CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL – PARTEA A ŞASEA

DSCF9459

În continuarea articolelor precedente pe aceeaşi temă, PĂRŢILE ÎNTÂI, A DOUA, A TREIA, A PATRA ŞI A CINCEA (pe care le găsiţi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/20/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul , aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-doua/ , aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-treia/ , aici: https://spatiulinimii.com/2013/12/06/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-patra/ şi aici https://spatiulinimii.com/2013/12/12/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-cincea/), având la bază cartea “CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL“, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, vă voi prezenta în cele ce urmează un fragment ce mi se pare de o importanţă deosebită deoarece prezintă metode practice prin care putem ajunge să avem un creier mai sănătos, o memorie mai bună, niveluri scăzute de stres şi anxietate, şi, implicit, o stare de sănătate fizică, mintală şi spirituală mai bună. Reamintesc faptul că la baza cărţii în cauză stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală.

NOTĂ: Pentru înţelegerea deplină a tuturor informaţiilor prezentate în articolul de faţă, cât şi pentru o viziune de ansamblu asupra unor elemente de o mare importanţă pentru noi toţi, recomand parcurgerea celor cinci articole anterioare din seria CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL, menţionate mai sus.

Crearea unei meditaţii personale pentru îmbunătăţirea memoriei

De ani de zile, oamenii de ştiinţă ştiu că exerciţii simple de memorie – de exemplu a juca mahjong sau memorarea listelor întâmplătoare de numere sau nume – pot îmbunătăţi o serie de funcţii cognitive, mai ales pentru persoanele trecute de cincizeci de ani. Dar după cum vom explica pe parcursul acestei cărţi, meditaţia pare să fie mai eficientă atunci când vine vorba de consolidarea circuitelor neuronale din creier.

FOTO 600

În esenţă, cu cât exersaţi mai mult creierul – mental, fizic, social şi contemplativ – , cu atât devine mai sănătos. Chiar şi mai interesant, după cum au descoperit cercetătorii de la Centrul de Cercetare Gerontologică din Stockholm şi Centrul de Cercetare a Îmbătrânirii din Suedia, dacă îţi alcătuieşti propriul program de îmbunătăţire a memoriei, vei înregistra o ameliorare chiar şi mai mare, împreună cu o mai mare disponibilitate de a exersa. De ce să nu aplicăm, atunci, această strategie şi să creăm o meditaţie personală de întreţinere a memoriei? Elementele-cheie sunt simple: menţineţi o stare de conştienţă relaxată, reglaţi respiraţia şi executaţi o mişcare simplă sau complexă cu orice parte a corpului. În timp ce faceţi asta, cântaţi, psalmodiaţi sau repetaţi încet un sunet sau o frază care are o semnificaţie personală, şi practicaţi cel puţin douăsprezece minute în fiecare zi. Şi nu uitaţi pasul cel mai important: menţineţi limpede în minte scopul pe care doriţi să îl atingeţi.

FOTO 601

Faceţi meditaţia cât doriţi de simplă sau complexă şi simţiţi-vă liberi să o modificaţi de la o săptămână la alta. Cu cât meditaţia voastră devine mai complexă şi cu cât o faceţi mai mult, cu atât vă veţi fortifica circuitele neuronale care tind să se deterioreze cu vârsta. Puteţi medita chiar în timp ce mergeţi, alergaţi sau faceţi gimnastică, deoarece cu cât veţi mişca mai multe părţi ale corpului, cu atât mai multe părţi ale creierului vor fi stimulate.

Cât va dura până veţi vedea o îmbunătăţire? Tehnic vorbind, peste noapte, dar dacă doriţi să vedeţi rezultate măsurabile, va trebui să exersaţi în fiecare zi. După cum a demonstrat un studiu recent, numai paisprezece zile de exerciţiu fizic şi mental zilnic, de reducere a stresului şi dietă zilnică sunt suficiente pentru îmbunătăţirea cogniţiei şi a funcţionării creierului la oamenii între 35 şi 69 de ani.

Alte studii ce tratează meditaţia sugerează că cele mai mari îmbunătăţiri se observă dacă practicaţi zilnic între treizeci de minute şi o oră. Pe scurt, cu cât practicaţi mai mult, cu atât mai mare va fi răsplata. După câteva săptămâni, ar trebui să observaţi îmbunătăţiri în bunăstarea atitudinală şi emoţională, şi dacă integraţi meditaţia cu psihoterapia sau clasele cognitiv-comportamentale, veţi descoperi că puteţi menţine grade scăzute de depresie şi anxietate mult timp după ce terapia ia sfârşit – dar, repetăm, NUMAI DACĂ VEŢI CONTINUA PRACTICA MEDITAŢIEI DE A STA RELAXAT, ALERT ŞI CONCENTRAT.

FOTO 603jpg

Înainte să încheiem acest capitol, aş dori să subliniez un punct de vedere important, dar adesea uitat. Lucrul asupra căruia doriţi să meditaţi, sau să vă rugaţi, poate face mai mult decât să vă schimbe creierul. Îl puteţi afecta, mai ales dacă alegeţi să vă concentraţi pe ceva care vă face să vă fie teamă sau să deveniţi mânios. În psihologie aceasta se numeşte „ruminare” şi este evident periculoasă pentru sănătate. Într-un studiu de scanare a creierului efectuat la Stanford s-a arătat că oamenii care se concentrază asupra propriilor aspecte negative, sau pe o interpretare negativă a vieţii, prezintă o activitate sporită în amigdală. Aceasta generează valuri de teamă, eliberând în creier un torent de neurochimicale distructive.

FOTO 605Din fericire, meditaţia este opusul ruminării şi, într-un fel, este similară modelului psihoanalitic al asocierii libere creat de Freud. În meditaţie, ca şi în terapie, învăţăm să supraveghem propriul negativism şi să nu reacţionăm la el. În acest proces, antrenăm creierul să rămână calm chiar şi în faţa adversităţii. Prin urmare, meditaţia devine un mod exemplar de a reevalua dificultăţile şi misterele vieţii. Dar poate cel mai imortant este faptul că pregăteşte mintea să devină mai puţin cramponată de propriile dorinţe, ataşamente şi credinţe. Când se întâmplă lucrul acesta, felul în care vedem lumea şi pe noi înşine se schimbă.

 Următorul articol din seria CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL va trata subiectul:

 –         Dumnezeu şi neuroplasticitatea creierului

 Despre autori:

 Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Reclame

Ninge, Iarnă, ninge!

FOTO175Era într-un februarie nebun, când nu ştii ce-ţi doreşti mai mult: să mai ningă o dată sau să vină primăvara.

Mă întorceam de la birou şi nu aveam nicio tragere de inimă să mă îndrept direct spre casă. Nu era foarte frig, aşa că am deviat de la traseul obişnuit şi am pornit, pe jos, într-o plimbare spre centrul oraşului, privind vitrinele, oamenii, Cerul. Foarte curând, fulgi mari începură să alerge către mine, spre dulcea mea încântare. Nu ştiu ce simţiţi voi când ninge, dar mie, splendoarea adorabililor fulgi albi îmi arată, îmi spune, îmi explică faptul că totul e posibil. Totul!

Am iuţit pasul, doar aşa, ca să mă armonizez cu ritmul lor – al fulgilor – , deşi habar n-aveam unde mă duceam. La un moment dat, am zărit ferestrele primitoare ale unui interior cald şi îmbietor de cafenea, şi am intrat. Se înnoptase de-a binelea, zăpada avea multă treabă în seara aceea, aşa că mi-am zis că o să-mi trag sufletul puţin la o ciocolată caldă şi apoi o să pornesc direct spre casă.

 CIOCO NINGEM-am aşezat într-un loc mai retras, am aprins lumânarea de pe masă şi mi-am scos cele două telefoane, unul personal şi unul de serviciu, pe care, imediat, cu un gest iritat, le-am aruncat înapoi în geantă. Nu, n-am chef de nimeni.

Doi ochi negri, migdalaţi, mă priveau întrebători, de sub nişte sprâncene întunecate şi frumos arcuite.

„Ce doreşte domnişoara?”

Ha, ce formulă de adresare neobişnuită pentru zilele noastre. Nu se potrivea nici cu pletele lui negre şi tinere, prinse-n coadă, nici cu anii mei maturi, dar mergea de minune cu starea mea de spirit, chiar dacă ştiam că, probabil, îşi spunea poezia învăţată pe dinafară.

