Închide, închide uşa, străine! – Dragelor mele prietene Miha şi Ancuţa, şi Ancăi Mitu

FOTOvine-furtuna-irene-B
După multe hăuri întunecate şi mări învolburate, trudite şi traversate, Soarele îmi zâmbea iar, în felul său şugubăţ şi unic.  

Tocmai reuşisem să mă adun din toate negurile, din toate cioburile aruncate peste tot până la capătul lumii, şi Viaţa mi se arăta din nou, în toată splendoarea ei de lumină.

Păşeam lin. Cărarea nouă era străjuită de copaci plini de steluţe şi împodobită cu zăpadă strălucindă. Deodată desluşesc, în zare, forma unei uşi mari, frumoase şi impunătoare, care tocmai se deschidea larg. Dincolo de uşă, o făptură zâmbitoare mă invita, cu drag în glas, să intru, povestindu-mi despre lumea mirifică ce mă aştepta acolo, şi rugându-mă ca împreună s-o creem şi mai frumoasă, şi mai luminoasă.

FOTO 204jpgAm intrat, temătoare, dar dornică să-nvăţ ceea ce noul drum îmi pregătea, şi atât de recunoscătoare pentru invitaţia spre creaţie pe care tocmai o primisem. Am păşit, emoţionată, alături de gazda mea, ascultându-i poveştile minunate despre lumea cea nouă, în timp ce inima mea îşi amintea de unele flori superbe, ireal de frumoase, cu parfum delicat, pe care aş fi dorit imediat să le aduc şi să le plantez acolo, alături de noua mea prietenă, în lumea ei, în lumea noastră.

FOTO STAIRS

În curând ajunserăm la un lung şir de trepte, destul de înalte, unele chiar foarte înalte, unele strâmbe, înclinate şi foarte alunecoase. Făptura cea cu drag în glas mi-a spus că de vreme ce mă primise în acea lume mirifică, trebuia să fac cumva să urc acele trepte, pentru a ne putea pune în aplicare, împreună, planul măreţ.

E adevărat că m-am împiedicat puţin de una sau două, pe alta am alunecat, dar le-am urcat rapid, cu demnitate, pe toate. Mi-am privit noua prietenă zâmbind, dar ce să vezi?

„Acum întoarce-te, m-am răzgândit, nu e loc şi pentru tine în lumea aceasta frumoasă, dar am să te chem altă dată, în vizită, ca să vezi şi tu puţin din ea, măcar aşa, de la distanţă. Am să te chem să-mi admiri măiestria şi aş vrea să vii”, spuse ea.

…??

Nu avea rost să mai zăbovesc acolo, nu am stat vreodată unde nu am fost dorită, dar înainte de a face cale-ntoarsă, am încercat să zăresc mirifica lume abia dăruită şi deja luată înapoi. Tot ce-am putut vedea, însă, au fost durerea, dar şi lumina, din propria mea inimă, precum şi câteva măşti uzate, scorojite, ca acelea folosite cândva la balurile mascate, împrăştiate pe un pământ îngheţat şi acoperit din loc în loc de un ciudat şi nepotrivit gazon confecţionat dintr-un fel de plastic.

FOTO 206

M-am îndreptat cu calm spre şirul de trepte, pentru a-l coborî şi a ajunge la ieşire, însă ce uimită am fost atunci când am realizat că niciuna din trepte nu se mai afla acolo. Am salutat cu un zâmbet gazda neprietenoasă şi am ieşit cu o lacrimă pe inimă, mirată, din nou, că uşa cea mare şi frumoasă pe care intrasem devenise atât de mică, atât de întunecată.F22

Păşind buimacă dincolo de ea, am auzit-o trântindu-se cu putere în urmă. Mi-am ridicat ochii spre Cer, mi-am îmbrăţişat în inimă iubitul şi prietenele dragi şi am pornit-o încet, dar hotărât, înainte, rostind cuvinte pe care se aşeza, mângâietoare, zăpada cea strălucindă, cea care, doar prin existenţa ei, alină tot, iartă tot, curăţă tot.

„Îţi mulţumesc pentru că mi-ai arătat acele trepte importante – pe care, de fapt, doar eu le-am văzut şi doar eu le-am urcat -, dar închide, închide uşa, definitiv, străine, pentru că eu am alte visuri, alte zboruri, alte iubiri şi alt drum, croit cu – şi din – Cer, care abia mă aşteaptă.”

Experienced thoughts

FOTO170

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Reclame

Spre Cer mă-ndrept cu paşi de raze

FOTO 203

Spre Cer mă îndreptam cu paşi de raze, cu tălpile goale mângâiate de iarba proaspătă ce sclipea Soarelui din roua primăverii târzii.

Spre Cer mă îndreptam, fără prea multă atenţie la paşi, gândind Înaltul din mintea de pe Pământ.

Spre Cer mă îndreptam din pajiştea de rouă, dulce fior necunoscut al unui nou drum, al unui nou destin.

Şi cum nu prea priveam pe unde păşeam, era cât pe-aci să strivesc o suavă făptură – o floare, o brânduşă violacee, răsărită dintre picături.

Mi-aş fi continuat drumul repejor, dar m-am gândit că, de vreme ce se afla chiar în calea mea, poate ar fi fost nimerit să mă opresc puţin lângă ea.

FOTO12_BLOG

M-am aşezat domol şi, pe măsură ce o priveam, o mare linişte se aşeza peste graba minţii mele spre Înalt. Măreaţa forţă a vieţii, care crease brânduşa cea frumoasă, îmi zâmbea în colţul buzelor: făcuse totul pe nesimţite, fără zgomote, fără valuri, fără grabă, în Linişte.

„Făptură dragă, floare frumoasă, învaţă-mă”, am rugat-o.

Desfăcându-şi spre mine o petală violacee, mi s-a oferit, în Tăcere.

Am rămas vreme îndelungată lângă ea, în timp ce ce mintea mea de pe Pământ se golea, încet – încet, de zgomote.

