Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată. Eram în primele zile de şcoală din viaţa mea şi, deşi sunase de intrare la oră, eu îmi prelungisem pauza fără să-mi dau seama, fără să gândesc, siderată de priveliştea copacului din faţa geamului de pe culoarul şcolii, în care o pasăre ciugulea ceva. După ce am fost adusă în clasă m-au usturat palmele din cauza loviturilor cu rigla de lemn lungă şi lată, şi foarte, foarte multă vreme de atunci înainte, n-am mai întârziat niciunde.

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată, când voiam să-mi pieptăn păpuşa favorită în loc să-mi cer iertare uneia dintre bunici pentru ceva ce nu înţelegeam, având în vedere că eu doar îi spusesem exact ce simţeam. Dar i-am cerut iertare.
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus altă dată când priveam florile din balcon şi doi fluturi superbi, în loc să-mi fac ordine în camera mea.
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus când am fost forţată să recunosc ceva grav ce nu făcusem şi faptul că minţisem când spusesem adevărul.

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată când eram mai mare şi când, supunându-mă ordinelor unui străin, unui intrus în casa noastră, încercam uneori să articulez câte un cuvânt dezaprobator. Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus apoi, pleacă din casa asta! Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus din nou, vino înapoi, dar numai cu condiţia să-i ceri iertare lui!

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus, te-ai dat cu totul unui neisprăvit – şi doar ţi-am zis!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus din nou, nu vezi că ăsta nu-i de tine? Uite că te-a părăsit!
Păşeşti murdar şi strâmb, fă ce vrei, dar să nu mai vii la mine să plângi!

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus altă dată, nici măcar un copil n-ai fost în stare să-mi faci!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus apoi, cheamă-ţi bărbatul înapoi şi bagă-ţi minţile-n cap!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus din nou, cum ai putut să faci aşa ceva??? Cu ăla vrei să fii???
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus în continuare, când ai de gând să rezolvi situaţia asta, crezi că eu o să mai aştept mult?!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus mai apoi, de câte ori vin la tine în rezervă te plângi de dureri, la câtă morfină ţi s-a pus în perfuzie, fii mai demnă! Chiar prizonieră în propriul tău corp, cum spui că te simţi fiindcă nu poţi să te mişti deloc din cauza durerilor, trebuie să te plimbi pe culoar acum!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus iar, cum, ai divorţat??

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată, cum să-ţi dai demisia din aşa o poziţie, tocmai refuzând o altă avansare, cum să renunţi la aşa ceva, la aşa carieră, la atâţia bani?? Unde te duci??

Păşeşti murdar şi strâmb, nu mai am nevoie de tine acum, şi ce dacă m-ai ajutat, asta a trecut!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus, ce dacă mi-ai făcut cadou propriul meu suflet, m-am săturat de prelegerile tale!
Păşeşti murdar şi strâmb, nu-mi pasă, nu-mi pasă, nu-mi pasă!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus iarăşi, NU VEZI CĂ TE-AI ÎMBOLNĂVIT???

Aţi avut dreptate cu toţii, dragii mei, în lumea voastră şi a mea de atunci.
Ştiu că, în general, mi-aţi vrut binele. Meu. Şi al vostru.
Nu v-a venit, însă, atunci, ideea că, poate, păşeaţi la fel de murdar şi strâmb ca şi mine. Sau poate mai dihai, cine ştie? Nici mie nu mi-a venit atunci, şi nici în legătură cu alte persoane şi chiar cu voi, pe lângă care am păşit şi eu murdar şi strâmb fără să ştiu, ca şi voi.

Hai să vă spun o poveste.
A fost odată o fetiţă cu păr blond şi ochi de castane. Era o elevă tare silitoare, premiantă cu coroniţă de margarete comandată de mama ei în fiecare an. A ajuns o studentă remarcată şi remarcabilă. Apoi, un om foarte serios şi conştiincios, care a dus, mulţi ani, numeroase şi grele responsabilităţi profesionale, pe umerii ei de fostă fetiţă.
A înfruntat multe furtuni ale vieţii, s-a rostogolit în multe prăpăstii şi şi-a sfâşiat carnea şi unghiile înfigându-şi mâinile în pământ îngheţat şi-n stâncă rea luptându-se să se caţere de acolo, din abis, ca să vadă Cerul, Soarele şi Zâmbetul din nou.

TOATE ACESTEA NU AR FI FOST POSIBILE FĂRĂ CONTRIBUŢIILE VOASTRE.

Şi să vă mai spun ceva.
Fetiţa asta nu a păşit niciodată murdar şi strâmb. Şi nici voi. NU! Cu toţii am păşit aşa cum ne-am priceput mai bine, experimentând viaţa – că doar de asta suntem Aici.
Fetiţa cu păr blond şi ochi de castane e încă VIE, şi când nu e copleşită de viaţă, străluceşte, râde, se joacă, dansează cu fluturii, cântă şi se bucură.
Şi, ceea ce vă rog să ştiţi şi să nu uitaţi, este că vă iubeşte şi vă mulţumeşte pentru tot ceea ce este ea astăzi.

Dacă ţi-a plăcut această poveste, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Şi… te aştept în cadrul GRUPULUI INTERACTIV de pe Facebook Spatiul Inimii – Porti Deschise https://www.facebook.com/groups/835115993204530/ , UNDE ÎMPĂRTĂŞIM IDEI INTERESANTE ŞI INSPIRATOARE, SIMŢIRI UNICE FIECĂRUIA, PENTRU A NE SUSŢINE RECIPROC PE DRUMUL ALES DE FIECARE, PENTRU A AFLA INFORMAŢII NOI SAU PENTRU A PĂTRUNDE ÎN PROFUNZIMEA CELOR ŞTIUTE DEJA, PENTRU A PURTA DISCUŢII FRUMOASE ŞI UTILE, PENTRU A TRANSPUNE ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI CUNOŞTINŢELE ACUMULATE, PENTRU A NE FI MAI BINE, MAI FRUMOS ŞI MAI CALD ÎN INIMI. 🙂