Twitter

Fetiţa cu păr blond care păşea

Publicat de

2

 PASESTE 1         Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată. Eram în primele zile de şcoală din viaţa mea şi, deşi sunase de intrare la oră, eu îmi prelungisem pauza fără să-mi dau seama, fără să gândesc, siderată de priveliştea copacului din faţa geamului de pe culoarul şcolii, în care o pasăre ciugulea ceva. După ce am fost adusă în clasă m-au usturat palmele din cauza loviturilor cu rigla de lemn lungă şi lată, şi foarte, foarte multă vreme de atunci înainte, n-am mai întârziat niciunde.
PASESTE 3

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată, când voiam să-mi pieptăn păpuşa favorită în loc să-mi cer iertare uneia dintre bunici pentru ceva ce nu înţelegeam, având în vedere că eu doar îi spusesem exact ce simţeam. Dar i-am cerut iertare.
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus altă dată când priveam florile din balcon şi doi fluturi superbi, în loc să-mi fac ordine în camera mea.
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus când am fost forţată să recunosc ceva grav ce nu făcusem şi faptul că minţisem când spusesem adevărul.
PASESTE 4'

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată când eram mai mare şi când, supunându-mă ordinelor unui străin, unui intrus în casa noastră, încercam uneori să articulez câte un cuvânt dezaprobator. Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus apoi, pleacă din casa asta! Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus din nou, vino înapoi, dar numai cu condiţia să-i ceri iertare lui!

PASESTE 2Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus, te-ai dat cu totul unui neisprăvit – şi doar ţi-am zis!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus din nou, nu vezi că ăsta nu-i de tine? Uite că te-a părăsit!
Păşeşti murdar şi strâmb, fă ce vrei, dar să nu mai vii la mine să plângi!

PASESTE 10

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus altă dată, nici măcar un copil n-ai fost în stare să-mi faci!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus apoi, cheamă-ţi bărbatul înapoi şi bagă-ţi minţile-n cap!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus din nou, cum ai putut să faci aşa ceva??? Cu ăla vrei să fii???
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus în continuare, când ai de gând să rezolvi situaţia asta, crezi că eu o să mai aştept mult?!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus mai apoi, de câte ori vin la tine în rezervă te plângi de dureri, la câtă morfină ţi s-a pus în perfuzie, fii mai demnă! Chiar prizonieră în propriul tău corp, cum spui că te simţi fiindcă nu poţi să te mişti deloc din cauza durerilor, trebuie să te plimbi pe culoar acum!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus iar, cum, ai divorţat??
PASESTE 7PASESTE 11

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată, cum să-ţi dai demisia din aşa o poziţie, tocmai refuzând o altă avansare, cum să renunţi la aşa ceva, la aşa carieră, la atâţia bani?? Unde te duci??

PASESTE 12

Păşeşti murdar şi strâmb, nu mai am nevoie de tine acum, şi ce dacă m-ai ajutat, asta a trecut!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus, ce dacă mi-ai făcut cadou propriul meu suflet, m-am săturat de prelegerile tale!
Păşeşti murdar şi strâmb, nu-mi pasă, nu-mi pasă, nu-mi pasă!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus iarăşi, NU VEZI CĂ TE-AI ÎMBOLNĂVIT???

Aţi avut dreptate cu toţii, dragii mei, în lumea voastră şi a mea de atunci.
Ştiu că, în general, mi-aţi vrut binele. Meu. Şi al vostru.
Nu v-a venit, însă, atunci, ideea că, poate, păşeaţi la fel de murdar şi strâmb ca şi mine. Sau poate mai dihai, cine ştie? Nici mie nu mi-a venit atunci, şi nici în legătură cu alte persoane şi chiar cu voi, pe lângă care am păşit şi eu murdar şi strâmb fără să ştiu, ca şi voi.

Hai să vă spun o poveste.
A fost odată o fetiţă cu păr blond şi ochi de castane. Era o elevă tare silitoare, premiantă cu coroniţă de margarete comandată de mama ei în fiecare an. A ajuns o studentă remarcată şi remarcabilă. Apoi, un om foarte serios şi conştiincios, care a dus, mulţi ani, numeroase şi grele responsabilităţi profesionale, pe umerii ei de fostă fetiţă.
A înfruntat multe furtuni ale vieţii, s-a rostogolit în multe prăpăstii şi şi-a sfâşiat carnea şi unghiile înfigându-şi mâinile în pământ îngheţat şi-n stâncă rea luptându-se să se caţere de acolo, din abis, ca să vadă Cerul, Soarele şi Zâmbetul din nou.