Păi domnişoara măritată îşi doreşte să se simtă iubită şi apreciată, dorită şi drăgălită, dar muşcându-mi buzele, îi răspund:

„O ciocolată caldă, caldă şi bună, bună, mulţumesc.”

„Sigur, sigur, imediat, imediat”, răspunse el şi se îndepărtă cu un zâmbet năstruşnic dar ciudat în acelaşi timp, şi cu un mers de felină care abia atinge pământul.

În timp ce-mi savuram ciocolata adusă în timp record şi fulgii îşi făceau de cap afară, am simţit, deodată, că ceva inevitabil mi se va întâmpla – ceva mare, frumos, tumultuos – probabil, o dragoste mare. Am plătit şi am plecat grăbită, luându-mi rămas bun de la bărbatul brunet.

FOTO NOI 2

Peste ani, într-un februarie gol şi pustiu, ochii tăi au venit odată cu fulgii cei mai mari şi mai frumoşi din iarna aceea. Te-am iubit cu fiecare cuvânt pe care mi-l spuneai, cu fiecare privire pe care mi-o adresai, cu fiecare zâmbet pe care-l aduceai în lumea mea. Am iubit aerul pe care-l respirai odată cu mine, cu disperarea condamnatului la moarte care nu mai are decât trei zile de trăit, de iubit, de oferit.

Ninge, Iarnă, ninge nestematele tale neprihănite peste inima nebună!

Multe zile grele şi nopţi negre ale sufletului au trecut peste acele întâmplări… Şi iată-ne Acum, Aici.

FOTO NOI 1Cu privire ştrengărească de fetiţă iubită şi răsfăţată, mi-am luat iubitul de mână şi l-am dus acolo unde nu fuseserăm niciodată împreuna: la cafeneaua aceea în care eu călcasem o singură dată, cu mulţi ani în urmă. Am ales aceeaşi masă – care era liberă, pentru că momentul era potrivit – şi ne-am aşezat. Cineva ne-a luat comanda şi nu am putut să nu întreb persoana despre bărbatul brunet, cu părul strâns în coadă, care lucrase acolo cândva, sau poate mai lucra încă. Nu ştia despre cine vorbesc, deşi era însuşi patronul, uimit că, de când deschisese cafeneaua, cu doisprezece ani în urmă, nu avusese decât femei angajate, şi niciodată bărbaţi. Deşi am insistat, el mi-a spus hotărât:

„Probabil confundaţi cafeneaua, nu am avut niciodată angajaţi bărbaţi.” I-am mulţumit, dezamăgită, şi în timp ce încercam să-i explic iubitului meu de ce mă interesam de bărbatul acela – lucru pe care nici eu însămi nu reuşeam prea bine să mi-l definesc -, zăresc, deodată, de partea cealaltă a ferestrei, afară, doi ochi negri, migdalaţi, care mă priviră vreme de câteva secunde, îmi adresară un scurt zâmbet şi dispărură în zăpadă, nu înainte, însă, ca eu să am răgazul de a le mulţumi cu gândul, inima şi privirea. Înţelesesem.

FOTO INIMIVino, iubite, hai să mergem Acasă. Pe drum, fulgii mari se arătară din nou, aşa, ca să-mi confirme şi ei că drumul pe care-l parcursesem era cel potrivit şi necesar, era al meu.

Ninge, Iarnă, ninge nestematele tale neprihănite peste două inimi într-una singură!! Acum, Aici şi dintotdeauna.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Zăpadă şi stele pe buzele mele

FOTO 177 SUPERB   Era într-o seară în care pulberea albă din Ceruri aşeza liniştea pe inimile treze şi le invita la jocul de-a-viaţa-frumoasă. Nu suntem obişnuiţi să privim viaţa ca pe un joc, căci dacă ar fi aşa, cine ar mai suferi?

Priveam zăpada căzând luminată de felinarele străzii şi, ca de fiecare dată, nu reuşeam să-mi amintesc de ceva care, cel puţin recent, să-mi fi produs atâta încântare şi pace…

Mi-am luat repede câteva haine pe mine şi dusă am fost pe cărările iernii. Fulgi mari mi se aşezau pe obraji şi pe buze în timp ce mă îndreptam spre parc, acolo unde brazii albi, Luna şi lacul îngheţat mă aşteptau cu siguranţă.

FOTO 402

Unde eşti, iubite, să ne-amintim, ochi în ochi, de iarna noastră? Unde eşti şi de ce, de ce nu vii pe aleea dragostei noastre acum, în seara asta albastră? Cu un gest aproape final, am aruncat telefonul în zăpadă – ca să răspundă ea, zăpada, dacă vrea, atâtor apeluri zadarnice – şi-am coborât spre lac, într-o mare şi ciudată însingurare. M-am aşezat în zăpadă ca să mă ningă Cerul şi să mă cureţe de toate iluziile, de toată durerea şi de toată minciuna ce vreodat-au făcut parte din mine sau din viaţa mea.

FOTO 401

Acolo, lângă lacul îngheţat, în seara aceea de dor şi iubire, inima mea a strălucit, deodată, atât de intens şi atât de frumos, încât toată zăpada şi toţi brazii şi toate aleile şi toţi oamenii rătăciţi ca şi mine au prins o lumină atât de puternică, astfel că totul părea aşezat sub reflectoare imense ce radiau argint şi Lumină din Cer…

Nici nu-mi mai pasă, vreau să stau aici, cu pomii, cu Luna, cu lacul… Iarnă, fă cu mine ce vrei!!…

Nu mai ştiu cât era de târziu şi cât eram de îngheţată atunci când am simţit o mână caldă şi o adiere aproape imperceptibilă de mosc… „Vino, iubita mea, hai să te-ncălzeşti, te-am căutat peste tot…”

FOTO 400

Iarna făcuse pace în mine şi am înţeles că lumina aceea, Lumina aceea venea din puterea Clipei de acum, atunci când trecutul şi viitorul dispar, pentru că ele, ei bine, ele nici măcar NU EXISTĂ! Tot ceea ce există este Clipa de Acum, iar ea cuprinde atâta magie…

„Sărută-mă, iubite, sărută-mă Acum, Aici şi dintotdeauna… Iubitule, simt că e aproape, clipa aceea e aproape… Clipa aceea în care eu nu voi mai avea nevoie de tine, în care eu însămi îmi voi fi de ajuns, şi abia o aştept, pentru că abia atunci putea-voi să te iubesc aşa cum fiecare dintre noi merită să fie iubit!!!”

Zăpadă şi stele pe buzele mele… Şi tu.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Închide, închide uşa, străine! – Dragelor mele prietene Miha şi Ancuţa, şi Ancăi Mitu

FOTOvine-furtuna-irene-B
După multe hăuri întunecate şi mări învolburate, trudite şi traversate, Soarele îmi zâmbea iar, în felul său şugubăţ şi unic.  

Tocmai reuşisem să mă adun din toate negurile, din toate cioburile aruncate peste tot până la capătul lumii, şi Viaţa mi se arăta din nou, în toată splendoarea ei de lumină.

Păşeam lin. Cărarea nouă era străjuită de copaci plini de steluţe şi împodobită cu zăpadă strălucindă. Deodată desluşesc, în zare, forma unei uşi mari, frumoase şi impunătoare, care tocmai se deschidea larg. Dincolo de uşă, o făptură zâmbitoare mă invita, cu drag în glas, să intru, povestindu-mi despre lumea mirifică ce mă aştepta acolo, şi rugându-mă ca împreună s-o creem şi mai frumoasă, şi mai luminoasă.

FOTO 204jpgAm intrat, temătoare, dar dornică să-nvăţ ceea ce noul drum îmi pregătea, şi atât de recunoscătoare pentru invitaţia spre creaţie pe care tocmai o primisem. Am păşit, emoţionată, alături de gazda mea, ascultându-i poveştile minunate despre lumea cea nouă, în timp ce inima mea îşi amintea de unele flori superbe, ireal de frumoase, cu parfum delicat, pe care aş fi dorit imediat să le aduc şi să le plantez acolo, alături de noua mea prietenă, în lumea ei, în lumea noastră.