Nicio grabă nu mă mai îndemna la drum, nicio nevoie nu mai ţipa în mine…

FOTO45

Într-un târziu am înţeles că Înaltul se afla chiar acolo, şi oriunde, aievea, în Linişte.

Spre Cer mă-ndrept cu paşi de raze în fiece clipă în care pot sa fiu una cu Liniştea ce mă înconjoară şi mă conţine. Aici şi Acum. Ce altceva mai există?

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Noaptea în care noi şi Cerul am fost împreună

REVELION 2014 1

Cu dulce unduire a trupurilor ne-am îndreptat către serbarea Cerurilor dintre ani. Zâmbete în priviri, prieteni dragi, rochii frumoase, speranţă în inimi, lumini licărind prin dansuri romantice.

Un nou început, o nouă linie de destin. Pentru toată lumea, la alegere. Conştientă. Asumată. Iubită şi deja împlinită.

…Şi când ceasul a bătut ultima secundă a trecutului şi prima a începutului, Cerul s-a desfăcut în milioane de lumini stelare, portocale de foc, lumini de perle, rubine şi diamante, trimise peste genele ochilor închişi şi petalele inimilor deschise.

REVELION ARTIFICII

Noi nu am atins cu privirea acel spectacol măreţ, pentru că am rămas îmbrăţişaţi pe ringul de dans, singuri, trăind pentru câteva clipe Veşnicia, Unicitatea, Bărbatul şi Femeia, Unimea  şi Lumina.

Totuşi, cred că am fost dintre cei ce au vazut spectacolul cel mai bine, pentru că Cerul a trimis lumini din acelea ce se arătau mai ales zâmbetului ochilor închişi, fiinţelor două sau mai multe într-una singură, buzelor împreunate, lipite, pecetluite de Clipa fragedă a Iubirii create din nou, şi din nou, şi din nou, de la Început.

REVELION 2014 2

Astfel am păşit pe linia temporală 2014, care se întâmplă, se va întâmpla şi de fapt s-a şi întâmplat deja – pentru cine are ochi să audă, urechi să vadă, inimă să ştie şi minte să fie infinită. Adică, pentru noi toţi, Dumnezei ce-am hotărât să ne dăm voie să fim Ceea Ce Suntem.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

 

Let Me Take You Far Away

Era prima noastră plecare. Desenată în dorinţe interzise, visată cu patima orbului care cunoscuse, cândva, lumina, şi care şi-ar fi dat o mână pentru a o vedea din nou.

Prima noastră fugă departe, acolo unde doar marea şi pescăruşii ne vor fi ştiut.

IMAG1384_BURST003

Alergam cu viteza unei maşini în care două inimi aşteptau înfrigurate nopţile şi zilele ce aveau să urmeze, copleşite de apusul păgân ce se lăsa peste drum şi sfinţea începutul fără de sfârşit al unei iubiri nepermise şi eterne.

Drumul acela năştea spre lume unirea noastră, dragostea noastră, în acorduri ştiute de mult dar devenite atunci noi, parte a iubirii ce ne-a adus şi ne-a ţinut împreună. Scorpions…

IMAG1414

Astă–seară, în lumea iubirilor permise, într-o sală mare şi plină de oameni frumoşi, aşa cum ne-am fi dorit atunci, iubite, aşez în palma ta toate dorurile ce ne-au ars pe rug, ce ne-au innecat în lacrimi de ploi reci şi grele, ce ne-au uscat în vânturi îngheţate şi ne-au prigonit în furtuni aspre. Şi toate neputinţele trecute şi brăzdate pe inimi, pe pleoape şi-n obraz.

IMAG1388

Adăposteşte-le pe toate, iubite, într-o cutie frumoasă, de cadou, împodobeşte cutia cu aura de lumină a iubirii noastre de acum şi pune-o într-un loc în care s-o putem zări imediat, dacă vreodată ni se va mai părea că iubirea poate ucide, că legămintele făcute cândva trebuie respectate cu preţul propriei vieţi, că neputinţele nu sunt iluzii şi că Marea, Pescăruşii şi Wind of Change sunt interzise.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL – PARTEA A CINCEA

DSCF9459

În continuarea articolelor precedente pe aceeaşi temă (pe care le găsiţi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/20/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul , aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-doua/ , aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-treia/ şi aici: https://spatiulinimii.com/2013/12/06/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-patra/), având la bază cartea “CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL“, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, vă voi prezenta în cele ce urmează un alt fragment ce mi se pare de o importanţă deosebită deoarece explică efectele stresului asupra creierului şi, implicit, asupra întregului organism, precum şi metodele prin care putem ameliora efectele acestuia. Reamintesc faptul că la baza cărţii în cauză stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală. Un lucru pe care, personal, l-am remarcat, este dovada (încă una) a faptului că suntem cu toţii parte din TOT şi TOT-ul parte din noi – structura, alcătuirea unui neuron uman este similară cu alcătuirea unui copac.

Protejarea creierului care îmbătrâneşte şi antrenarea dendritelor

Dovezile arată clar că majoritatea formelor de practică contemplativă vor îmbunătăţi cogniţia, dar cum te poţi decide ce tehnică să foloseşti?

Credem că este mult mai probabil ca forma de meditaţie discutată pe parcursul cărţii să prezinte îmbunătăţiri în memorie şi cogniţie pentru că încorporează şase tehnici diferite de modificare neuronală: relaxare, respiraţie, psalmodiere (repetiţie mantră/cuvânt/sunet), mişcări de coordonare ale degetelor, fond muzical şi concentrare intensă. Multe alte meditaţii folosesc numai una sau două dintre aceste metode. Vom discuta mai mult despre aceste beneficii ale relaxării, respiraţiei şi concentrării într-un alt capitol, dar acum vom trece în revistă efectele pe care mişcările repetitive, sunetele şi muzica le au asupra creierului.