PASESTE 9

TOATE ACESTEA NU AR FI FOST POSIBILE FĂRĂ CONTRIBUŢIILE VOASTRE.

PASESTE 8

Şi să vă mai spun ceva.
Fetiţa asta nu a păşit niciodată murdar şi strâmb. Şi nici voi. NU! Cu toţii am păşit aşa cum ne-am priceput mai bine, experimentând viaţa – că doar de asta suntem Aici.
Fetiţa cu păr blond şi ochi de castane e încă VIE, şi când nu e copleşită de viaţă, străluceşte, râde, se joacă, dansează cu fluturii, cântă şi se bucură.
Şi, ceea ce vă rog să ştiţi şi să nu uitaţi, este că vă iubeşte şi vă mulţumeşte pentru tot ceea ce este ea astăzi.

PASESTE 6 PASESTE 5Dacă ţi-a plăcut această poveste, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Şi… te aştept în cadrul GRUPULUI INTERACTIV de pe Facebook Spatiul Inimii – Porti Deschise https://www.facebook.com/groups/835115993204530/ , UNDE ÎMPĂRTĂŞIM IDEI INTERESANTE ŞI INSPIRATOARE, SIMŢIRI UNICE FIECĂRUIA, PENTRU A NE SUSŢINE RECIPROC PE DRUMUL ALES DE FIECARE, PENTRU A AFLA INFORMAŢII NOI SAU PENTRU A PĂTRUNDE ÎN PROFUNZIMEA CELOR ŞTIUTE DEJA, PENTRU A PURTA DISCUŢII FRUMOASE ŞI UTILE, PENTRU A TRANSPUNE ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI CUNOŞTINŢELE ACUMULATE, PENTRU A NE FI MAI BINE, MAI FRUMOS ŞI MAI CALD ÎN INIMI. 🙂

Let Me Take You Far Away

Publicat de

0

Era prima noastră plecare. Desenată în dorinţe interzise, visată cu patima orbului care cunoscuse, cândva, lumina, şi care şi-ar fi dat o mână pentru a o vedea din nou.

Prima noastră fugă departe, acolo unde doar marea şi pescăruşii ne vor fi ştiut.

IMAG1384_BURST003

Alergam cu viteza unei maşini în care două inimi aşteptau înfrigurate nopţile şi zilele ce aveau să urmeze, copleşite de apusul păgân ce se lăsa peste drum şi sfinţea începutul fără de sfârşit al unei iubiri nepermise şi eterne.

Drumul acela năştea spre lume unirea noastră, dragostea noastră, în acorduri ştiute de mult dar devenite atunci noi, parte a iubirii ce ne-a adus şi ne-a ţinut împreună. Scorpions…

IMAG1414

Astă–seară, în lumea iubirilor permise, într-o sală mare şi plină de oameni frumoşi, aşa cum ne-am fi dorit atunci, iubite, aşez în palma ta toate dorurile ce ne-au ars pe rug, ce ne-au innecat în lacrimi de ploi reci şi grele, ce ne-au uscat în vânturi îngheţate şi ne-au prigonit în furtuni aspre. Şi toate neputinţele trecute şi brăzdate pe inimi, pe pleoape şi-n obraz.

IMAG1388

Adăposteşte-le pe toate, iubite, într-o cutie frumoasă, de cadou, împodobeşte cutia cu aura de lumină a iubirii noastre de acum şi pune-o într-un loc în care s-o putem zări imediat, dacă vreodată ni se va mai părea că iubirea poate ucide, că legămintele făcute cândva trebuie respectate cu preţul propriei vieţi, că neputinţele nu sunt iluzii şi că Marea, Pescăruşii şi Wind of Change sunt interzise.

