Iarna noastră

DSCF2446  Iarna aceea n-am s-o uit niciodată. E atât de rotundă şi strălucitoare, fără fisuri, ca o Lună plină cu raze de luceafăr, ridicată din bezna adâncurilor necurate şi luminând sacru peste toată inima mea.

Prinţesă eram, cu patine argintii încălţate pentru prima dată. Patinoarul doar al nostru, la ore târzii, împrejmuit de brazi licurind a bucurie din sute de luminiţe. Cel mai bun profesor de prime lecţii de alunecare domoală pe gheaţă. Muzica dansa romantic în difuzoare, fulgii cădeau peste ochii şi buzele ce se căutau întruna, mâna caldă şi fermă mă ajuta să execut primii mei paşi pe gheaţă. Iarna ne cucerise iremediabil şi ne desena iubirea argintat şi nesfârşit.

01012010(002)sN-am căzut nici măcar o dată. Era atâta tandreţe în inimile noastre flămânde şi însetate de atâta dor aspru, iar a fi împreună în lumina reflectoarelor unui patinoar real, a respira împreună şi a iubi în acelaşi timp, însemna miracol. Şi aşa şi era, căci ce putea fi mai miraculos, atunci, decât atingerea a două suflete ce se căutaseră de-atâtea şi atâtea vieţi, ce se aşteptaseră, ce străpunseseră ziduri groase plângând cu lacrimi îngheţate de atâta sânge şi durere, pentru a înfăptui taina unei iubiri de peste timp?

IARNA3…Iarna a trecut cu visul ei fantastic şi real, însă inima nu era vindecată încă. Inima mea plângea de suferinţi trecute şi neaşezate la locul lor, şi multe furtuni au zdruncinat, de atunci, tărâmul acelei ierni plăsmuite de Cer în forma inimii de stele de zăpadă.

Iubite, mai e puţin. Aşteaptă-mă. Ca întotdeauna, iubeşte-mă. Priveşte, cad primii fulgi. Lasă-i pe buze, dragul meu, vreau să-i sărut, pentru că, după aceşti câţiva ani foarte lungi şi foarte grei, simt că sunt veniţi din Cerul Iernii noastre. Aşteaptă-mă. Nu pleca. Nu ceda. Te iubesc. Eu şi zăpada, şi iarna, şi Universul de Licurici luminoşi.

DSCF2359s

E iarnă, iubitul meu, e iarna aceea. Ştiai? E iarna care ne-a unit în Ceruri cu puterea Infinit. A venit, dragul meu, pentru că n-a plecat niciodată. E timpul să ne continuăm drumul. Te iubesc. Să ciocnim un pahar de nectar ca nişte Zei pământeşti ce suntem. Şi să ne poftim prietenii la masă.

Experienced thoughts

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s