FOTO BRAIN2

Numeroase studii au arătat că simpla repetiţie a unui sunet, frază sau mişcarea unui deget pe o perioadă de timp reduce semnificativ simptomele stresului, anxietăţii, depresiei şi furiei şi îmbunătăţeşte percepţia calităţii vieţii şi bunăstării spirituale a practicantului. În fapt, adăugarea mişcării la orice meditaţie ar trebui să sporească semnificativ performanţele cognitive ale creierului. Mişcările repetate, abile ale degetelor par să îmbunătăţească de asemenea sistemul nervos central şi periferic, amânând pierderea controlului mâinii cauzată de îmbătrânire. Într-un studiu, muzicienii care foloseau mişcări repetate ale degetului prezentau rate scăzute de demenţă, iar în altul, antrenarea muzicală timpurie la copii a avut ca efect „îmbunătăţirea pe termen lung a preformanţelor vizual-spaţiale, verbale şi matematice”. De fapt, ar fi corect să considerăm orice pregătire muzicală drept o formă de meditaţie cognitivă pentru că implică concentrare intensă, repetarea unor tehnici, coordonarea corpului şi atenţie motivaţională.

Music3

Există chiar dovezi considerabile ce documentează efectele muzicii plăcute asupra creierului. Ea adânceşte experienţa emoţională, sporeşte procesarea vizuală şi auditivă şi îmbunătăţeşte atenţia şi procesarea emoţiilor. Recomandăm prin urmare să puneţi muzică clasică sau melodioasă pe fundal atunci când meditaţi sau vă rugaţi. Dacă vă „cântaţi” mantra sau rugăciunea, aşa cum se face în tradiţia Kirtan Kryia, veţi spori performanţele cognitive.

Am dori de asemenea să subliniem că există o interdependenţă considerabilă între mecanismele cerebrale care reglează anxietatea, stresul şi memoria. De exemplu, nivelul ridicat al stresului duce la declinul memoriei şi creşte riscul de dezvoltare a bolii Alzheimer. Din nou, cea mai mare parte a meditaţiei discutate în această carte va declanşa răspunsul de relaxare a corpului şi, prin urmare, va coborî nivelul stresului. Aşa cum ştiu majoritatea oamenilor, stresul este asasinul numărul unu în America, pentru că deteriorează aproape fiecare organ al corpului – mai ales creierul.

Antrenarea dendritelor

Actuala înţelegere a creierului uman arată că deteriorarea subtilă în orice parte a unui neuron – în înveliş, sinapse sau a modului în care răspunde la neurochimicale – va stânjeni funcţia cognitivă. Dar cheia reală a înţelegerii sporirii şi deteriorării cognitive rezidă în dendritele microscopice care se află la capetele receptorilor neuronilor. Ele ar putea adăposti chiar secretul motivului pentru care oamenii – şi numai oamenii – contemplă natura lui Dumnezeu.

Un singur neuron poate avea zeci de mii de tentacule, ca nişte ramuri, care se întind către capetele semnalizatoare ale altor neuroni. Imaginaţi-vă, dacă vreţi, rădăcinile unui copac gigantic: acestea sunt dendritele, adunând informaţie şi trimiţând-o către corpul neuronului (trunchiul copacului), care decide apoi ce alte dendrite să stimuleze prin axonii terminali (frunzele) care cresc din capetele uneia dintre „ramurile” neuronului.

DSCF9491

Stresul, fie pe termen scurt, fie cronic, afectează memoria prin blocarea activităţii dendritice. Cercetătorii au descoperit că o simplă săptămână de stres uşor provoacă modificări semnificative în organizarea şi creşterea dendritelor. Dacă situaţia care provoacă stresul este înlăturată, funcţia este restabilită. Dar nu complet, pentru că aproape o treime din dendritele deteriorate se vor pierde definitiv dacă stresul se repetă mai târziu.

Pierderea dendritelor în cortexul prefrontal a fost de asemenea descoperită la oamenii care îmbătrânesc. De exemplu, ştim de decenii că pacienţii care suferă de Alzheimer suferă genul acesta de pierdere.

FOTO M1Activitatea neuronală sporită care are loc în cortexul prefrontal şi alte părţi ale creierului atunci când medităm ameliorează efectele pierderii dendritelor. De aceea credem că meditaţia va ajuta la întreţinerea funcţiei dendritei: scade nivelul general de stres în vreme ce stimulează simultan starea de veghe cognitivă. De fapt, dovezile sugerează că, cu cât exersaţi mai mult creierul, cu atât puteţi încetini deteriorarea dendritelor şi puteţi deci păstra abilităţile memoriei şi pe cele cognitive.              

Următoarele articole din seria CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL vor trata subiectele:

  –Crearea unei meditaţii personale pentru îmbunătăţirea memoriei

  –Dumnezeu şi neuroplasticitatea creierului

Despre autori:

 Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Eu nu aş vrea să mai pleci

F24

Într-o seară de iarnă timpul curgea leneş pe lângă noi. Nu ne zorea, nu ne vedea, iar nouă, nu ne păsa. De limite, de constrângeri, de canoane şi preoţi, de cei ce închid păsări în colivii încuindu-se pe dinăuntru odată cu ele, de cei ce nu pot încă să dea drumul prejudecăţilor. Nu, nu ne păsa.

Pentru că eram amândoi într-o noapte, departe de lume, aproape de noi, şi iarna ningea iubire pe fiecare por şi-n fiecare dor al visurilor noastre.

Şi gerul desena steluţe pe noaptea ferestrelor odăii în care o lumânare roşie ardea neputinţe şi sfinţea începuturi eterne.

IARNA2

„Iubita mea”, ai spus tu, „iubita mea, eu nu aş vrea să mai pleci”.

Zăpadă şi dragoste, lemne trosnind în sobă, mirosul de brad şi ceaiul din petale de trandafir, degetele tale desenându-mi conturul cu cea mai blândă atingere pe care am cunoscut-o, lumina dulce a ochilor tăi, pledul moale aşezat cu grijă ca să-mi ferească tălpile de vreo adiere rece, Luna şi iarna şi noaptea şi noi… Îngheaţă timpul, iubite, îngheaţă timpul cu iarna asta, cu noaptea asta, cu suflarea asta, iubite, fă noaptea asta să fie pe vecie!!… Şi-atunci, n-am să mai plec…

Acum câteva zile, într-o seară de iarnă în care timpul curgea grăbit pe lângă noi şi ne vedea, şi ne zorea… mi-am amintit.