∫∞Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL – PARTEA A CINCEA

Publicat de

0

DSCF9459

În continuarea articolelor precedente pe aceeaşi temă (pe care le găsiţi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/20/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul , aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-doua/ , aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-treia/ şi aici: https://spatiulinimii.com/2013/12/06/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-patra/), având la bază cartea “CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL“, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, vă voi prezenta în cele ce urmează un alt fragment ce mi se pare de o importanţă deosebită deoarece explică efectele stresului asupra creierului şi, implicit, asupra întregului organism, precum şi metodele prin care putem ameliora efectele acestuia. Reamintesc faptul că la baza cărţii în cauză stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală. Un lucru pe care, personal, l-am remarcat, este dovada (încă una) a faptului că suntem cu toţii parte din TOT şi TOT-ul parte din noi – structura, alcătuirea unui neuron uman este similară cu alcătuirea unui copac.

Protejarea creierului care îmbătrâneşte şi antrenarea dendritelor

Dovezile arată clar că majoritatea formelor de practică contemplativă vor îmbunătăţi cogniţia, dar cum te poţi decide ce tehnică să foloseşti?

Credem că este mult mai probabil ca forma de meditaţie discutată pe parcursul cărţii să prezinte îmbunătăţiri în memorie şi cogniţie pentru că încorporează şase tehnici diferite de modificare neuronală: relaxare, respiraţie, psalmodiere (repetiţie mantră/cuvânt/sunet), mişcări de coordonare ale degetelor, fond muzical şi concentrare intensă. Multe alte meditaţii folosesc numai una sau două dintre aceste metode. Vom discuta mai mult despre aceste beneficii ale relaxării, respiraţiei şi concentrării într-un alt capitol, dar acum vom trece în revistă efectele pe care mişcările repetitive, sunetele şi muzica le au asupra creierului.

FOTO BRAIN2

Numeroase studii au arătat că simpla repetiţie a unui sunet, frază sau mişcarea unui deget pe o perioadă de timp reduce semnificativ simptomele stresului, anxietăţii, depresiei şi furiei şi îmbunătăţeşte percepţia calităţii vieţii şi bunăstării spirituale a practicantului. În fapt, adăugarea mişcării la orice meditaţie ar trebui să sporească semnificativ performanţele cognitive ale creierului. Mişcările repetate, abile ale degetelor par să îmbunătăţească de asemenea sistemul nervos central şi periferic, amânând pierderea controlului mâinii cauzată de îmbătrânire. Într-un studiu, muzicienii care foloseau mişcări repetate ale degetului prezentau rate scăzute de demenţă, iar în altul, antrenarea muzicală timpurie la copii a avut ca efect „îmbunătăţirea pe termen lung a preformanţelor vizual-spaţiale, verbale şi matematice”. De fapt, ar fi corect să considerăm orice pregătire muzicală drept o formă de meditaţie cognitivă pentru că implică concentrare intensă, repetarea unor tehnici, coordonarea corpului şi atenţie motivaţională.

Music3

Există chiar dovezi considerabile ce documentează efectele muzicii plăcute asupra creierului. Ea adânceşte experienţa emoţională, sporeşte procesarea vizuală şi auditivă şi îmbunătăţeşte atenţia şi procesarea emoţiilor. Recomandăm prin urmare să puneţi muzică clasică sau melodioasă pe fundal atunci când meditaţi sau vă rugaţi. Dacă vă „cântaţi” mantra sau rugăciunea, aşa cum se face în tradiţia Kirtan Kryia, veţi spori performanţele cognitive.

Am dori de asemenea să subliniem că există o interdependenţă considerabilă între mecanismele cerebrale care reglează anxietatea, stresul şi memoria. De exemplu, nivelul ridicat al stresului duce la declinul memoriei şi creşte riscul de dezvoltare a bolii Alzheimer. Din nou, cea mai mare parte a meditaţiei discutate în această carte va declanşa răspunsul de relaxare a corpului şi, prin urmare, va coborî nivelul stresului. Aşa cum ştiu majoritatea oamenilor, stresul este asasinul numărul unu în America, pentru că deteriorează aproape fiecare organ al corpului – mai ales creierul.

Antrenarea dendritelor

Actuala înţelegere a creierului uman arată că deteriorarea subtilă în orice parte a unui neuron – în înveliş, sinapse sau a modului în care răspunde la neurochimicale – va stânjeni funcţia cognitivă. Dar cheia reală a înţelegerii sporirii şi deteriorării cognitive rezidă în dendritele microscopice care se află la capetele receptorilor neuronilor. Ele ar putea adăposti chiar secretul motivului pentru care oamenii – şi numai oamenii – contemplă natura lui Dumnezeu.