FOTO STAIRS

În curând ajunserăm la un lung şir de trepte, destul de înalte, unele chiar foarte înalte, unele strâmbe, înclinate şi foarte alunecoase. Făptura cea cu drag în glas mi-a spus că de vreme ce mă primise în acea lume mirifică, trebuia să fac cumva să urc acele trepte, pentru a ne putea pune în aplicare, împreună, planul măreţ.

E adevărat că m-am împiedicat puţin de una sau două, pe alta am alunecat, dar le-am urcat rapid, cu demnitate, pe toate. Mi-am privit noua prietenă zâmbind, dar ce să vezi?

„Acum întoarce-te, m-am răzgândit, nu e loc şi pentru tine în lumea aceasta frumoasă, dar am să te chem altă dată, în vizită, ca să vezi şi tu puţin din ea, măcar aşa, de la distanţă. Am să te chem să-mi admiri măiestria şi aş vrea să vii”, spuse ea.

…??

Nu avea rost să mai zăbovesc acolo, nu am stat vreodată unde nu am fost dorită, dar înainte de a face cale-ntoarsă, am încercat să zăresc mirifica lume abia dăruită şi deja luată înapoi. Tot ce-am putut vedea, însă, au fost durerea, dar şi lumina, din propria mea inimă, precum şi câteva măşti uzate, scorojite, ca acelea folosite cândva la balurile mascate, împrăştiate pe un pământ îngheţat şi acoperit din loc în loc de un ciudat şi nepotrivit gazon confecţionat dintr-un fel de plastic.

FOTO 206

M-am îndreptat cu calm spre şirul de trepte, pentru a-l coborî şi a ajunge la ieşire, însă ce uimită am fost atunci când am realizat că niciuna din trepte nu se mai afla acolo. Am salutat cu un zâmbet gazda neprietenoasă şi am ieşit cu o lacrimă pe inimă, mirată, din nou, că uşa cea mare şi frumoasă pe care intrasem devenise atât de mică, atât de întunecată.F22

Păşind buimacă dincolo de ea, am auzit-o trântindu-se cu putere în urmă. Mi-am ridicat ochii spre Cer, mi-am îmbrăţişat în inimă iubitul şi prietenele dragi şi am pornit-o încet, dar hotărât, înainte, rostind cuvinte pe care se aşeza, mângâietoare, zăpada cea strălucindă, cea care, doar prin existenţa ei, alină tot, iartă tot, curăţă tot.

„Îţi mulţumesc pentru că mi-ai arătat acele trepte importante – pe care, de fapt, doar eu le-am văzut şi doar eu le-am urcat -, dar închide, închide uşa, definitiv, străine, pentru că eu am alte visuri, alte zboruri, alte iubiri şi alt drum, croit cu – şi din – Cer, care abia mă aşteaptă.”

Experienced thoughts

FOTO170

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Spre Cer mă-ndrept cu paşi de raze

FOTO 203

Spre Cer mă îndreptam cu paşi de raze, cu tălpile goale mângâiate de iarba proaspătă ce sclipea Soarelui din roua primăverii târzii.

Spre Cer mă îndreptam, fără prea multă atenţie la paşi, gândind Înaltul din mintea de pe Pământ.

Spre Cer mă îndreptam din pajiştea de rouă, dulce fior necunoscut al unui nou drum, al unui nou destin.

Şi cum nu prea priveam pe unde păşeam, era cât pe-aci să strivesc o suavă făptură – o floare, o brânduşă violacee, răsărită dintre picături.

Mi-aş fi continuat drumul repejor, dar m-am gândit că, de vreme ce se afla chiar în calea mea, poate ar fi fost nimerit să mă opresc puţin lângă ea.

FOTO12_BLOG

M-am aşezat domol şi, pe măsură ce o priveam, o mare linişte se aşeza peste graba minţii mele spre Înalt. Măreaţa forţă a vieţii, care crease brânduşa cea frumoasă, îmi zâmbea în colţul buzelor: făcuse totul pe nesimţite, fără zgomote, fără valuri, fără grabă, în Linişte.

„Făptură dragă, floare frumoasă, învaţă-mă”, am rugat-o.

Desfăcându-şi spre mine o petală violacee, mi s-a oferit, în Tăcere.

Am rămas vreme îndelungată lângă ea, în timp ce ce mintea mea de pe Pământ se golea, încet – încet, de zgomote.

Nicio grabă nu mă mai îndemna la drum, nicio nevoie nu mai ţipa în mine…

FOTO45

Într-un târziu am înţeles că Înaltul se afla chiar acolo, şi oriunde, aievea, în Linişte.

Spre Cer mă-ndrept cu paşi de raze în fiece clipă în care pot sa fiu una cu Liniştea ce mă înconjoară şi mă conţine. Aici şi Acum. Ce altceva mai există?

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Iubirea de sine

Dragii mei, vă aduc astăzi în atenţie un concept de mare importanţă pentru călătorul spiritual şi nu numai: IUBIREA DE SINE.

Ar fi necesar, util, mai mult decît potrivit, ca noi toţi să cunoaştem şi să practicăm iubirea de sine, care vindecă tot, rezolvă tot, implică şi crează tot ceea ce ne este şi ne-a fost vreodată necesar.  
Eu, tu, el, ea, voi şi noi toţi suntem, dintotdeauna, în primul rând, iubire. Natura noastră de bază, primordială, este cea divină. Şi nimic nu ne împiedică învăţăm să fim, Aici şi Acum, manifestarea Sinelui nostru Divin, adică Iubire. Cu toţii suntem Dumnezei veniţi pentru a experimenta Iubirea, Aici. Dumnezei uitaţi, adormiţi, care se se trezesc, asa cum ne numeşte Ramtha.
Am venit Aici cu stiinţa de a iubi, de a ne bucura, de a fi neînfricaţi, de a ne juca frumos prin viaţă, şi a trebuit să învăţăm, destul de repede, competitivitatea, separarea, frica şi toate rezultantele lor (invidia, lăcomia, gelozia, trufia, tristeţea, lipsa etc.), şi tot ce-i place mai mult egoului, pentru a ne adapta şi încadra în societatea în care trăim. E timpul să ne reamintim natura noastră adevărată şi să ne manifestăm, faţă de noi înşine şi, implicit, faţă de ceilalţi, conform esenţei noastre divine, conform Sursei din care venim cu toţii şi care nu este alta decât Iubirea.
Aşa cum este Sus, aşa este şi Jos.
Ceea ce creez înlăuntrul meu, se manifestă în exteriorul meu.
Cum mă port cu mine, aşa mă port cu ceilalţi.
Eu sunt autorul vieţii mele, al tuturor circumstanţelor, experienţelor, evenimentelor şi a tot ceea ce întâlnesc în viaţa mea, în casa mea, la jobul meu, în relaţiile mele. Pentru ca eu sunt Creator. Tatăl m-a investit cu puterea de a crea şi cu liber arbitru. Orice trăiesc este rezultatul unor alegeri mai vechi sau mai noi, conştiente sau inconştiente…  
Şi cum putem, în sfârşit, bazându-ne pe adevăruri ale fizicii cuantice şi pe ultimele descoperiri ale neuroştiinţelor, să primim, să acceptăm şi să ne bucurăm de ideea responsabilizatoare ca noi suntem arhitecţii propriilor noastre vieţi, tot aşa putem să începem, de astăzi, să reînvăţăm, să ne reamintim, să (ne) iubim. 
Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal şi Doctorand în Psihologie Cuantică, ne vorbeşte în cele ce urmează despre iubirea de sine într-un articol foarte interesant şi util, pe care vi-l redau cu mult drag.
Irina Luana Stan
                                                                                             Iubirea de sine
Autor invitat: Niculina Gheorghiţă
iubirea-de-sine-niculina-gheorghita Te-ai gandit vreodată că nu te iubeşti destul? Sau eşti dintre cei care consideră că a-şi acorda afecţiune este un act imoral, nespiritual, iar singura datorie a căutatorului de adevăr este să-i iubească pe ceilalţi şi să se neglijeze mereu pe el însuşi?

Ei bine, dacă gândeşti aşa, s-ar putea să te înşeli, aşa cum m-am înşelat şi eu mulţi ani.