DSCF4386

„Iubite”, am zis, „iubite, ştiu că am plecat de multe ori, dar m-am întors de fiecare dată… Acum, când mă pregătesc să vin pe de-a-ntregul, iubite, eu nu aş vrea să mai plec…”

Luându-mi mâna ostenită şi ninsă, cuvintele tale au sunat ca din Cer:

„Iubita mea, eu nu aş vrea să mai pleci vreodată de lângă tine.”

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

 

Iarna noastră

DSCF2446  Iarna aceea n-am s-o uit niciodată. E atât de rotundă şi strălucitoare, fără fisuri, ca o Lună plină cu raze de luceafăr, ridicată din bezna adâncurilor necurate şi luminând sacru peste toată inima mea.

Prinţesă eram, cu patine argintii încălţate pentru prima dată. Patinoarul doar al nostru, la ore târzii, împrejmuit de brazi licurind a bucurie din sute de luminiţe. Cel mai bun profesor de prime lecţii de alunecare domoală pe gheaţă. Muzica dansa romantic în difuzoare, fulgii cădeau peste ochii şi buzele ce se căutau întruna, mâna caldă şi fermă mă ajuta să execut primii mei paşi pe gheaţă. Iarna ne cucerise iremediabil şi ne desena iubirea argintat şi nesfârşit.

01012010(002)sN-am căzut nici măcar o dată. Era atâta tandreţe în inimile noastre flămânde şi însetate de atâta dor aspru, iar a fi împreună în lumina reflectoarelor unui patinoar real, a respira împreună şi a iubi în acelaşi timp, însemna miracol. Şi aşa şi era, căci ce putea fi mai miraculos, atunci, decât atingerea a două suflete ce se căutaseră de-atâtea şi atâtea vieţi, ce se aşteptaseră, ce străpunseseră ziduri groase plângând cu lacrimi îngheţate de atâta sânge şi durere, pentru a înfăptui taina unei iubiri de peste timp?

IARNA3…Iarna a trecut cu visul ei fantastic şi real, însă inima nu era vindecată încă. Inima mea plângea de suferinţi trecute şi neaşezate la locul lor, şi multe furtuni au zdruncinat, de atunci, tărâmul acelei ierni plăsmuite de Cer în forma inimii de stele de zăpadă.

Iubite, mai e puţin. Aşteaptă-mă. Ca întotdeauna, iubeşte-mă. Priveşte, cad primii fulgi. Lasă-i pe buze, dragul meu, vreau să-i sărut, pentru că, după aceşti câţiva ani foarte lungi şi foarte grei, simt că sunt veniţi din Cerul Iernii noastre. Aşteaptă-mă. Nu pleca. Nu ceda. Te iubesc. Eu şi zăpada, şi iarna, şi Universul de Licurici luminoşi.

DSCF2359s

E iarnă, iubitul meu, e iarna aceea. Ştiai? E iarna care ne-a unit în Ceruri cu puterea Infinit. A venit, dragul meu, pentru că n-a plecat niciodată. E timpul să ne continuăm drumul. Te iubesc. Să ciocnim un pahar de nectar ca nişte Zei pământeşti ce suntem. Şi să ne poftim prietenii la masă.

Experienced thoughts

 

 

CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL – PARTEA A TREIA

 DSCF9459În continuarea articolelor precedente pe aceeaşi temă (pe care le găsiţi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/20/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul şi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-doua/), având la bază cartea “CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL“, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, vă voi prezenta în cele ce urmează un fragment ce conţine o mică parte a explicării efectelor practicilor spirituale asupra creierului uman. Reamintesc faptul că la baza cărţii în cauză stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală.

Chimia şi Dumnezeu

În ultimii cinsprezece ani am investigat mecanismele neuronale ale spiritualităţii cu aceeaşi fervoare cu care un preot îl contemplă pe Dumnezeu. Unele ritualuri religioase nu fac decât să te relaxeze, altele te ajută să te menţii concentrat şi alert, dar câteva par să-i poarte pe practicanţi pe tărâmuri transcendente ale experienţei mistice, unde întregile lor vieţi sunt schimbate.

Echipa noastră de cercetare de la Universitatea din Pennsylvania a demonstrat convingător că Dumnezeu este o parte a conştiinţei noastre; cu cât te gândeşti mai mult la Dumnezeu, cu atât mai mult vei modifica circuitul neuronal din anumite părţi ale creierului. De aceea afirm, cu cea mai mare încredere, că Dumnezeu îţi poate schimba creierul. Şi nu contează dacă eşti creştin sau evreu, musulman sau hindus, agnostic sau ateu. […]

BRAIN III

Practicile spirituale au efect asupra neurotransmiţătorilor, chimicalele care fac trupul şi creierul nostru să funcţioneze. De exemplu, o creştere de 65 de procente de dopamină a fost găsită la indivizii care practicau yoga nidra, o formă de meditaţie în care persoana menţine conştiinţa trează în timp ce rămâne într-o stare de relaxare completă. Dopamina intensifică imaginaţia senzorială, generează stări de plăcere, stimulează gândirea pozitivă, sporeşte sentimentul de bunăstare şi ne îngăduie să ne simţim în siguranţă în lume. Chiar şi extazul care rezultă din cocaină este legat direct de creşterea bruscă de dopamină în creier. Aceasta ar putea explica de ce unii oameni aseamănă experienţele spirituale cu experienţa drogării, de vreme ce ambele au o cale comună în creier. (Notă personală: aceasta nu înseamnă că autorii îndeamnă cititorul la încercarea de a simţi efectul dopaminei prin consumul de droguri, ci, dimpotrivă, demonstrează că extazul poate fi atins pe căi naturale prin experienţe spirituale, care nu expun persoana la efecte secundare nocive şi care au darul de a consolida sănătatea trupului şi a spiritului)

Într-adevăr, abilitatea de a crede în tărâmurile spirituale poate fi dependentă de cantitatea de dopamină care este eliberată în lobii frontali, iar prea puţină dopamină poate conduce acea persoană către scepticism şi neîncredere. Pe de altă parte, niveluri ridicate de dopamină pot determina o persoană să adopte credinţe paranormale. O altă cercetare a sugerat că echilibrul de activitate între emisferele stângă şi dreaptă ar putea regla predispoziţia unei persoane către spiritualitate sau ateism.