Un singur neuron poate avea zeci de mii de tentacule, ca nişte ramuri, care se întind către capetele semnalizatoare ale altor neuroni. Imaginaţi-vă, dacă vreţi, rădăcinile unui copac gigantic: acestea sunt dendritele, adunând informaţie şi trimiţând-o către corpul neuronului (trunchiul copacului), care decide apoi ce alte dendrite să stimuleze prin axonii terminali (frunzele) care cresc din capetele uneia dintre „ramurile” neuronului.

DSCF9491

Stresul, fie pe termen scurt, fie cronic, afectează memoria prin blocarea activităţii dendritice. Cercetătorii au descoperit că o simplă săptămână de stres uşor provoacă modificări semnificative în organizarea şi creşterea dendritelor. Dacă situaţia care provoacă stresul este înlăturată, funcţia este restabilită. Dar nu complet, pentru că aproape o treime din dendritele deteriorate se vor pierde definitiv dacă stresul se repetă mai târziu.

Pierderea dendritelor în cortexul prefrontal a fost de asemenea descoperită la oamenii care îmbătrânesc. De exemplu, ştim de decenii că pacienţii care suferă de Alzheimer suferă genul acesta de pierdere.

FOTO M1Activitatea neuronală sporită care are loc în cortexul prefrontal şi alte părţi ale creierului atunci când medităm ameliorează efectele pierderii dendritelor. De aceea credem că meditaţia va ajuta la întreţinerea funcţiei dendritei: scade nivelul general de stres în vreme ce stimulează simultan starea de veghe cognitivă. De fapt, dovezile sugerează că, cu cât exersaţi mai mult creierul, cu atât puteţi încetini deteriorarea dendritelor şi puteţi deci păstra abilităţile memoriei şi pe cele cognitive.              

Următoarele articole din seria CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL vor trata subiectele:

  –Crearea unei meditaţii personale pentru îmbunătăţirea memoriei

  –Dumnezeu şi neuroplasticitatea creierului

Despre autori:

 Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Iarna noastră

Publicat de

0

DSCF2446  Iarna aceea n-am s-o uit niciodată. E atât de rotundă şi strălucitoare, fără fisuri, ca o Lună plină cu raze de luceafăr, ridicată din bezna adâncurilor necurate şi luminând sacru peste toată inima mea.

Prinţesă eram, cu patine argintii încălţate pentru prima dată. Patinoarul doar al nostru, la ore târzii, împrejmuit de brazi licurind a bucurie din sute de luminiţe. Cel mai bun profesor de prime lecţii de alunecare domoală pe gheaţă. Muzica dansa romantic în difuzoare, fulgii cădeau peste ochii şi buzele ce se căutau întruna, mâna caldă şi fermă mă ajuta să execut primii mei paşi pe gheaţă. Iarna ne cucerise iremediabil şi ne desena iubirea argintat şi nesfârşit.

01012010(002)sN-am căzut nici măcar o dată. Era atâta tandreţe în inimile noastre flămânde şi însetate de atâta dor aspru, iar a fi împreună în lumina reflectoarelor unui patinoar real, a respira împreună şi a iubi în acelaşi timp, însemna miracol. Şi aşa şi era, căci ce putea fi mai miraculos, atunci, decât atingerea a două suflete ce se căutaseră de-atâtea şi atâtea vieţi, ce se aşteptaseră, ce străpunseseră ziduri groase plângând cu lacrimi îngheţate de atâta sânge şi durere, pentru a înfăptui taina unei iubiri de peste timp?

IARNA3…Iarna a trecut cu visul ei fantastic şi real, însă inima nu era vindecată încă. Inima mea plângea de suferinţi trecute şi neaşezate la locul lor, şi multe furtuni au zdruncinat, de atunci, tărâmul acelei ierni plăsmuite de Cer în forma inimii de stele de zăpadă.

