Bună dimineaţa – prietenei mele Anca Virginia

FOTO_BLOG

Bună dimineaţa.

De roua florilor albastre mi-am mângâiat obrazul aplecat la poalele răsăritului de astăzi.

Bună dimineaţa.

Cu parfum de Cer proaspăt mi-am umplut nările şi-am pornit în cea mai abruptă şi mai valoroasă călătorie spre mine.

Cu primăvara pe gene, cu vara pe buze, cu toamna pe pământul reavăn, cu surâsul din Soare şi cu iubitul în inimă, dulcea mea prietenă, îţi spun: Bună dimineaţa.

Trezeşte-te uşor şi repede, e toamnă şi vine vara. Îmbracă-ţi rochia cea mai frumoasă, pune-ţi cerceii care-mi plac şi vino. Vino să mai urcăm un munte, să mai traversăm un râu, să ne mai ridicăm dintr-o prăpastie. Vino neîntârziat, toate acestea le vom face foarte repede, pentru că apoi avem nevoie de foarte mult timp – fără timp – de zâmbit. Pune-ţi pantofii cu tocuri înalte, aceia argintaţi cu praf de noapte, mergem şi la o nuntă. Ah, nu ştiai? Ne-aşteaptă toţi prietenii, marea şi tortul de mireasă în formă de scoică.

Hai, grăbeşte-te. Mai avem atât de puţin până pe malul celălalt şi tu nu te-ai gătit încă? Hai. Trebuie să-ţi găseşti darul în scoică. Cum, ce dar? Acela pe care orice scoică veritabilă îl ascunde.

Vino. Timpul fericirii noastre bate la uşă. Bună dimineaţa. Trezeşte-te, e aproape momentul saltului împreună. Suntem aproape de infinit şi timpul rămas până acolo se scurge atât de repede. Uite, eu m-am îmbrăcat şi ţi-am pregătit micul dejun. Ştii că astăzi m-am trezit cu roua florilor albastre pe obraz?

Bună dimineaţa. Uite, Cerul şi Pământul sunt totuna, foarte curând.

Bună dimineaţa. Numele meu e Luana – Virginia – Maria.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Reclame

Am dansat la nunta mea trei zile şi trei nopţi

FOTO19_BLOG

Am dansat la nunta mea trei zile şi trei nopţi, împreună cu toate zburătoarele Cerului şi ale Pământului, împodobite cu stele în cioc şi voaluri lunare prinse de aripi.

 Am dansat la nunta mea trei zile şi trei nopţi, împreună cu toate înaripatele dintre Lumi, solemn şi graţios dans iniţiatic al inimilor strălucinde.

Am dansat la nunta mea trei zile şi trei nopţi, împreună cu fluturi-curcubeu gătiţi cu rouă ne-ncepută, spiralat dans al năzuinţelor spre Înalturi.

Trei zile şi trei nopţi toţi falnicii arbori şi-au dansat ramurile în ritmul înfloririi, urzind eterne răsărituri şi zboruri infinite.

Şi toate făpturile Pământului au dansat împreună cu mine, trei zile şi trei nopţi, dansul îngeresc al tainicei nunţi în inimi. Şi toţi fluturii şi toate păsările şi toţi Îngerii, Cerul şi Pământul şi noi toţi, copiii Lor, am dansat simultan înaltul dans înaripat al Unimii, acordat la Razele Eternităţii.

La nunta mea divină de făptură pământeană din Cer, am dansat trei zile şi trei nopţi ce abia începură şi nu se sfârşiră niciodată, niciodată, niciodată.

Experienced thoughts 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!