Inima

  INIMA BUN 1 Pe o pajişte, la umbra unui arbore falnic, vorbeam cu Cerul.
„Şi mă nasc acum, din nou, şi cresc în petalele florilor, şi roua dimineţii mă primeneşte în fiecare zi.
Şi fulgerele nopţii îmi deschid tainele Lumilor.
Sufletul meu e vântul ce aleargă peste mări, razele de Soare ce împodobesc spuma valurilor, Luna strălucindă peste vise, crestele munţilor glorioşi pictate de norii veseli şi pufoşi, aripile zborurilor înalte, Cerurile violet-azurii, nuferii şi lacurile lor, macii – ah, macii cei cu inimile sus -, toate zâmbetele, toţi copiii, toate făpturile şi toţi oamenii.
Căci toate acestea şi ei toţi sunt în mine, la fel cum eu vieţuiesc în toate şi în toţi.”

INIMA BUN 2„Păşeşte hotărât, făptură binecuvântată”, tocmai ce-mi spune o floare albastră de câmp. „Umblă prin lume slobodă, minunato, căci Aici şi Acum e timpul tău!
Cheamă-ţi fluturii, marea, păsările, miresmele nopţilor de vară, ochii deschişi şi inimile treze, visurile ce deja ţi le împlineşti, făpturile trimise cu praf solar în calea ta, şi joacă-te!
Cântă, dansează, creează, bucură-te şi înalţă-ţi sufletul în miracolul de A FI!
Acesta e dreptul tău la Fericire şi aportul tău cel mai preţios adus în aceste timpuri, acestui Univers minunat!”
În timp ce-mi spunea toate acestea, floarea albastră de câmp lua diferite înfăţişări. Mai întâi se transformă într-o veveriţă, apoi într-o pasăre, într-un copil, într-un lac, într-un stejar, într-un om, într-o ploaie, într-un răsărit, în Mama, într-un fulg de zăpadă, într-o noapte, într-un ger, şi apoi, pe rând, în toţi oamenii pe care i-am întâlnit vreodată. În toţi oamenii pe care i-am iubit şi care m-au iubit şi în cei care nu m-au iubit, în cei care m-au iubit şi pe care nu i-am iubit, în toţi cei ce m-au părăsit şi în cei pe care i-am părăsit, în toţi oamenii ce m-au nedreptăţit, m-au rănit, m-au chinuit şi în toţi cei pe care şi eu i-am rănit sau i-am nedreptăţit, în toţi cei care m-au ajutat şi în toţi cei pe care i-am ajutat, în toţi prietenii ne-prieteni care mi-au sfâşiat inima, în toţi cei care au rămas lângă mine şi lângă care am rămas.

Apoi, ceea ce fusese floarea albastră de câmp luă forma Pământului întreg, pe urmă a întregii Galaxii, apoi a nenumărate galaxii, iar la final, adunând tot ce-mi arătase până atunci, deveni o frumoasă inimă alb-strălucitoare, care mi se înfipse adânc în piept.

INIMA*************************

Dacă ţi-a plăcut această poveste, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Şi… te aştept în cadrul GRUPULUI INTERACTIV de pe Facebook Spatiul Inimii – Porti Deschise https://www.facebook.com/groups/835115993204530/ , UNDE ÎMPĂRTĂŞIM IDEI INTERESANTE ŞI INSPIRATOARE, SIMŢIRI UNICE FIECĂRUIA, PENTRU A NE SUSŢINE RECIPROC PE DRUMUL ALES DE FIECARE, PENTRU A AFLA INFORMAŢII NOI SAU PENTRU A PĂTRUNDE ÎN PROFUNZIMEA CELOR ŞTIUTE DEJA, PENTRU A PURTA DISCUŢII FRUMOASE ŞI UTILE, PENTRU A TRANSPUNE ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI CUNOŞTINŢELE ACUMULATE, PENTRU A NE FI MAI BINE, MAI FRUMOS ŞI MAI CALD ÎN INIMI. 🙂

 

Reclame

Spre Cer mă-ndrept cu paşi de raze

FOTO 203

Spre Cer mă îndreptam cu paşi de raze, cu tălpile goale mângâiate de iarba proaspătă ce sclipea Soarelui din roua primăverii târzii.

