Tu eşti oglinda mea şi eu sunt oglinda ta!

IMAG0701

„Proiecţia este un fenomen fascinant, despre care cei mai mulţi dintre noi nu am învăţat în şcoală. El este un transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconştient, astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevărat în ceilalţi oameni. Când suntem neliniştiţi în privinţa emoţiilor noastre sau a unor părţi de neacceptat din personalitatea noastră, noi atribuim aceste trăsături obiectelor exterioare şi altor oameni – din cauza unui mecanism de apărare. De exemplu, când nu avem prea multă îngăduinţă faţă de ceilalţi, suntem dispuşi să le atribuim lor acest sentiment al propriei noastre inferiorităţi. Bineînţeles că întotdeauna există o circumstanţă care facilitează proiecţia. Anumite caracteristici imperfecte din alţi oameni activează anumite aspecte din noi înşine care cer să li se dea atenţie. Prin urmare, proiectăm asupra altor oameni tot ceea ce nu ne asumăm în ceea ce ne priveşte.

Noi nu vedem decât ceea ce suntem noi. Imaginaţi-vă că aveţi pe piept o sută de electrozi diferiţi. Fiecare reprezintă o trăsătură diferită. Cele pe care le recunoaştem şi le acceptăm sunt izolate. Ele sunt sigure: nu trece electricitate prin ele. Dar cele care nu ne plac, pe care nu ni le-am asumat, nu sunt izolate. Prin urmare, atunci când vine cineva care acţionează în virtutea uneia dintre aceste trăsături, acea persoană se conectează direct la noi.

De exemplu, dacă ne negăm mânia sau nu ne place că o avem, vom atrage oameni furioşi în viaţa noastră. Vom inhiba propriile noastre sentimente de furie şi îi vom judeca pe cei care sunt furioşi. Întrucât ne minţim pe noi înşine în privinţa propriilor noastre sentimente interioare, singura cale prin care le putem găsi este să le vedem în alţii. Ceilalţi oameni ne oglindesc emoţiile şi sentimentele ascunse, ceea ce ne permite să le recunoaştem şi să le recuperăm.

În mod instinctiv, ne dăm înapoi din faţa propriilor noastre proiecţii negative. E mai uşor să examinăm lucrurile de care suntem atraşi, decât cele care ne provoacă repulsie. Dacă eu sunt insultată de aroganţa ta, asta se întâmplă deoarece eu nu-mi accept propria mea aroganţă. Aceasta se referă fie la aroganţa pe care o dovedesc acum în viaţă şi nu o văd, fie la aroganţa pe care neg că aş fi capabilă să o dovedesc în viitor. Dacă sunt jignită de aroganţă, trebuie să privesc mai atent toate perioadele din viaţa mea şi să-mi pun următoarele întrebări: „Când am fost arogantă în trecut? Sunt arogantă acum? Aş putea fi arogantă în viitor?” Bineînţeles că ar fi o aroganţă din partea mea să răspund negativ la toate aceste întrebări, fără să mă privesc cu adevărat, sau fără să-i întreb pe ceilalţi dacă m-au văzut vreodată manifestându-mi aroganţa.

Până şi a judeca pe altcineva înseamnă aroganţă. Prin urmare, este clar că noi toţi avem capacitatea de a fi aroganţi. Dacă eu îmi accept aroganţa, nu mă va mai deranja aroganţa altcuiva. O voi observa, dar nu mă va afecta. Electrodul care reprezintă aroganţa va fi izolat. Comportamentul altcuiva îţi produce un şoc emoţional, numai atunci când te minţi pe tine însuţi sau urăşti un anumit aspect din tine.

În acest moment, mulţi dintre voi ar putea spune: „E ridicol. Eu nu doresc să descopăr că sunt dezgustător sau arogant”. Trebuie să vă amintiţi că există un dar în fiecare dintre aceste aspecte. Însă, pentru a primi acest dar, trebuie mai întâi să le scoateţi la lumină, să vi le asumaţi şi să le acceptaţi. Indignarea noastră referitoare la comportamentul celorlalţi este legată, de obicei, de un aspect nerezolvat din noi înşine.

Dacă am asculta tot ceea ce ne iese pe gură când vorbim cu alţii, când îi judecăm sau le dăm sfaturi, am lua totul înapoi şi ni le-am spune nouă înşine.

Ne proiectăm asupra altora propriile defecte pe care le percepem. Spunem altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine. Dacă în mod constant vă bombardaţi cu gânduri negative, în acelaşi timp îi bombardaţi pe cei din jurul vostru – verbal, emoţional sau fizic – sau pe voi înşivă, distrugând o parte din propria voastră viaţă. Ceea ce faceţi şi ceea ce spuneţi nu este accidental. În viaţă, voi nu creaţi întâmplări accidentale.