FOTO chakras

În timpul formelor intense de meditaţie (vipassana, introspecţie şi Meditaţie Transcedentală), nivelele de serotonină din sânge sunt neschimbate. În unele studii ele cresc, în altele descresc şi se pune întrebarea dacă sunt benefice sau dăunătoare. Unele argumentează că meditaţia poate provoca mici leziuni ca de epilepsie, dar, după ştiinţa mea, niciun caz de epilepsie nu a fost legat direct de practicile spirituale. Există, însă, o mărturie anecdotică, şi anume că oamenii cu personalităţi instabile ar putea avea simptomele temporar crescute. Dar de vreme ce s-a folosit la scară atât de largă meditaţia în psihoterapie – unde s-a dovedit că este deosebit de eficientă în tratamentul depresiei severe -, rezultă că este un tratament foarte eficient pentru tulburările stării de spirit. Serotonina eliberată în timpul meditaţiei ar putea fi de asemenea responsabilă pentru intensa imagistică vizuală şi experienţele spirituale adesea raportate în timpul practicii spirituale intense.

Cercetarea a arătat că practicile spirituale afectează şi alte neurochimicale importante din creier. De exemplu, forme uşoare de yoga ce presupun respiraţie şi întindere sporesc nivelul de acid gammaminobutiric (GABBA) în creier cu până la 27 procente. GABBA este asociat cu niveluri joase de anxietate şi depresie. Meditaţia Transcedentală (care este o combinaţie simplă de relaxare, respiraţie şi repetarea unui sunet simbolic) scade de asemenea substanţele de stres, epinefrina şi norepinefrina, fapt care explică de ce practicile contemplative vă induc o plăcută stare de relaxare. Schimbând neurochimia creierului, practicile spirituale restabilesc un sentiment de pace, fericire şi siguranţă, descrescând în acelaşi timp simptomele anxietate, depresie şi stres.       

Următoarele articole din seria CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL vor trata subiectele:

  Atingerea scopurilor

  Protejarea creierului care îmbătrâneşte

  Antrenarea dendritelor

  Crearea unei meditaţii personale pentru îmbunătăţirea memoriei

  Dumnezeu şi neuroplasticitatea creierului

Despre autori:

 Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

                          

CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL – PARTEA A DOUA

DSCF9459În continuarea articolului precedent pe aceeaşi temă (articol pe care îl găsiţi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/20/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul/), având la bază cartea “CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL“, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, vă voi prezenta în cele ce urmează un nou fragment ce conţine o altă modalitate de antrenare a creierului în scopul obţinerii sănătăţii fizice, metale şi spirituale, dintre cele opt modalităţi prezentate de autori. Tehnica este una extrem de simplă şi valoroasă, ca şi cea prezentată în articolul anterior. Reamintesc faptul că la baza cărţii în cauză stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală.

Antrenarea creierului

Opt modalităţi de a obţine sănătatea fizică, mentală şi spirituală. Meditaţia şi rugăciunea.

A opta modalitate optimă de exersare a creierului

Zâmbiţi. Chiar şi dacă nu vă vine s-o faceţi, simplul act al zâmbitului repetitiv ajută la întreruperea tulburărilor stării de spirit şi întăreşte abilitatea neuronală de a menţine o viziune pozitivă asupra vieţii. Chiar şi dacă mimaţi un zâmbet, ceilalţi oameni vă vor răspunde cu o mai mare generozitate şi bunătate. După ştiinţa mea, singura religie care încorporează zâmbetul într-o practică spirituală este budismul. De exemplu, Thich Nhat Hanh sugerează să facem „meditaţia zâmbetului” ori de câte ori avem o clipă liberă în timpul zilei. Zâmbiţi când urcaţi într-un lift sau staţi la coadă la supermarket şi veţi observa că oamenii din jurul vostru se vor calma. Vă veţi simţi mai bine, veţi iradia empatie, iar oamenii vor răspunde cu bunătate. După cum scria Thich Nhat Hanh, „Dacă nu vom fi capabili să zâmbim, atunci lumea nu va avea pace”. Zâmbetele, că veni vorba, sunt contagioase neurologic în orice cultură, iar femeile sunt mult mai capabile să zâmbească decât bărbaţii.

BRAIN

Zâmbetul stimulează circuitele creierului care sporesc interacţiunea socială, empatia şi starea de spirit. De fapt, zâmbetul are un efect atât de puternic asupra creierului, încât dacă vedeţi imaginea unui chip zâmbitor, vă veţi simţi involuntar mai fericit şi mai în siguranţă. În sens invers, încruntatul (sau privitul unui chip încruntat) stimulează sentimentele de furie, dezgust şi neplăcere. Într-un studiu controversat, injecţiile cu Botox în ridurile de încruntare par să amelioreze sentimentele subiective de depresie.

Râsul, pe de altă parte, stimulează căi neuronale diferite. Râsul şi umorul nu apar pe lista noastră, pentru că o parte a mecanismelor implicate sunt asociate cu surprinderea şi perceperea incongruenţei. Râsul şi umorul pot stimula amigdala, sugerând că aceste sentimente sunt uneori legate de disconfort şi teamă. Aceasta ne poate ajuta să explicăm de ce mulţi oameni râd când se uită la filme în care alţi oameni fac lucruri prosteşti şi au de suferit, pentru că ar putea fi o cale de eliberare rapidă a anxietăţii (o explicaţie alternativă ar fi că unii oameni experimentează o plăcere sadică atunci când alţii greşesc).

Unele dovezi sugerează că râsul poate ajuta la scăderea stresului şi la întărirea sistemului imunitar, declanşând chiar anumite gene care sunt legate de lupta împotriva diabetului şi SIDA. Dar schimbările par să fie temporare, iar studiile nu reuşesc să demonstreze dacă apar îmbunătăţiri apreciabile ale stării de sănătate.