Există autori care afirmă că bolile sunt semnalul de alarmă pe care corpul nostru îl trage pentru a ne avertiza că nu ne iubim suficient. Cu alte cuvinte, aglomeraţia din policlinici şi spitale poate fi considerată un barometru al iubirii pentru oamenii din societatea actuală. Mulţi dintre noi visăm la sufletul pereche, la relaţia care printr-o dragoste totală şi necondiţionată va umple golul dinăuntrul nostru şi ne va vindeca toate rănile sufleteşti. Şi totuşi, nesocotim întreaga viaţă pe cineva care este foarte aproape şi tânjeşte mereu după iubirea noastră: ne ignorăm pe noi înşine şi pe Sinele nostru Divin.

Ce manifestăm în interiorul nostru atragem din lumea înconjurătoare

Autotransfigurarea şi dobândirea unei juste iubiri de Sine sunt un lucru esenţial pe calea spirituală şi nu tocmai uşor de dobândit. În această lume, Dumnezeu ni se revelează sub forma exteriorului (lumea obiectivă în care trăim) şi a interiorului (propriul nostru univers lăuntric). Pentru majoritatea oamenilor însă ambele ipostaze rămân destul de criptice. Lumea exterioară ne înşeală deseori aşteptările, pare a fi ameninţătoare sau de neînţeles. Pe de altă parte, universul interior riscă să ne pară banal sau insuficient de elevat. Dezamăgiţi deopotrivă de interior şi de exterior, ne refugiem uneori într-o fantasmagorică transcendenţă care sperăm să fie mai prietenoasă. Şi totuşi, pentru fiecare din noi, Dumnezeu este cel mai accesibil aici şi acum, chiar în noi înşine, cei care suntem în această clipă. A nega sau a ignora prezenţa Lui în noi este o blasfemie pe care o comitem zilnic, cu nepăsare.

De fapt raportarea la interior şi la exterior sunt interdependente. Nu putem avea un comportament just faţă de exterior atât timp cât menţinem o atitudine distorsionată faţă de noi înşine. Iubirea pe care ne-o refuzăm nouă, le-o refuzăm în acelaşi timp şi celorlalţi. Rănile pe care ni le provocăm printr-o atitudine lipsită de iubire faţă de noi înşine se vor reflecta şi în relaţiile cu exteriorul. A refuza să te iubeşti înseamnă a nega (fie şi inconstient) că toate fiinţele merită iubirea ta – inclusiv tu.

Foarte multe din rănile noastre sufleteşti ni le provocăm noi înşine prin felul nepotrivit în care ne privim. În momentul în care începem să ne acceptăm şi să ne iubim aşa cum suntem, dispar brusc o mare parte din agresiunile care ne obişnuisem să credem că vin din afară. Pentru simplul motiv că violenţa exterioară are nevoie de mintea noastră agresivă pentru a ajunge în interior, altfel singurul ecou pe care ni-l trezeşte este compasiunea. Dimpotrivă, o minte agresivă la adresa propriei fiinţe ne poate răni fără oprelişti, în numeroase moduri: gânduri de neputinţă, descurajare, sentimente de inferioritate, stări de revoltă, frici etc. Pe măsură ce ni le permitem mai des, astfel de manifestări inferioare capătă forţă. Menţinute timp îndelungat, ajung chiar să ne pună în rezonanţă permanentă cu anumite planuri demonice care fac în cele din urmă ca aceste idei să fie întreţinute în mod spontan. Astfel, agresiunea noastră faţă de noi înşine creează breşa prin care Universul ne răneşte.

Dincolo de emoţii şi chimismul trupului

 FOTO INITIATICJusta masură în iubirea de sine este aproape la fel de greu de dobândit ca şi viziunea Sinelui. Oscilăm mereu între mândrie şi disperare. Când universul nostru individual funcţionează cum ne place, luăm asta drept un semn al valorii noastre personale şi un motiv de mândrie. Când nu ne mai oferă suficiente satisfacţii considerăm că nu merităm iubirea lui Dumnezeu şi ne lăsăm cuprinşi de tristeţe. Astfel, val după val şi abis după abis, ne petrecem întreaga viaţă fără a ne iubi vreodată cu adevărat. După numeroase treceri de la o extremă la alta, pare să se schiţeze o cale de mijloc: autocompătimirea – care nici ea nu are de fapt nimic de a face cu iubirea de Sine, ci dimpotrivă provoacă tot atât de multe răni ca şi orgoliul sau neîncrederea în sine.

Există multe piedici în calea unei veritabile iubiri de sine. Blocajul cel mai superficial constă în ideea preconcepută că “nu este necesar (sau moral) să mă iubesc pe mine însumi”. Totuşi este doar un pretext pentru teama de a recunoaşte că nu suntem (deocamdată) capabili să manifestăm această iubire. Fie că e îndreptată spre exterior sau către propria fiinţă, dragostea este totdeauna o probă de nobleţe interioară. Implică curaj, dăruire, dilatare a conştiintei. La nivel uman, cu excepţia fiinţelor cu înaltă viaţă spirituală, rareori iubirea se prezintă în forma sa pură. Nu este aur, ci nisip aurifer. De aceea o relaţie de iubire implică totdeauna răbdarea de a alege fir cu fir ceea ce este pur de ceea ce este impur. Reuşim să-i convingem pe ceilalţi că îi iubim, dar este imposibil să nu sesizăm cât de multe lacune are încă această iubire. Aşa încât, în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, nu ne mai străduim să ne amăgim că ne iubim, ci preferăm sa argumentăm că nici nu este necesar să o facem.

Atunci când căutăm să dezvoltăm o justă iubire de Sine, ne plasăm cu luciditate într-un domeniu pe care altfel riscăm să-l parcurgem de fiecare dată în stare de beţie. De cele mai multe ori trăim iubirea relaţională colorată sau invadată de numeroase alte sentimente, unele chiar fără legătură cu ea. Totuşi, nu aspectul său ultim, iubirea nu este (doar) un sentiment. A explora iubirea de Sine înseamnă printre altele a pătrunde în acel domeniu misterios în care iubirea există, dar este lipsită de sentimentalisme. Aceasta este o lecţie fundamentală în lipsa căreia nu ne putem maturiza cu adevărat din punct de vedere afectiv. Practic, prima poveste de dragoste adevarată este cel mai uşor să o ai cu tine însuţi, pentru că porneşti din punctul în care ajungi cu celălalt abia după o relaţie de câţiva ani, când reuşeşti să spulberi multe din iluziile perfecţiunii de la început. Şi cu toate că probabil ţi-ai spulberat de mult iluzia propriei perfecţiuni… de tine nu te poţi despărţi! Va trebui să mergi împreună cu tine până la capăt.

Dincolo de orice emoţie, iubirea este o căutare sinceră şi continuă a binelui, armoniei, frumuseţii – pentru tine şi pentru cei pe care îi iubeşti. Dacă această căutare nu există sau este sufocată de multe tensiuni, frici, temeri, confuzii, aviditate, înseamnă că trebuie să cerni cu mai multă atenţie nisipul aurifer al universului tău interior. Iubirea înseamnă compasiune, răbdare, toleranţă, transparenţă… Este încântător să înveţi toate acestea în interacţiunea cu ceilalţi, dar dacă relaţiile pe care le-ai avut până acum nu ţi-au oferit o asemenea ocazie, nimic nu te impiedică să începi chiar acum raportându-te la tine însuţi.

                               FOTO171Cât de mult Te iubeşti cu adevărat?

Primul pas ar fi să-ţi dai seama cât de mult te iubeşti cu adevărat. Pentru asta ar trebui să înţelegi că există în tine un copil care are nevoie de răbdare, de toleranţă, de încurajare, de dragoste, de tandreţe… I le acorzi? Ţi se întâmplă să-i spui poveşti cu balauri despre tot felul de lucruri pe care le va pierde în curând, despre cât de ghinionist este sau ce puţine şanse are să reuşească? Se numeşte pesimism şi copilul din tine este trist şi deprimat mult timp după ce aude aşa ceva.

Uneori îi explici în amănunt nenumăratele reuşite ale altora care lui “nu îi vor fi niciodata accesibile”? Acest comportament înseamnă invidie şi gelozie şi pe el îl face să-şi piardă încrederea în sine.