În această lume holografică, toţi ceilalţi sunt tu şi tu întotdeauna vorbeşti cu tine însuţi. Atunci când foloseşti un cuvânt denigrator pentru cineva care a făcut o greşeală, opreşte-te şi gândeşte-te dacă nu ai putea folosi acelaşi cuvânt şi pentru tine. Dacă eşti cinstit, răspunsul va fi în mod invariabil afirmativ.

Lumea este o oglindă uriaşă, care întotdeauna reflectă părţi din noi înşine. Fiecare trăsătură este acolo dintr-un anumit motiv şi toate trăsăturile sunt perfecte, în felul lor. Umbrele noastre sunt adesea ascunse atât de bine, încât este aproape imposibil să le găsim. Dacă n-ar exista fenomenul proiecţiei, ele ar putea rămâne ascunse de noi toată viaţa. Dacă eşti în permanenţă deranjat de un anumit grup de oameni, descoperă unde te asemeni lor.

Noi nu proiectăm asupra altor oameni numai trăsăturile noastre negative; le proiectăm şi pe cele pozitive. Majoritatea oamenilor cu care lucrăm proiectează geniul şi creativitatea lor, puterea şi succesul. Dacă vrei să fii ca alţii, motivul este că ai în tine capacitatea de a fi ca ei. Atâta timp cât negăm existenţa în noi înşine a unor anumite trăsături, continuăm să perpetuăm mitul că alţii au ceva ce noi nu avem.

Atunci când admirăm pe cineva, aceasta este o ocazie de a găsi încă un aspect al nostru înşine.

Trebuie să luăm înapoi atât proiecţiile pozitive, cât şi proiecţiile negative. Trebuie să ne debranşăm de la ceilalţi, să scoatem ştecherele şi să ne branşăm la noi înşine. Până când nu suntem în stare să ne retragem propriile noastre proiecţii, este imposibil să ne vedem potenţialul real şi să trăim experienţa totalităţii lui cine suntem noi cu adevărat.

Acolo unde vezi măreţie, vezi de fapt propria ta măreţie. Închide ochii şi gândeşte-te la asta. Dacă admiri măreţia într-o altă fiinţă umană, ceea ce vezi acolo este propria ta măreţie. E posibil să o manifeşti într-un mod diferit, dar dacă măreţia n-ar exista înăuntrul tău, n-ai fi în stare să recunoşti această calitate la altcineva. Dacă nu ai poseda această calitate, nu ai fi atras de ea. Fiecare dintre noi vede oamenii în mod diferit, deoarece fiecare proiectează asupra lor aspecte din el însuşi sau din ea însăşi.

Există o vorbă care spune că ai nevoie de cineva pentru ca să te cunoşti pe tine însuţi. Vedem în alţii ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place în noi înşine. Dacă acceptăm aceste părţi din noi înşine, vom fi în stare să-i vedem pe alţii aşa cum sunt, nu aşa cum îi vedem prin norul format de proiecţia noastră. Există o altă vorbă care spune că cele trei mari mistere ale lumii sunt: aerul pentru păsări, apa pentru peşte şi omul pentru el însuşi.

Suntem în stare să vedem tot ce se află în faţa noastră în lumea exterioară. Tot ce avem de făcut este să deschidem ochii şi să privim în jur. Nu ne putem vedea pe noi înşine. Avem nevoie de o oglindă ca să o facem.”

Debbie Ford – „Partea întunecată a căutătorilor de lumină” – preluare de pe http://holisterapi.wordpress.com – Niculina Gheorghiţă

Excelent pasaj din memorabila carte a regretatei şi minunatei Debbie Ford (în afara de cartea menţionată mai sus, de mare însemnătate sunt şi cărţile ei „De ce oamenii buni fac lucruri rele?” şi „Efectul umbrei”, ultima scrisă în colaborare cu Marianne Williamson şi Deepak Chopra), preluat de pe blog-ul învăţătoarei în ale sinelui,  Niculina Gheorghiţă.

Irina Luana Stan

Anunțuri

2 gânduri despre „Tu eşti oglinda mea şi eu sunt oglinda ta!

  1. Multumesc! Ma bucur ca impartasesti din sentimentele tale si foarte interesant subiectul despre care scri. Dar spune – mi te rog, cu siguranta nu iti place la un om , ca bea pana pica in sant, ca injura, ca „nu are nici un Dumnezeu”, ca este agresiv fizic si verbal . …. Urasti asta! Conform teoriei expuse ….urasti asta pentru ca le regasesti si in tine ? …. Parca nu se prea aplica aceasta teorie …..

