Într-o seară de iarnă timpul curgea leneş pe lângă noi. Nu ne zorea, nu ne vedea, iar nouă, nu ne păsa. De limite, de constrângeri, de canoane şi preoţi, de cei ce închid păsări în colivii încuindu-se pe dinăuntru odată cu ele, de cei ce nu pot încă să dea drumul prejudecăţilor. Nu, nu ne păsa.

Pentru că eram amândoi într-o noapte, departe de lume, aproape de noi, şi iarna ningea iubire pe fiecare por şi-n fiecare dor al visurilor noastre.

Şi gerul desena steluţe pe noaptea ferestrelor odăii în care o lumânare roşie ardea neputinţe şi sfinţea începuturi eterne.

„Iubita mea”, ai spus tu, „iubita mea, eu nu aş vrea să mai pleci”.

Zăpadă şi dragoste, lemne trosnind în sobă, mirosul de brad şi ceaiul din petale de trandafir, degetele tale desenându-mi conturul cu cea mai blândă atingere pe care am cunoscut-o, lumina dulce a ochilor tăi, pledul moale aşezat cu grijă ca să-mi ferească tălpile de vreo adiere rece, Luna şi iarna şi noaptea şi noi… Îngheaţă timpul, iubite, îngheaţă timpul cu iarna asta, cu noaptea asta, cu suflarea asta, iubite, fă noaptea asta să fie pe vecie!!… Şi-atunci, n-am să mai plec…

…

Acum câteva zile, într-o seară de iarnă în care timpul curgea grăbit pe lângă noi şi ne vedea, şi ne zorea… mi-am amintit.

„Iubite”, am zis, „iubite, ştiu că am plecat de multe ori, dar m-am întors de fiecare dată… Acum, când mă pregătesc să vin pe de-a-ntregul, iubite, eu nu aş vrea să mai plec…”

Luându-mi mâna ostenită şi ninsă, cuvintele tale au sunat ca din Cer:

„Iubita mea, eu nu aş vrea să mai pleci vreodată de lângă tine.”

∫^∞Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!