O personalitate înclinată spre râs poate fi benefică, dar până când nu ia cineva un grup de subiecţi cărora să le ceară să râdă arbitrar timp de cinsprezece minute pe zi, apoi să îi scaneze din nou în opt săptămâni, nu vom şti dacă circuitele neuronale stimulate sunt legate de anxietate, plăcere, sadism sau pace.

Vă recomandăm să ascultaţi muzică „fericită” (da, creierul organizează sunetul într-o paletă de emoţii). Poate stimula un zâmbet ca răspuns şi îmbunătăţi starea de spirit şi poate fi deosebit de eficientă în ajutarea creierului atunci când aveţi de-a face cu o boală cronică sau gravă.

  FOTO  chakras

Meditaţia şi rugăciunea

Majoritatea dicţionarelor definesc rugăciunea ca un act de comunicare cu o zeitate, mai ales sub forma unei dorinţe sau a unei cereri de ajutor. Meditaţia este definită ca o reflectare contemplativă sau un exerciţiu mental menit să creeze un nivel ridicat de conştienţă spirituală, să declanşeze o experienţă spirituală sau religioasă, sau să antreneze mintea într-un mod specific. Considerăm rugăciunea a fi o formă specializată de meditaţie, în care practicantul face o cerere specifică unei entităţi sau prezenţe spirituale. Vedem, de asemenea, imaginaţia ghidată, hipnoza şi tehnica psihoanalitică a asocierii libere ca forme de activitate contemplativă.

Atât rugăciunea, cât şi meditaţia pot include folosirea textelor religioase, cântecele sau mişcări ritualice, dar meditaţia se referă de obicei la o activitate mai îndelungată, mai intensă. Neurologic, am descoperit că, cu cât o persoană se roagă sau meditează mai mult, cu atât mai multe schimbări au loc în creier. Cinci minute de rugăciune o dată pe săptămână s-ar putea să aibă un efect minim, dar patruzeci de minute de exerciţiu zilnic, pe o perioadă de câţiva ani, va produce schimbări permanente în creier.

Următoarele articole din seria CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL vor trata subiectele:

  Chimia şi Dumnezeu

   Atingerea scopurilor

   Protejarea creierului care îmbătrâneşte

   Antrenarea dendritelor

   Crearea unei meditaţii personale pentru îmbunătăţirea memoriei

   Dumnezeu şi neuroplasticitatea creierului.

Despre autori:

Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Aprilie în Noiembrie

FOTO61

Ploaia de aprilie nu e ca toate celelalte. E specială, senzuală, de cai liberi alergându-şi nările-n vânt şi coamele-n Cer. Miroase-a iubiri proaspete, şoapte de flori şi nopţi neîntâmplate încă.

Păşeam deunăzi privind din când în când la norii gri-albăstrui, adulmecând mireasma picăturilor ce se pregăteau să vină. O stradă liniştită la şosea, între două parcuri pictate de toamnă şi poleite de raze vii. Şi totuşi, în nări, aer de aprilie. În ochi, cer de-ndrăgostire. În minte, aripi spre aprilii trecute, înfiorate, tremurătoare. Beţie de iubiri începute, renăscute, neterminate, un dor căutător de ceva încă neconturat la vremea aceea…

Priveam mirată peisajul, nepotrivit cu visarea-mi şi aerul cald… Astfel că pomii se îndurară de mine – a câta oară? – şi declanşară, chiar sub ochii mei, o sesiune rapidă de completă azvârlire de frunze, ningere, înmugurire şi înflorire, aşa, pe repede-nainte.

Hmmmm, mulţumesc, pomilor dragi, că mi-aţi amintit că timpul NU există. Există ceea ce există dintotdeauna, şi ceea ce mereu va exista. Spirit, conştiinţă şi energie, manifestare, eu, tu, pomi, Univers, lumi…

Iată cum dintr-o dată sunt eu, cea de ieri, din aprilii trecute, dar şi eu, cea de azi, din aprilii viitoare, cercetând cât de mult şi de frumos am iubit, şi nu ca mai ieri, când cercetam cât de mult am fost iubită… Înţelegând că te poţi simţi pe atât de iubit pe cât de mult poţi tu să iubeşti…

Şi toate acele dulci şi-mbătătoare emoţii de aprilie-fluturaşi-zburătăciţi-prin-stomac, o Doamne, ce de experienţe savuroase, cât tot atâtea trepte de urcat la Împărăţia Cerurilor interioare, Creator venit să experimentezi aici Dumnezeirea!

CB4TOAMNĂ – ARTIST FOTOGRAF CRISTI BORBELI

Ploaia de aprilie nu e ca toate celelalte. Ea plouă când vrea ea, la mine-n Cer. Şi-mi udă genele, şi rochia, şi botinele, caleaşca şi pletele zuluf, şi-mi mută atenţia de la tine, spre mine, de la hazard, spre creaţie, de la destin, spre creator, de la ieri spre dintotdeauna, de la toamnă, spre toamnă.

… Şi n-am rezistat, mi-am scos telefonul din geantă, am apelat numărul celei mai bune prietene şi i-am spus:

„Anca, e aprilie în noiembrie. Sau noiembrie în aprilie, nici nu mai ştiu, dar ce contează? Te iubesc.”                    

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

 

În Cer m-am născut, mai întâi

FOTO151

Dimineaţa mi-a făcut cu ochiul spre cele două pisicuţe care torceau de zor la picioarele patului. Mi-am ridicat ochii spre Cerul de taină al dorinţelor neîntâmplate încă şi, cu gândul la cei ce mi-s dragi, m-am îndreptat spre laboratorul magic al minunilor mele culinare, delicate încântări pentru aceia care îmi fac bucuria să existe în viaţa mea.