    • Bine te-am gasit, Draga mea!💖 Articolul destul de vechi la care te referi era un extras din minunata carte „Partea intunecata a cautatorilor de lumina”, a lui Debbie Ford, asa cum de altfel am precizat.
      Dar, da, scriu mult si constant despre foarte multe subiecte legate de autocunoastere, spiritualitate, crestere personala si nu numai, nu aici, pe blog, ci pe pagina mea de Facebook asociata blogului, Spatiul Inimii – Autor articole Irina Luana Stan. Scriu din propria mea experienta si nu din carti, chiar daca am citit foarte mult si asta mi-a fost de mare ajutor. Te invit sa rasfoiesti nenumaratele articole de pe pagina la care ma refer, caci zic eu ca vei gasi multe raspunsuri.
      Referitor la comentariul tau, in primul rand, nu urasc acel comportament pe care-l descrii si cu atat mai putin pe un om care face asta. Dimpotriva, am multa iubire pentru acesti oameni si pt oameni in general. Sa nu uitam ca fiecare om este, in esenta lui cea adevarata, o fiinta divina.
      In trecut am simtit si eu la fel pentru acest tip de comportament, cu atat mai mult cu cat am crescut dezvoltand o mare sensibilitate la alcoolism – adica imi repugnau teribil atat obiceiul, cat si orice om care il avea.
      In prezent, da, nu imi place un astfel de comportament si nu as alege sa traiesc langa un om care se poarta astfel. Dar asta este cu totul altceva. Am mare compasiune pt cei care sunt dependenti de alcool sau de droguri, pt cei care fug de ei insisi prin orice mijloace si ajung sa fie atat de departe de ei incat sa nu mai stie ce fac (chiar daca uneori par ca stiu ce fac). Pentru ca nu le e deloc bine. Pentru ca au mari rani nevindecate cu care nu stiu ce sa faca. Asta nu inseamna insa ca trebuie sa ma afund eu in suferinta lor (aceasta nu ar fi compasiune, ci empatie). Pot sa le pun la dispozitie (sa-i informez) mijloacele de ajutor pe care le stiu, mai departe este alegerea lor. Sunt multe forme de dependenta: de alcool, de droguri, de cumparaturi, de persoane, de locuri, de serviciu, de stari, de conceptii… (Ar fi util sa te gandesti daca ai vreuna dintre ele.)
      In primul rand, nicio persoana din viata noastra nu se afla in ea – in viata noastra – intamplator. Noi am atras-o. De ce? Pentru ca avem „nevoie” de ea pentru a face ceva impreuna, pentru a invata niste lectii etc. Daca nu suport sau urasc ceva la cineva, este clar ca acel aspect al persoanei imi apasa mie pe un buton. MIE. Intotdeauna e vorba despre MINE si NU despre celalalt – desigur, nu la modul egotic. De ce? Pentru ca eu am treaba mea de facut cu mine, iar celalalt cu el. Ce face celalalt cu el nu e treaba mea. Treaba mea e ce fac eu, ce atrag eu, ce invat eu, cat cresc eu. Pt. ca e vorba de mine si de viata mea si eu sunt responsabil pt mine si viata mea, NU altul, oricare ar fi el. Revenind la „buton”, inseamna ca: acel aspect care ma deranjeaza la altul ori exista in mine si nu l-am constientizat inca, ori l-am constientizat dar nu l-am acceptat, ori nu il contin dar ii judec existenta si nu i-o accept (si eventual, lectia) sub nicio forma. Si judec persoana care face ceva ce eu nu as face niciodata (desi nu ai de unde sa stii ce ai face sau nu ai face in diverse situatii pe care nu le-ai trait inca). Ca si cum nu i-as da voie sa existe asa cum e, adica asa cum poate sa fie in acest moment. De ce? Poate pt ca daca l-as accepta asa cum e, asta mi-ar deveni brusc dureros de inconfortabil si as fi pus in fata unei decizii pe care nu vreau s-o iau? Pot fi multe „de ce-uri” si multe raspunsuri, eu am dat doar un exemplu. Oricum, un alcoolic, un om agresiv verbal si/sau fizic, un om care, precum spui, „nu are niciun Dumnezeu”, este un om care are o mare trauma a carei radacina se afla in copilarie. Este clar ca nu se iubeste pe sine, este clar ca stima lui de sine este zero. Cum sa stimeze pe altcineva? Este coplesit si condus de rana sa. Nu pot sa am decat cea mai adanca compasiune pentru un om care strabate o experienta atat de cumplita. Toti avem rani. Oare cati dintre noi muncim pentru a ni le vindeca?
      „Discutia” aceasta as vedea-o, de fapt, mult mai lunga.😊
      Te invit sa cauti pe YouTube filmuletul cu subtitrare din limba engleza despre cele 7 oglinzi eseniene, prezentate de Gregg Braden. Nu-ti cunosc detaliile, dar mi se pare ca din ceea ce mi-ai spus reiese cel putin ultima oglinda despre care tocmai ti-am vorbit (judecarea si neacceptarea existentei unui aspect), si care este una dintre cele 7.
      Sper sa-ti fie de folos!
      Si, asa cum scriam intr-un articol, odata ce ne-am acceptat intunericul, ne aflam, deja, in Lumina.💖

      Cu drag,

      Luana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s