Îl stârneşti, promiţându-i mereu noi şi noi plăceri – pe care e clar că nu i le poţi oferi la nesfârşit? Îi trezeşti astfel pofta nemăsurată care îl face avid şi veşnic nemulţumit. Îi explici uneori că ceilalţi sunt vinovaţi de eşecurile lui şi că ar trebui să le dea o lecţie? În felul acesta îl înveţi ura, iar violenţa care o însoţeşte îl umple de răni adânci. În plus, ca să mai îmbunezi un pic situaţia, îi spui că nu contează câte îndură, tot el este centrul Universului? Orgoliul pe care i-l trezeşti astfel, în mod paradoxal, îi alimentează complexele de inferioritate…

Toate aceste obiceiuri nefaste îi rănesc mult mai puţin pe cei din jur decât pe cei care le practică. Dacă ţi se mai întâmplă uneori să te comporţi astfel cu tine însuţi înseamnă că încă nu te iubeşti suficient.

Copilul din tine are nevoie de dragostea ta. Tot restul – iubirea şi aprecierea celorlalţi, satisfacţiile de tot felul, diferite idei şi teorii metafizice – nu-l vor linişti decât pentru scurt timp. Periodic el va deschide ochii, va înţelege că nu a primit ce-i trebuie şi va reîncepe să plângă. Cum anume? Cuvintele aspre adresate celorlalţi, reproşurile, ironia, violenţa – fizică sau verbală – neîndurarea, răceala sufletească, tristeţea, neîmplinirea, nerăbdarea, nemulţumirea, împrăştierea – toate acestea sunt semne care îi anunţă pe ceilalţi că în tine există un copil care plânge. O relaţie de iubire între două fiinţe care nu vor să se iubească pe ele însele este ca o punte îngustă peste un abis. Fiecare dintre ei speră că celălalt va reuşi miracolul să umple golul – să-i ofere atât de mult încât să-l scutească de necesitatea de a se descoperi şi iubi pe sine. Evident, este doar o himeră…

Atunci când nu mă iubesc pe mine însumi voi avea mereu nevoie de tot mai multe dovezi de iubire de la celalalt. Dacă nu mi le oferă, mă voi considera indreptăţit să mă supăr. Dacă mi le oferă din plin, dar eu nu simt că merit cu adevărat atât de mult, voi gândi că pur şi simplu se înşeală, că totuşi este o persoană naivă, iar dragostea sa va începe să mă sufoce.

De fapt, nu voi reuşi niciodată să primesc de la ceilalţi mai mult decât sunt capabil să-mi ofer eu însumi.

Atunci când aducem în relaţiile noastre starea de împlinire pe care o trezeşte veritabila iubire de sine, interacţiunea se stabileşte pe un cu totul alt nivel. Nu mai este vorba de acea foame de iubire care face din interacţiunea cu celălalt o necesitate stringentă, dureroasă, ci de revărsarea unui preaplin. În felul acesta “a dărui” şi “a primi” dobândesc o altă semnificaţie. Atunci când îl eliberez pe celălalt de “obligaţia” de a vindeca rănile pe care mi le provoc singur prin faptul că nu mă iubesc, îi las timp pentru a savura iubirea.

Învaţă să comunici cu Sinele tău Divin

Pentru a învăţa să ne iubim pe noi înşine avem nevoie să înţelegem cum se raportează ceilalţi la noi pentru a ne iubi. Problema este că, încă de mici, am fost învăţaţi despre iubire numai ceea ce au reuşit să ne transmită cei apropiaţi – care aveau ei înşişi propriile limitări şi răni sufleteşti. Pentru a depăşi aceste tipare este bine să învăţăm să ne iubim aşa cum ne iubeşte o fiinţă foarte elevată, spre exemplu Sinele nostru Divin.

Iată o modalitate practică: timp de 29 de zile, vă spuneţi în fiecare dimineaţă, de 21 de ori afirmaţia „Sunt dintotdeauna călăuzit(ă) de Sinele meu Divin” şi îl rugăm să ne înveţe pe parcursul acelei zile să ne iubim aşa cum ne iubeşte el. În orele care urmează suntem cât mai atenţi la toate manifestările noastre, aşa cum facem când cineva spune uneori că ne iubeşte, dar acţiunile sale nu dovedesc asta şi căutăm să înţelegem care îi sunt sentimentele reale. E necesară o observare lucidă şi relaxată, nu pentru a vâna greşelile pe care le facem în relaţia cu noi, ci pentru a pătrunde în profunzime mecanismele prin care propria minte ne face să fim lipsiţi de iubire. De fiecare dată când observăm gânduri sau acţiuni de natură să ne rănească, intrăm în starea de oservator prin întrebarea “Ce gândesc eu acum?” şi “Ce simt eu acum?”.

FOTO 300

Unul din locurile comune ale gândirii umane este că nu merităm iubire atunci când experimentăm ceva ce ne face să suferim noi sau alţii. De aceea, când ne simţim vinovaţi, ne refuzăm cu şi mai multă îndârjire dragostea şi astfel ne învârtim iar şi iar în acelaşi cerc. Totuşi, din punct de vedere divin, lucrurile stau altfel: tocmai cel care este în suferinţă (fiul risipitor) are nevoie de mai multă iubire pentru a se putea redresa.  Acesta este un mod matur de a iubi, singurul care ne poate duce dincolo de aparenţe. Dacă nu suntem capabili să ni-l acordăm nouă înşine, este puţin probabil că vom reuşi cu ceilalţi.

Mai ales la începutul acestei practici, este posibil să fim uimiţi cât de des ne purtăm fără înţelegere şi iubire pentru noi înşine. Dar dacă perseverăm, vom observa curând că este tot mai uşor să sesizăm din timp această tendinţă şi apoi chiar să o suspendăm înainte de a declanşa multe din programele şi obiceiurile mentale negative. Treptat se instalează o stare de siguranţă, împlinire şi transparenţă. În finalul acestei perioade de 29 zile vom realiza o sinteză în care vom căuta să sesizăm cât mai clar diferenţele care au apărut în modul de raportare la noi înşine. La finalul acestei perioade se va configura o reţea neuronală prin care vom atrage alte informaţii şi alte reţele asemănătoare celei deja formate.  Este posibil ca pe parcursul acestei practici sau în zilele imediat următoare să se producă transformări binefacătoare şi neaşteptate în modul de interacţiune cu ceilalţi, cu persoanele foarte apropiate, dar şi cu cei pe care îi întâlnim în trecere.

Iubeşte-te aşa cum Sinele tău Divin te iubeşte

El nu-ţi răneşte niciodată sufletul pentru aţi salva imaginea. El nu te îndeamnă să fii descurajat – tocmai pentru că îţi cunoaşte infinita comoară lăuntrică. Nu-ţi şopteşte niciodată că eşti neputincios, întrucât ştie că în el sunt toate potenţialităţile. Nu te ameninţă că nu te va mai iubi din cauză că ai greşit; pentru el este evident că, atât timp cât vei exista separat, vei continua să greşeşti. Şi de altfel multe realizări minunate au fost obţinute “din greşeală”… El nu te va privi tolerant cum perseverezi în greşeală – aceasta riscă să devină o cale fără întoarcere. El nu te amăgeşte niciodată că meriţi iubire pentru că eşti “mai presus decât alţii”, căci ştie cu siguranţă că în această dimensiune nici măcar un grăunte de nisip nu ar putea să existe fără iubirea Tatălui.

Amintesc faptul că Niculina Gheorghiţă este autoarea cărţilor:

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

şi creatoarea cursului “Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

Modulul 1Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

Modulul 2Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

Modulul 3Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

Modulul 4Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

Modulul 5Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

Modulul 6Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

Modulul 7Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum  (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Noaptea în care noi şi Cerul am fost împreună

REVELION 2014 1

Cu dulce unduire a trupurilor ne-am îndreptat către serbarea Cerurilor dintre ani. Zâmbete în priviri, prieteni dragi, rochii frumoase, speranţă în inimi, lumini licărind prin dansuri romantice.

Un nou început, o nouă linie de destin. Pentru toată lumea, la alegere. Conştientă. Asumată. Iubită şi deja împlinită.

…Şi când ceasul a bătut ultima secundă a trecutului şi prima a începutului, Cerul s-a desfăcut în milioane de lumini stelare, portocale de foc, lumini de perle, rubine şi diamante, trimise peste genele ochilor închişi şi petalele inimilor deschise.

REVELION ARTIFICII

Noi nu am atins cu privirea acel spectacol măreţ, pentru că am rămas îmbrăţişaţi pe ringul de dans, singuri, trăind pentru câteva clipe Veşnicia, Unicitatea, Bărbatul şi Femeia, Unimea  şi Lumina.