Mi-am pregătit cafeaua cu lapte şi m-am aşezat cu gândurile, visurile şi ceaşca lângă fereastra din bucătărie. În timp ce luam ceaşca pentru a sorbi din licoarea parfumată, până să apuc s-o duc la buze, un miracol s-a petrecut: o rază de soare a ţâşnit neaşteptat, veselă şi grăbită să-mi lumineze cafeaua cu lapte, ochii şi inima.

Am privit nedumerită spre fereastră, întrebându-mă cum se făcea că soarele batea în fereastra mea la acea oră dintr-o zi de noiembrie în care bucătăria mea era de obicei umbrită de casa din faţă?

Un fascicul de lumină solară se reflecta puternic într-una dintre ferestrele mate ale casei vecine, într-un moment al zilei când soarele abia dacă ajungea pe o bucăţică din zidul casei, nicidecum în dreptul vreuneia dintre ferestrele de la etajul superior, aflat cu două niveluri desupra bucătăriei mele…

N-am mai pierdut timpul cercetând minunea, ci l-am folosit traind-o. Mi-am savurat cafeaua cu lapte amestecată cu auriu jucăuş, şi gândurile de iubire tocmai întâmplate. Soarele venise pur şi simplu să-mi spună Bună dimineaţa, să-mi alunge norii zilei precedente şi să-mi aducă aminte de ceea ce nicio clipă nu aş vrea să mai uit, că mai presus de îndoială, de cuvinte, de reguli, de tipare, de calcule şi de logică, în Cer m-am născut, mai întâi.   

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

 

Acasă (pentru Gabi Diaconu)

FOTO36

N-am stat prea mult pe gânduri. Când am aflat de Călătorie, mi-am făcut repede un bagaj sumar şi m-am repezit la tren.

Avea două vagoane. Pe unul scria: „Linia 1. Fără mască de oxigen. Numai pentru cei antrenaţi.” Nu-i de mine, zic, am încercat eu asta, în felul meu, şi n-a mers. Trec la următorul: „Linia 1. Cu mască de oxigen. Numai pentru cei pregătiţi”. OK, zic, aici. 

Nerăbdătoare şi curioasă, urc în vagonul cu multe compartimente, toate având uşi inscripţionate cu câte un nume. Ce drăguţ, zic, mai fain decât cu numere, şi dau cu ochii de uşa cu numele meu. Vreau s-o deschid, dar cineva mi-o deschide dinăuntru.

„Sunt însoţitorul tău în această călătorie. Hmmmm, ce credeai, că o s-o faci chiar singură? Uite, ţi-am pregătit un loc plăcut şi comod. Văd că nu te-ai răzgândit după ultima noastră discuţie!”

„Nu m-am răzgândit”, zic, dar începusem să mă tensionez un pic. „Hai, aşează-te”, îmi spune el cu zâmbetul larg, cu ochi adânci şi plăcuţi sufletului. Mă aşez. „Sunt aici şi pot opri trenul oricând, dacă tu vei vrea asta”. Ohoho, deja devenise puţin inconfortabil. Mă uit însă din nou la el, şi-mi revin curajul şi concentrarea. „Okay, pornim?” „Pornim”, zic.

Pe geamul mare al compartimentului, încep să mă privesc. Eu, în Călătoria mea de până acum. Eu, în cele mai adânci neguri şi abisuri, în uitarea Fiinţei mele adevărate, în chinurile luptei cu dragoni sluţi şi răi scoţând flăcări pe nări, urmărindu-mă, vânându-mă, obosindu-mă până la epuizare în noaptea cea mai neagră a sufletului meu. La timp, însoţitorul meu îmi spune că vom lăsa în urmă această privelişte, la un moment dat, pentru că trenul merge cu o viteză destul de mare. Ce bine, îmi zic, eu credeam că nici nu plecase încă, şi că imaginile de pe fereastră erau cele care fugeau pe lângă noi, încercând să mă înghită cu guri de flăcări şi gheare de lupi.

…A durat ceva. Am trecut prin toate angoasele, neputinţele, erorile, ororile şi iluziile suferinţei. Am trecut prin mine, cea de atunci. A durut. A durut aproape ca atunci. Apoi însă, a început să se lumineze. Treceam pe lângă un peisaj mirific, vedeam creste de munţi înzăpeziţi, cu soare primăvăratic şi albăstrele prinse de fereastra compartimentului. Mă întorc spre însoţitorul meu, care avea cel mai frumos zâmbet pe care-l văzusem vreodată: „Asta a fost tot”, zice el. „Hai să coborâm. Am ajuns.” „Am ajuns, am ajuns, am ajuns??? Şi nu trebuie să mai fac niciodată călătoria asta??” „Întocmai”, îmi spune el, cu cel mai dulce glas pe care l-am auzit vreodată.

N-am mai stat pe gânduri, şi, în timp ce coboram, m-am gândit: Eu am trecut pentru ultima dată pe acolo pentru că Eu sunt aici şi ea, povestea mea, a rămas acolo. Eu NU SUNT povestea mea. I-am strâns mâna cu recunoştinţă şi i-am mulţumit cu inima, cu Cerul şi cu Pământul, pentru că m-a ajutat să-mi făuresc Linia de destin pe care doresc să păşesc de acum înainte.

Şi în timp ce mă îndreptam spre casă, unde sigur iubitul meu mă va fi aşteptat cu un ceai bun de petale de trandafir şi ghimbir, am înţeles că, din clipa aceea, casa mea putea fi oriunde, pentru că eu ajunsesem, în sfârşit, deja, pentru totdeauna, Acasă.

 Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Azi

IMAG0801

Azi nu i-am mai putut rezista.

Azi mi-a zâmbit şăgalnic printre frunze de purpură, cu Cer clar, aer de primăvară şi copii fericiţi.

Aşa că mi-am luat iubitul de mână, am ieşit în Soarele blând şi, pe mal, Toamna m-a făcut prinţesa ei de galben şi aramă, în timp ce lacul ne trimitea şoapte şi fiori din trena de aur a Soarelui.

Cu rochia mea superbă de prinţesă a frunzelor, n-am putut să nu pornesc spre lac, aşa că am păşit uşor pe trena solară care-mi sclipea rochia atât de tare, că la un moment dat nu mai puteam desluşi Soarele, de Toamnă, de rochie, de frunze, de trena lui acvatică sau de mine!