Iubite, mai e puţin. Aşteaptă-mă. Ca întotdeauna, iubeşte-mă. Priveşte, cad primii fulgi. Lasă-i pe buze, dragul meu, vreau să-i sărut, pentru că, după aceşti câţiva ani foarte lungi şi foarte grei, simt că sunt veniţi din Cerul Iernii noastre. Aşteaptă-mă. Nu pleca. Nu ceda. Te iubesc. Eu şi zăpada, şi iarna, şi Universul de Licurici luminoşi.

DSCF2359s

E iarnă, iubitul meu, e iarna aceea. Ştiai? E iarna care ne-a unit în Ceruri cu puterea Infinit. A venit, dragul meu, pentru că n-a plecat niciodată. E timpul să ne continuăm drumul. Te iubesc. Să ciocnim un pahar de nectar ca nişte Zei pământeşti ce suntem. Şi să ne poftim prietenii la masă.

∫∞Experienced thoughts

 

 

Ce bine că nu m-am trezit de tot

Publicat de

2

FOTO70

Cu glas lăuntric de copil m-am trezit din somn ca un lujer înalt căutând răsăritul.

Mi-am aşezat cu mirare tălpile goale pe iarba moale – ah, ce senzaţie – întrebându-mi somnul cum se făcea oare că patul din odaia mea ajunsese odată cu mine în mijlocul pădurii şi al verii.

Până să mai ridic spre Cer şi alte întrebări, câteva păsări albe veniră şi mă prinseră în dansul lor zburător, câţiva cocostârci se alăturară şi ei timid, triluri vesele se auzeau în cor dinspre câţiva copaci frumoşi şi semeţi, roiuri de gâze zburdalnice veniră şi ele în mare viteză, deschizând calea unui superb stol de rândunele, vreo trei veveriţe şi câţiva iepuraşi veniră şi ei şi, în curând, toată pajiştea din mijlocul pădurii vuia de ţopăieli, învârtituri, loopinguri înaripate, scăldate de Soarele care lumina din ce în ce mai bucuros la vederea dansului şugubăţ de făpturi amestecate şi contopite cu vara, cu iarba, cu copacii, cu cântecul, cu Cerul şi cu mine.

Copil fiind în sinea mea în mijlocul acestei petreceri, unde nimic şi nimeni nu mai era ne-la-locul-lui, unde nimic nu mai era greşit, unde întrebările nu se mai iţeau din moment ce totul era atât de simplu, şi unde timpul nu mai curgea din moment ce inima cunoştea numai bucuria, am (re)cunoscut lumea toată aşa cum o ştiam: o casă a luminilor în zbor.

Nu ştiu cât a durat petrecerea noastră – timpul nu exista acolo – dar m-am trezit din nou. Mi-am aşezat cu mirare tălpile goale pe covorul alb şi moale, întrebându-mi somnul cum se făcea oare că patul şi cu mine eram din nou în odaia mea?

Până să mai ridic alte întrebări spre Cerul de dincolo de fereastră, câteva păsări albe, câţiva cocostârci, câteva rândunele, vreo trei veveriţe şi câţiva iepuraşi începură să ţopăie de mama focului prin pat, pe covor, pe pervazul fereastrei.

„Aha, am înţeles”, mi-am zis. „Nici acum nu m-am trezit de tot”, dar, vai, ce bine!! Ce bine că nu m-am trezit de tot din cel mai adevarat adevăr din câte există. Păi nu unul dintre iepuraşi mă luase cu el de mână acum ceva timp când cerul de deasupra-mi se întunecase şi mi se părea că nu voi mai găsi niciodată drumul spre răsărit? Păi nu vreo cinci, şase rândunele mi-au ţinut, cu forţa, lecţii de zbor, când eu eram sigură că nu mai puteam decât să mă târăsc pe veşnicie? Oare nu cele trei veveriţe mi-au arătat cum poţi urca din prăpăstii, cum să te caţeri şi să ajungi la umbra unui arbore prietenos, şi oare nu păsările albe au adus, cu multe intervenţii, un vultur uriaş, care m-a purtat pe aripile sale vreme de mai multe luni la rând în care am simţit, reamintindu-mi, mireasma de foc sacru prinsă în penele lui?…

„Ce bine că nu m-am trezit de tot”, mi-am zis.

Adică, ce bine că, de fapt, în sfârşit, am început să mă trezesc.

∫∞Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!