Totuşi, cred că am fost dintre cei ce au vazut spectacolul cel mai bine, pentru că Cerul a trimis lumini din acelea ce se arătau mai ales zâmbetului ochilor închişi, fiinţelor două sau mai multe într-una singură, buzelor împreunate, lipite, pecetluite de Clipa fragedă a Iubirii create din nou, şi din nou, şi din nou, de la Început.

REVELION 2014 2

Astfel am păşit pe linia temporală 2014, care se întâmplă, se va întâmpla şi de fapt s-a şi întâmplat deja – pentru cine are ochi să audă, urechi să vadă, inimă să ştie şi minte să fie infinită. Adică, pentru noi toţi, Dumnezei ce-am hotărât să ne dăm voie să fim Ceea Ce Suntem.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

 

Let Me Take You Far Away

Era prima noastră plecare. Desenată în dorinţe interzise, visată cu patima orbului care cunoscuse, cândva, lumina, şi care şi-ar fi dat o mână pentru a o vedea din nou.

Prima noastră fugă departe, acolo unde doar marea şi pescăruşii ne vor fi ştiut.

IMAG1384_BURST003

Alergam cu viteza unei maşini în care două inimi aşteptau înfrigurate nopţile şi zilele ce aveau să urmeze, copleşite de apusul păgân ce se lăsa peste drum şi sfinţea începutul fără de sfârşit al unei iubiri nepermise şi eterne.

Drumul acela năştea spre lume unirea noastră, dragostea noastră, în acorduri ştiute de mult dar devenite atunci noi, parte a iubirii ce ne-a adus şi ne-a ţinut împreună. Scorpions…

IMAG1414

Astă–seară, în lumea iubirilor permise, într-o sală mare şi plină de oameni frumoşi, aşa cum ne-am fi dorit atunci, iubite, aşez în palma ta toate dorurile ce ne-au ars pe rug, ce ne-au innecat în lacrimi de ploi reci şi grele, ce ne-au uscat în vânturi îngheţate şi ne-au prigonit în furtuni aspre. Şi toate neputinţele trecute şi brăzdate pe inimi, pe pleoape şi-n obraz.

IMAG1388

Adăposteşte-le pe toate, iubite, într-o cutie frumoasă, de cadou, împodobeşte cutia cu aura de lumină a iubirii noastre de acum şi pune-o într-un loc în care s-o putem zări imediat, dacă vreodată ni se va mai părea că iubirea poate ucide, că legămintele făcute cândva trebuie respectate cu preţul propriei vieţi, că neputinţele nu sunt iluzii şi că Marea, Pescăruşii şi Wind of Change sunt interzise.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL – PARTEA A CINCEA

DSCF9459

În continuarea articolelor precedente pe aceeaşi temă (pe care le găsiţi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/20/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul , aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-doua/ , aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-treia/ şi aici: https://spatiulinimii.com/2013/12/06/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-patra/), având la bază cartea “CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL“, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, vă voi prezenta în cele ce urmează un alt fragment ce mi se pare de o importanţă deosebită deoarece explică efectele stresului asupra creierului şi, implicit, asupra întregului organism, precum şi metodele prin care putem ameliora efectele acestuia. Reamintesc faptul că la baza cărţii în cauză stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală. Un lucru pe care, personal, l-am remarcat, este dovada (încă una) a faptului că suntem cu toţii parte din TOT şi TOT-ul parte din noi – structura, alcătuirea unui neuron uman este similară cu alcătuirea unui copac.

Protejarea creierului care îmbătrâneşte şi antrenarea dendritelor

Dovezile arată clar că majoritatea formelor de practică contemplativă vor îmbunătăţi cogniţia, dar cum te poţi decide ce tehnică să foloseşti?

Credem că este mult mai probabil ca forma de meditaţie discutată pe parcursul cărţii să prezinte îmbunătăţiri în memorie şi cogniţie pentru că încorporează şase tehnici diferite de modificare neuronală: relaxare, respiraţie, psalmodiere (repetiţie mantră/cuvânt/sunet), mişcări de coordonare ale degetelor, fond muzical şi concentrare intensă. Multe alte meditaţii folosesc numai una sau două dintre aceste metode. Vom discuta mai mult despre aceste beneficii ale relaxării, respiraţiei şi concentrării într-un alt capitol, dar acum vom trece în revistă efectele pe care mişcările repetitive, sunetele şi muzica le au asupra creierului.

FOTO BRAIN2

Numeroase studii au arătat că simpla repetiţie a unui sunet, frază sau mişcarea unui deget pe o perioadă de timp reduce semnificativ simptomele stresului, anxietăţii, depresiei şi furiei şi îmbunătăţeşte percepţia calităţii vieţii şi bunăstării spirituale a practicantului. În fapt, adăugarea mişcării la orice meditaţie ar trebui să sporească semnificativ performanţele cognitive ale creierului. Mişcările repetate, abile ale degetelor par să îmbunătăţească de asemenea sistemul nervos central şi periferic, amânând pierderea controlului mâinii cauzată de îmbătrânire. Într-un studiu, muzicienii care foloseau mişcări repetate ale degetului prezentau rate scăzute de demenţă, iar în altul, antrenarea muzicală timpurie la copii a avut ca efect „îmbunătăţirea pe termen lung a preformanţelor vizual-spaţiale, verbale şi matematice”. De fapt, ar fi corect să considerăm orice pregătire muzicală drept o formă de meditaţie cognitivă pentru că implică concentrare intensă, repetarea unor tehnici, coordonarea corpului şi atenţie motivaţională.

Music3

Există chiar dovezi considerabile ce documentează efectele muzicii plăcute asupra creierului. Ea adânceşte experienţa emoţională, sporeşte procesarea vizuală şi auditivă şi îmbunătăţeşte atenţia şi procesarea emoţiilor. Recomandăm prin urmare să puneţi muzică clasică sau melodioasă pe fundal atunci când meditaţi sau vă rugaţi. Dacă vă „cântaţi” mantra sau rugăciunea, aşa cum se face în tradiţia Kirtan Kryia, veţi spori performanţele cognitive.

Am dori de asemenea să subliniem că există o interdependenţă considerabilă între mecanismele cerebrale care reglează anxietatea, stresul şi memoria. De exemplu, nivelul ridicat al stresului duce la declinul memoriei şi creşte riscul de dezvoltare a bolii Alzheimer. Din nou, cea mai mare parte a meditaţiei discutate în această carte va declanşa răspunsul de relaxare a corpului şi, prin urmare, va coborî nivelul stresului. Aşa cum ştiu majoritatea oamenilor, stresul este asasinul numărul unu în America, pentru că deteriorează aproape fiecare organ al corpului – mai ales creierul.

Antrenarea dendritelor

Actuala înţelegere a creierului uman arată că deteriorarea subtilă în orice parte a unui neuron – în înveliş, sinapse sau a modului în care răspunde la neurochimicale – va stânjeni funcţia cognitivă. Dar cheia reală a înţelegerii sporirii şi deteriorării cognitive rezidă în dendritele microscopice care se află la capetele receptorilor neuronilor. Ele ar putea adăposti chiar secretul motivului pentru care oamenii – şi numai oamenii – contemplă natura lui Dumnezeu.

Un singur neuron poate avea zeci de mii de tentacule, ca nişte ramuri, care se întind către capetele semnalizatoare ale altor neuroni. Imaginaţi-vă, dacă vreţi, rădăcinile unui copac gigantic: acestea sunt dendritele, adunând informaţie şi trimiţând-o către corpul neuronului (trunchiul copacului), care decide apoi ce alte dendrite să stimuleze prin axonii terminali (frunzele) care cresc din capetele uneia dintre „ramurile” neuronului.

DSCF9491

Stresul, fie pe termen scurt, fie cronic, afectează memoria prin blocarea activităţii dendritice. Cercetătorii au descoperit că o simplă săptămână de stres uşor provoacă modificări semnificative în organizarea şi creşterea dendritelor. Dacă situaţia care provoacă stresul este înlăturată, funcţia este restabilită. Dar nu complet, pentru că aproape o treime din dendritele deteriorate se vor pierde definitiv dacă stresul se repetă mai târziu.

Pierderea dendritelor în cortexul prefrontal a fost de asemenea descoperită la oamenii care îmbătrânesc. De exemplu, ştim de decenii că pacienţii care suferă de Alzheimer suferă genul acesta de pierdere.

