Adio, dar rămân cu mine

IMG_64160883850199

Plouă, iubite, plouă de parcă se rupe Cerul deasupra mea…

Cad norii de toamnă si geruri din februarie, cad gemete-amare în ploaie de mai, învolburat amalgam de tristeţi irosite, aruncate, pângarite…

Mi-e inima plină de picăturile astea albastre şi grele, dar tu? Tu?… Nu ştii că te-aştept?… Lasă…

Iubite, nu-ţi mai irosi dragostea, nu-ţi mai irosi inima, eu voi ieşi tiptil din viaţa ta… Exact aşa cum am intrat, iţi aminteşti?… Păşind pe norii albi spre care tu priveai…

Dar avem noi, oamenii de pe Pamânt, un fel de a uita că suntem oameni din Cer, şi de a încurca în mod fenomenal toate lucrurile. Şi de a interpreta un gest de iubire ca fiind un gest de dragoste, un zâmbet ca fiind un surâs, o atingere ca fiind o adiere de petale cu rouă pe ele…

Asa că, iubite, mai bine ne-am aminti ce faceam în Cer: ne iubeam, dar nu ne sărutam, ne iubeam, dar nu ne atingeam, ne iubeam, dar nu făceam dragoste, ne iubeam, dar nu ne uitam unul pe celălalt, niciodată…

De asta plouă azi, de parcă se rupe Cerul de deasupra si dinlăuntrul meu…

Ca să-ţi şoptesc rămas bun… Şi, dacă ţi-e dor de mine… nu trebuie decât să aştepţi puţin să plouă… Deasupra, sau dinlăuntru… Pentru că eu… eu… sunt picătura ta albastră.

IMG_64184413208109

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Anunțuri

4 gânduri despre „Adio, dar rămân cu mine

  1. Frate, greu cu romanticii astia :). Multumesc ca esti asa, ca sa inteleg ca eu nu sunt. Imi place la nebunie, recunosc, dar omenescul din noi e uman si dumnezeiescul din noi e Dumnezeu imbracat in forma noastra umana. Cand omul din noi intinde o mana catre ceea ce este dumnezeiesc in noi si invers, cred ca putem sa punem in acord cele 2 aspecte si atunci Omul din noi traieste aici Dumnezeieste!Pana atunci, asa fracturati, cautam sa ne intregim si, din pacate, cerem de la celalat sa faca asta in locul nostru. Ma rog, ce sa mai zic! Hai la treaba ca oricum am da-o, e misto!

        • Pentru ca eram buna la mate si pe vremea aia trebuia sa-ti alegi o facultate care sa-ti “asigure” un viitor. Nici nu se putea pune problema de vreo filologie sau arta teatrala. De scris, scriu de la 14 ani, cu foarte, foarte lungi pauze in timp. De pe la 9-10 ani, pictez, tot asa, cu pauze mari. Pasiunea cu teatrul am avut-o de mica, dar ca spectator. Ca… invatacel in ale actoriei, mi-am descoperit-o de curand. Se pare ca ceva talent aveam, de vreme ce pe la 16-17 ani, un profesor de arta teatrala, nimerit nu stiu cum pe la o serbare la Mihai Viteazul, a incercat sa-mi convinga mama sa-l lase sa ma pregateasca pentru, pe vremea aceea, IATC.
          Dar toate au fost cu un rost. Si toate m-au pregatit pentru acum. 🙂 Sunt fericita ca am oportunitatea de a face ceea ce ma inspira, ma bucura si ma implineste cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s