Abia după ce am păşit înapoi pe mal, mi-am dat seama, cu uimire, că păşisem pe apă – sau pe soare, sau pe frunze? – şi că asta mi se potrivea atât de bine.

Astfel că am păstrat rochia de prinţesă de galben şi aramă, Soarele cu trena lui de flăcări acvatice, zâmbetul lacului, adierea călduţă de primăvară-n toamnă, şi, pe toate le-am aşezat frumos, cu grijă, în dreptul pieptului, şoptindu-i duios iubitului meu: Ştii ce mi-a spus Toamna azi? Mmmm… Că sunt liberă şi că te iubesc!

Şi-n drum spre casa sufletelor noastre, unde ne vom bea împreună ceaiul pregătit de el şi inima lui, am ştiut amândoi că Toamna aceasta ne-a dăruit ceva ce nu am mai primit niciodată Aici şi ce va rămâne viu, dimpreună cu fiinţele noastre, pentru totdeauna.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

 

Bună dimineaţa – prietenei mele Anca Virginia

FOTO_BLOG

Bună dimineaţa.

De roua florilor albastre mi-am mângâiat obrazul aplecat la poalele răsăritului de astăzi.

Bună dimineaţa.

Cu parfum de Cer proaspăt mi-am umplut nările şi-am pornit în cea mai abruptă şi mai valoroasă călătorie spre mine.

Cu primăvara pe gene, cu vara pe buze, cu toamna pe pământul reavăn, cu surâsul din Soare şi cu iubitul în inimă, dulcea mea prietenă, îţi spun: Bună dimineaţa.

Trezeşte-te uşor şi repede, e toamnă şi vine vara. Îmbracă-ţi rochia cea mai frumoasă, pune-ţi cerceii care-mi plac şi vino. Vino să mai urcăm un munte, să mai traversăm un râu, să ne mai ridicăm dintr-o prăpastie. Vino neîntârziat, toate acestea le vom face foarte repede, pentru că apoi avem nevoie de foarte mult timp – fără timp – de zâmbit. Pune-ţi pantofii cu tocuri înalte, aceia argintaţi cu praf de noapte, mergem şi la o nuntă. Ah, nu ştiai? Ne-aşteaptă toţi prietenii, marea şi tortul de mireasă în formă de scoică.

Hai, grăbeşte-te. Mai avem atât de puţin până pe malul celălalt şi tu nu te-ai gătit încă? Hai. Trebuie să-ţi găseşti darul în scoică. Cum, ce dar? Acela pe care orice scoică veritabilă îl ascunde.

Vino. Timpul fericirii noastre bate la uşă. Bună dimineaţa. Trezeşte-te, e aproape momentul saltului împreună. Suntem aproape de infinit şi timpul rămas până acolo se scurge atât de repede. Uite, eu m-am îmbrăcat şi ţi-am pregătit micul dejun. Ştii că astăzi m-am trezit cu roua florilor albastre pe obraz?

Bună dimineaţa. Uite, Cerul şi Pământul sunt totuna, foarte curând.

Bună dimineaţa. Numele meu e Luana – Virginia – Maria.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Era într-o vară, departe (Finuţei mele dragi)

FOTO40

Era într-o vară departe în timp, când drumul spre culmi, hăuri, trecători şi prăpăstii abia îmi începea. Lumina soarelui blând îmi mângâia obrajii şi îmi aduc aminte de prietena mea şi de liniştea aceea indescriptibilă, irepetabilă, dintr-o poiană aflată în vârful unui deal înalt ce mărginea un lac de o claritate tulburătoare. Din când în când, din satul de la poalele dealului, se auzea ca prin vis sunet de talăngi, iar o adiere abia perceptibilă ne primenea frunţile şi ne apropia inimile într-o contopire mult mai veche decât ne puteam aduce aminte atunci.

Acolo, sus, parcă lumea încremenise în splendoare. Şi, acolo, în liniştea copleşitoare, în albastrul atât de aproape al cerului, în învăluirea mătăsoasă a ierbii, în anii mei fragezi şi în ochii verzi ai prietenei mele, am găsit perfecţiunea. Cred ca am ştiut cumva, atunci, că un moment ca acela nu putea fi repetabil…

Am trecut apoi multe furtuni şi viscole, veri întregi sau înjumătăţite, ierni nesfârşit de îngheţate, iubiri neîncepute sau neterminate, căderi în genunchi însângeraţi şi ridicări în atele, şi multe, foarte multe depărtări de prietena mea… A trecut şi timpul plecărilor şi revenirilor ei, a venit şi timpul plecării mele.

De mult nu-mi mai este dor de ea, decât poate atunci când îmi este dor de prospeţimea aceea a începuturilor de prime drumuri. Până acum ea nu s-a mai întors, de când ochii ei verzi au uitat să privească întreg. Aş chema-o acum, între toate surorile mele, Zeiţele mele, purtătoare de doruri cereşti, îmbrăţişând Pământul cu graţie, aş chema-o în dansul nostru purtător de lumină şi de mereu noi înţelesuri, aş chema-o în urcuşul nostru, mereu spre un alt vârf de munte, spre un alt vârf de deal, spre o altă şi mereu nouă poiană… Dar de câte ori am încercat să-i mângâi inima şi s-o invit să traverseze râul, nu a îndrăznit să păşească…

Aşa că mi-am aşezat mâinile pe inimă, mi-am îndreptat ochii spre Înalt şi i-am şoptit în taină: Nu ai de ce să fii iertată şi nu ai ce să ierţi, aşa cum niciunul dintre noi nu are, astfel că îţi poţi îndrepta oricând paşii spre viaţă, oricare ar fi râul pe care ar trebui să-l traversezi! Inima îţi va lumina drumul spre focul sacru al reîndrăgostirii de tine!

…Nu ştiu dacă ea m-a auzit, dar ştiu sigur că inima ei cunoaşte drumul spre Lumină. Nu are nevoie decât de încă puţin timp…

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!