FOTO M1Activitatea neuronală sporită care are loc în cortexul prefrontal şi alte părţi ale creierului atunci când medităm ameliorează efectele pierderii dendritelor. De aceea credem că meditaţia va ajuta la întreţinerea funcţiei dendritei: scade nivelul general de stres în vreme ce stimulează simultan starea de veghe cognitivă. De fapt, dovezile sugerează că, cu cât exersaţi mai mult creierul, cu atât puteţi încetini deteriorarea dendritelor şi puteţi deci păstra abilităţile memoriei şi pe cele cognitive.              

Următoarele articole din seria CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL vor trata subiectele:

  –Crearea unei meditaţii personale pentru îmbunătăţirea memoriei

  –Dumnezeu şi neuroplasticitatea creierului

Despre autori:

 Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Eu nu aş vrea să mai pleci

F24

Într-o seară de iarnă timpul curgea leneş pe lângă noi. Nu ne zorea, nu ne vedea, iar nouă, nu ne păsa. De limite, de constrângeri, de canoane şi preoţi, de cei ce închid păsări în colivii încuindu-se pe dinăuntru odată cu ele, de cei ce nu pot încă să dea drumul prejudecăţilor. Nu, nu ne păsa.

Pentru că eram amândoi într-o noapte, departe de lume, aproape de noi, şi iarna ningea iubire pe fiecare por şi-n fiecare dor al visurilor noastre.

Şi gerul desena steluţe pe noaptea ferestrelor odăii în care o lumânare roşie ardea neputinţe şi sfinţea începuturi eterne.

IARNA2

„Iubita mea”, ai spus tu, „iubita mea, eu nu aş vrea să mai pleci”.

Zăpadă şi dragoste, lemne trosnind în sobă, mirosul de brad şi ceaiul din petale de trandafir, degetele tale desenându-mi conturul cu cea mai blândă atingere pe care am cunoscut-o, lumina dulce a ochilor tăi, pledul moale aşezat cu grijă ca să-mi ferească tălpile de vreo adiere rece, Luna şi iarna şi noaptea şi noi… Îngheaţă timpul, iubite, îngheaţă timpul cu iarna asta, cu noaptea asta, cu suflarea asta, iubite, fă noaptea asta să fie pe vecie!!… Şi-atunci, n-am să mai plec…

Acum câteva zile, într-o seară de iarnă în care timpul curgea grăbit pe lângă noi şi ne vedea, şi ne zorea… mi-am amintit.

DSCF4386

„Iubite”, am zis, „iubite, ştiu că am plecat de multe ori, dar m-am întors de fiecare dată… Acum, când mă pregătesc să vin pe de-a-ntregul, iubite, eu nu aş vrea să mai plec…”

Luându-mi mâna ostenită şi ninsă, cuvintele tale au sunat ca din Cer:

„Iubita mea, eu nu aş vrea să mai pleci vreodată de lângă tine.”

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

 

CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL – PARTEA A PATRA

DSCF9459

În continuarea articolelor precedente pe aceeaşi temă (pe care le găsiţi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/20/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul , aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-doua/  şi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-treia/) având la bază cartea “CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL“, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, vă voi prezenta în cele ce urmează un fragment ce mi se pare deosebit de important pentru că validează faptul că dacă ştim cum să ne folosim creierul, putem materializa dorinţele şi scopurile ce ni le propunem. Reamintesc faptul că la baza cărţii în cauză stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală.

Atingerea scopurilor

 Dorinţa şi concentrarea sunt suficiente pentru a schimba permanent creierul, dar oamenii dezvoltaţi spiritual au descoperit modalităţi suplimentare de a îmbunătăţi funcţionarea neuronală. Respiraţia regulată va afecta mecanismele care controlează emoţiile şi percepţiile senzoriale, dar dacă o faceţi prea profund, s-ar putea să determinaţi apariţia unor viziuni şi sunete halucinogene. Respiraţia regulată lentă are un efect calmant asupra trupului şi minţii şi descreşte de asemenea activitatea metabolică în diferite părţi ale creierului. Este un lucru foarte important, pentru că lobul nostru frontal tinde să fie foarte activ. Foloseşte o mare parte din energia necesară pentru funcţionarea altor mecanisme neuronale, aşa că trebuie să odihnim această parte a creierului. Gândirea foloseşte o mare parte a energiei neuronale, dar respiraţia lentă, adâncă, o restabilizează. Vom discuta acestea mai pe larg în capitolele următoare.

FOTO BRAIN1Un anumit tip de meditaţie, ca şi alte practici spirituale, îngăduie creierului să se odihnească în vreme ce menţine o conştiinţă acută a mediului, ceea ce este o abilitate foarte folositoare ce merită dezvoltată. Adăugând la meditaţie mişcările repetitive ale mâinii şi vorbirea, se vor intensifica centrii motori şi de coordonare ai creierului. Prin urmare, sporind eficienţa întregului creier se va conserva mai multă energie neuronală şi metabolică. Iar aceasta sporeşte formarea memoriei.

Prin tehnici meditative oamenii au reuşit să-şi îmbunătăţească memoria şi să atingă alte scopuri semnificative. Unii au creat stări durabile de linişte şi pace, în vreme ce alţii au devenit mai eficienţi la serviciu. Când meditezi intens asupra unui scop specific pe o perioadă lungă de timp, creierul începe să se raporteze la ideea ta de parcă ar fi un obiect prezent efectiv în lume, crescându-şi activitatea în talamus, parte a procesului de creare a realităţii al creierului. Conceptul începe să pară tot mai uşor de atins şi real şi acesta este primul pas în motivarea altor părţi ale creierului în a acţiona deliberat.

FOTO BRAIN3

Să ai credinţă în atingerea scopurilor tale

La baza acestor patru paşi – dorinţă, concentrare, control regulat al corpului şi practică – stă un al cincilea proces, unul care este esenţial pentru atingerea dorinţelor sau scopurilor. Îl numim „aşteptare”, un termen care, ca şi credinţa, reflectă propensiunea noastră neurologică de a crede că putem, şi ne vom atinge scopurile. Aşteptarea este diferită de speranţă pentru că oferă convingerea interioară că scopul poate fi atins, chiar dacă pare iraţional. Este unul dintre principiile de bază ale optimismului şi guvernează de asemenea mecanismul neurologic cunoscut ca „efectul placebo”. Dacă credeţi cu tărie în ceva – cu alte cuvinte, dacă aveţi suficientă credinţă în voi înşivă – veţi stimula activarea atât a sistemului imunitar, cât şi a sistemului motivaţional.

FOTOChakra_Wallpaper_rq1cc

Acesta nu este un proces magic […]. Este mai degrabă vorba numai de creierul nostru care face ceea ce milioane de ani de evoluţie l-au învăţat să facă: să atingă scopuri pe care ni le punem în minte. Aceşaşi lucru este adevărat şi pentru ţelurile religioase. Dacă vă puneţi mintea să atingă un scop spiritual, veţi spori neurologic sentimentul că realitatea spirituală poate fi experimentată. Se poate argumenta că Avraam, Moise, Mahomed, Iisus şi Buddha au atins iluminarea spirituală pentru că au practicat meditaţia şi rugăciunea intensă timp de ani de zile. […]

 Următoarele articole din seria CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL vor trata subiectele:

  Protejarea creierului care îmbătrâneşte

  Antrenarea dendritelor

  Crearea unei meditaţii personale pentru îmbunătăţirea memoriei

  Dumnezeu şi neuroplasticitatea creierului

Despre autori:

 Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Iarna noastră

DSCF2446  Iarna aceea n-am s-o uit niciodată. E atât de rotundă şi strălucitoare, fără fisuri, ca o Lună plină cu raze de luceafăr, ridicată din bezna adâncurilor necurate şi luminând sacru peste toată inima mea.

Prinţesă eram, cu patine argintii încălţate pentru prima dată. Patinoarul doar al nostru, la ore târzii, împrejmuit de brazi licurind a bucurie din sute de luminiţe. Cel mai bun profesor de prime lecţii de alunecare domoală pe gheaţă. Muzica dansa romantic în difuzoare, fulgii cădeau peste ochii şi buzele ce se căutau întruna, mâna caldă şi fermă mă ajuta să execut primii mei paşi pe gheaţă. Iarna ne cucerise iremediabil şi ne desena iubirea argintat şi nesfârşit.

