Bună dimineaţa – prietenei mele Anca Virginia

FOTO_BLOG

Bună dimineaţa.

De roua florilor albastre mi-am mângâiat obrazul aplecat la poalele răsăritului de astăzi.

Bună dimineaţa.

Cu parfum de Cer proaspăt mi-am umplut nările şi-am pornit în cea mai abruptă şi mai valoroasă călătorie spre mine.

Cu primăvara pe gene, cu vara pe buze, cu toamna pe pământul reavăn, cu surâsul din Soare şi cu iubitul în inimă, dulcea mea prietenă, îţi spun: Bună dimineaţa.

Trezeşte-te uşor şi repede, e toamnă şi vine vara. Îmbracă-ţi rochia cea mai frumoasă, pune-ţi cerceii care-mi plac şi vino. Vino să mai urcăm un munte, să mai traversăm un râu, să ne mai ridicăm dintr-o prăpastie. Vino neîntârziat, toate acestea le vom face foarte repede, pentru că apoi avem nevoie de foarte mult timp – fără timp – de zâmbit. Pune-ţi pantofii cu tocuri înalte, aceia argintaţi cu praf de noapte, mergem şi la o nuntă. Ah, nu ştiai? Ne-aşteaptă toţi prietenii, marea şi tortul de mireasă în formă de scoică.

Hai, grăbeşte-te. Mai avem atât de puţin până pe malul celălalt şi tu nu te-ai gătit încă? Hai. Trebuie să-ţi găseşti darul în scoică. Cum, ce dar? Acela pe care orice scoică veritabilă îl ascunde.

Vino. Timpul fericirii noastre bate la uşă. Bună dimineaţa. Trezeşte-te, e aproape momentul saltului împreună. Suntem aproape de infinit şi timpul rămas până acolo se scurge atât de repede. Uite, eu m-am îmbrăcat şi ţi-am pregătit micul dejun. Ştii că astăzi m-am trezit cu roua florilor albastre pe obraz?

Bună dimineaţa. Uite, Cerul şi Pământul sunt totuna, foarte curând.

Bună dimineaţa. Numele meu e Luana – Virginia – Maria.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Reclame

Ce bine că nu m-am trezit de tot

FOTO70

Cu glas lăuntric de copil m-am trezit din somn ca un lujer înalt căutând răsăritul.

Mi-am aşezat cu mirare tălpile goale pe iarba moale – ah, ce senzaţie – întrebându-mi somnul cum se făcea oare că patul din odaia mea ajunsese odată cu mine în mijlocul pădurii şi al verii.

Până să mai ridic spre Cer şi alte întrebări, câteva păsări albe veniră şi mă prinseră în dansul lor zburător, câţiva cocostârci se alăturară şi ei timid, triluri vesele se auzeau în cor dinspre câţiva copaci frumoşi şi semeţi, roiuri de gâze zburdalnice veniră şi ele în mare viteză, deschizând calea unui superb stol de rândunele, vreo trei veveriţe şi câţiva iepuraşi veniră şi ei şi, în curând, toată pajiştea din mijlocul pădurii vuia de ţopăieli, învârtituri, loopinguri înaripate, scăldate de Soarele care lumina din ce în ce mai bucuros la vederea dansului şugubăţ de făpturi amestecate şi contopite cu vara, cu iarba, cu copacii, cu cântecul, cu Cerul şi cu mine.

Copil fiind în sinea mea în mijlocul acestei petreceri, unde nimic şi nimeni nu mai era ne-la-locul-lui, unde nimic nu mai era greşit, unde întrebările nu se mai iţeau din moment ce totul era atât de simplu, şi unde timpul nu mai curgea din moment ce inima cunoştea numai bucuria, am (re)cunoscut lumea toată aşa cum o ştiam: o casă a luminilor în zbor.

Nu ştiu cât a durat petrecerea noastră timpul nu exista acolo dar m-am trezit din nou. Mi-am aşezat cu mirare tălpile goale pe covorul alb şi moale, întrebându-mi somnul cum se făcea oare că patul şi cu mine eram din nou în odaia mea?

Până să mai ridic alte întrebări spre Cerul de dincolo de fereastră, câteva păsări albe, câţiva cocostârci, câteva rândunele, vreo trei veveriţe şi câţiva iepuraşi începură să ţopăie de mama focului prin pat, pe covor, pe pervazul fereastrei.

„Aha, am înţeles”, mi-am zis. „Nici acum nu m-am trezit de tot”, dar, vai, ce bine!! Ce bine că nu m-am trezit de tot din cel mai adevarat adevăr din câte există. Păi nu unul dintre iepuraşi mă luase cu el de mână acum ceva timp când cerul de deasupra-mi se întunecase şi mi se părea că nu voi mai găsi niciodată drumul spre răsărit? Păi nu vreo cinci, şase rândunele mi-au ţinut, cu forţa, lecţii de zbor, când eu eram sigură că nu mai puteam decât să mă târăsc pe veşnicie? Oare nu cele trei veveriţe mi-au arătat cum poţi urca din prăpăstii, cum să te caţeri şi să ajungi la umbra unui arbore prietenos, şi oare nu păsările albe au adus, cu multe intervenţii, un vultur uriaş, care m-a purtat pe aripile sale vreme de mai multe luni la rând în care am simţit, reamintindu-mi, mireasma de foc sacru prinsă în penele lui?…

„Ce bine că nu m-am trezit de tot”, mi-am zis.

Adică, ce bine că, de fapt, în sfârşit, am început să mă trezesc.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!