Spre Cer mă îndreptam, fără prea multă atenţie la paşi, gândind Înaltul din mintea de pe Pământ.

Spre Cer mă îndreptam din pajiştea de rouă, dulce fior necunoscut al unui nou drum, al unui nou destin.

Şi cum nu prea priveam pe unde păşeam, era cât pe-aci să strivesc o suavă făptură – o floare, o brânduşă violacee, răsărită dintre picături.

Mi-aş fi continuat drumul repejor, dar m-am gândit că, de vreme ce se afla chiar în calea mea, poate ar fi fost nimerit să mă opresc puţin lângă ea.

FOTO12_BLOG

M-am aşezat domol şi, pe măsură ce o priveam, o mare linişte se aşeza peste graba minţii mele spre Înalt. Măreaţa forţă a vieţii, care crease brânduşa cea frumoasă, îmi zâmbea în colţul buzelor: făcuse totul pe nesimţite, fără zgomote, fără valuri, fără grabă, în Linişte.

„Făptură dragă, floare frumoasă, învaţă-mă”, am rugat-o.

Desfăcându-şi spre mine o petală violacee, mi s-a oferit, în Tăcere.

Am rămas vreme îndelungată lângă ea, în timp ce ce mintea mea de pe Pământ se golea, încet – încet, de zgomote.

Nicio grabă nu mă mai îndemna la drum, nicio nevoie nu mai ţipa în mine…

FOTO45

Într-un târziu am înţeles că Înaltul se afla chiar acolo, şi oriunde, aievea, în Linişte.

Spre Cer mă-ndrept cu paşi de raze în fiece clipă în care pot sa fiu una cu Liniştea ce mă înconjoară şi mă conţine. Aici şi Acum. Ce altceva mai există?

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Bună dimineaţa – prietenei mele Anca Virginia

FOTO_BLOG

Bună dimineaţa.

De roua florilor albastre mi-am mângâiat obrazul aplecat la poalele răsăritului de astăzi.

Bună dimineaţa.

Cu parfum de Cer proaspăt mi-am umplut nările şi-am pornit în cea mai abruptă şi mai valoroasă călătorie spre mine.

Cu primăvara pe gene, cu vara pe buze, cu toamna pe pământul reavăn, cu surâsul din Soare şi cu iubitul în inimă, dulcea mea prietenă, îţi spun: Bună dimineaţa.

Trezeşte-te uşor şi repede, e toamnă şi vine vara. Îmbracă-ţi rochia cea mai frumoasă, pune-ţi cerceii care-mi plac şi vino. Vino să mai urcăm un munte, să mai traversăm un râu, să ne mai ridicăm dintr-o prăpastie. Vino neîntârziat, toate acestea le vom face foarte repede, pentru că apoi avem nevoie de foarte mult timp – fără timp – de zâmbit. Pune-ţi pantofii cu tocuri înalte, aceia argintaţi cu praf de noapte, mergem şi la o nuntă. Ah, nu ştiai? Ne-aşteaptă toţi prietenii, marea şi tortul de mireasă în formă de scoică.

Hai, grăbeşte-te. Mai avem atât de puţin până pe malul celălalt şi tu nu te-ai gătit încă? Hai. Trebuie să-ţi găseşti darul în scoică. Cum, ce dar? Acela pe care orice scoică veritabilă îl ascunde.

Vino. Timpul fericirii noastre bate la uşă. Bună dimineaţa. Trezeşte-te, e aproape momentul saltului împreună. Suntem aproape de infinit şi timpul rămas până acolo se scurge atât de repede. Uite, eu m-am îmbrăcat şi ţi-am pregătit micul dejun. Ştii că astăzi m-am trezit cu roua florilor albastre pe obraz?

Bună dimineaţa. Uite, Cerul şi Pământul sunt totuna, foarte curând.

Bună dimineaţa. Numele meu e Luana – Virginia – Maria.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!