01012010(002)sN-am căzut nici măcar o dată. Era atâta tandreţe în inimile noastre flămânde şi însetate de atâta dor aspru, iar a fi împreună în lumina reflectoarelor unui patinoar real, a respira împreună şi a iubi în acelaşi timp, însemna miracol. Şi aşa şi era, căci ce putea fi mai miraculos, atunci, decât atingerea a două suflete ce se căutaseră de-atâtea şi atâtea vieţi, ce se aşteptaseră, ce străpunseseră ziduri groase plângând cu lacrimi îngheţate de atâta sânge şi durere, pentru a înfăptui taina unei iubiri de peste timp?

IARNA3…Iarna a trecut cu visul ei fantastic şi real, însă inima nu era vindecată încă. Inima mea plângea de suferinţi trecute şi neaşezate la locul lor, şi multe furtuni au zdruncinat, de atunci, tărâmul acelei ierni plăsmuite de Cer în forma inimii de stele de zăpadă.

Iubite, mai e puţin. Aşteaptă-mă. Ca întotdeauna, iubeşte-mă. Priveşte, cad primii fulgi. Lasă-i pe buze, dragul meu, vreau să-i sărut, pentru că, după aceşti câţiva ani foarte lungi şi foarte grei, simt că sunt veniţi din Cerul Iernii noastre. Aşteaptă-mă. Nu pleca. Nu ceda. Te iubesc. Eu şi zăpada, şi iarna, şi Universul de Licurici luminoşi.

DSCF2359s

E iarnă, iubitul meu, e iarna aceea. Ştiai? E iarna care ne-a unit în Ceruri cu puterea Infinit. A venit, dragul meu, pentru că n-a plecat niciodată. E timpul să ne continuăm drumul. Te iubesc. Să ciocnim un pahar de nectar ca nişte Zei pământeşti ce suntem. Şi să ne poftim prietenii la masă.

Experienced thoughts

 

 

CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL – PARTEA A TREIA

 DSCF9459În continuarea articolelor precedente pe aceeaşi temă (pe care le găsiţi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/20/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul şi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/29/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul-partea-a-doua/), având la bază cartea “CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL“, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, vă voi prezenta în cele ce urmează un fragment ce conţine o mică parte a explicării efectelor practicilor spirituale asupra creierului uman. Reamintesc faptul că la baza cărţii în cauză stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală.

Chimia şi Dumnezeu

În ultimii cinsprezece ani am investigat mecanismele neuronale ale spiritualităţii cu aceeaşi fervoare cu care un preot îl contemplă pe Dumnezeu. Unele ritualuri religioase nu fac decât să te relaxeze, altele te ajută să te menţii concentrat şi alert, dar câteva par să-i poarte pe practicanţi pe tărâmuri transcendente ale experienţei mistice, unde întregile lor vieţi sunt schimbate.

Echipa noastră de cercetare de la Universitatea din Pennsylvania a demonstrat convingător că Dumnezeu este o parte a conştiinţei noastre; cu cât te gândeşti mai mult la Dumnezeu, cu atât mai mult vei modifica circuitul neuronal din anumite părţi ale creierului. De aceea afirm, cu cea mai mare încredere, că Dumnezeu îţi poate schimba creierul. Şi nu contează dacă eşti creştin sau evreu, musulman sau hindus, agnostic sau ateu. […]

BRAIN III

Practicile spirituale au efect asupra neurotransmiţătorilor, chimicalele care fac trupul şi creierul nostru să funcţioneze. De exemplu, o creştere de 65 de procente de dopamină a fost găsită la indivizii care practicau yoga nidra, o formă de meditaţie în care persoana menţine conştiinţa trează în timp ce rămâne într-o stare de relaxare completă. Dopamina intensifică imaginaţia senzorială, generează stări de plăcere, stimulează gândirea pozitivă, sporeşte sentimentul de bunăstare şi ne îngăduie să ne simţim în siguranţă în lume. Chiar şi extazul care rezultă din cocaină este legat direct de creşterea bruscă de dopamină în creier. Aceasta ar putea explica de ce unii oameni aseamănă experienţele spirituale cu experienţa drogării, de vreme ce ambele au o cale comună în creier. (Notă personală: aceasta nu înseamnă că autorii îndeamnă cititorul la încercarea de a simţi efectul dopaminei prin consumul de droguri, ci, dimpotrivă, demonstrează că extazul poate fi atins pe căi naturale prin experienţe spirituale, care nu expun persoana la efecte secundare nocive şi care au darul de a consolida sănătatea trupului şi a spiritului)

Într-adevăr, abilitatea de a crede în tărâmurile spirituale poate fi dependentă de cantitatea de dopamină care este eliberată în lobii frontali, iar prea puţină dopamină poate conduce acea persoană către scepticism şi neîncredere. Pe de altă parte, niveluri ridicate de dopamină pot determina o persoană să adopte credinţe paranormale. O altă cercetare a sugerat că echilibrul de activitate între emisferele stângă şi dreaptă ar putea regla predispoziţia unei persoane către spiritualitate sau ateism.

FOTO chakras

În timpul formelor intense de meditaţie (vipassana, introspecţie şi Meditaţie Transcedentală), nivelele de serotonină din sânge sunt neschimbate. În unele studii ele cresc, în altele descresc şi se pune întrebarea dacă sunt benefice sau dăunătoare. Unele argumentează că meditaţia poate provoca mici leziuni ca de epilepsie, dar, după ştiinţa mea, niciun caz de epilepsie nu a fost legat direct de practicile spirituale. Există, însă, o mărturie anecdotică, şi anume că oamenii cu personalităţi instabile ar putea avea simptomele temporar crescute. Dar de vreme ce s-a folosit la scară atât de largă meditaţia în psihoterapie – unde s-a dovedit că este deosebit de eficientă în tratamentul depresiei severe -, rezultă că este un tratament foarte eficient pentru tulburările stării de spirit. Serotonina eliberată în timpul meditaţiei ar putea fi de asemenea responsabilă pentru intensa imagistică vizuală şi experienţele spirituale adesea raportate în timpul practicii spirituale intense.

Cercetarea a arătat că practicile spirituale afectează şi alte neurochimicale importante din creier. De exemplu, forme uşoare de yoga ce presupun respiraţie şi întindere sporesc nivelul de acid gammaminobutiric (GABBA) în creier cu până la 27 procente. GABBA este asociat cu niveluri joase de anxietate şi depresie. Meditaţia Transcedentală (care este o combinaţie simplă de relaxare, respiraţie şi repetarea unui sunet simbolic) scade de asemenea substanţele de stres, epinefrina şi norepinefrina, fapt care explică de ce practicile contemplative vă induc o plăcută stare de relaxare. Schimbând neurochimia creierului, practicile spirituale restabilesc un sentiment de pace, fericire şi siguranţă, descrescând în acelaşi timp simptomele anxietate, depresie şi stres.       

Următoarele articole din seria CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL vor trata subiectele:

  Atingerea scopurilor

  Protejarea creierului care îmbătrâneşte

  Antrenarea dendritelor

  Crearea unei meditaţii personale pentru îmbunătăţirea memoriei

  Dumnezeu şi neuroplasticitatea creierului

Despre autori:

 Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

                          

CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL – PARTEA A DOUA

DSCF9459În continuarea articolului precedent pe aceeaşi temă (articol pe care îl găsiţi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/20/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul/), având la bază cartea “CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL“, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, vă voi prezenta în cele ce urmează un nou fragment ce conţine o altă modalitate de antrenare a creierului în scopul obţinerii sănătăţii fizice, metale şi spirituale, dintre cele opt modalităţi prezentate de autori. Tehnica este una extrem de simplă şi valoroasă, ca şi cea prezentată în articolul anterior. Reamintesc faptul că la baza cărţii în cauză stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală.

Antrenarea creierului

Opt modalităţi de a obţine sănătatea fizică, mentală şi spirituală. Meditaţia şi rugăciunea.

A opta modalitate optimă de exersare a creierului

Zâmbiţi. Chiar şi dacă nu vă vine s-o faceţi, simplul act al zâmbitului repetitiv ajută la întreruperea tulburărilor stării de spirit şi întăreşte abilitatea neuronală de a menţine o viziune pozitivă asupra vieţii. Chiar şi dacă mimaţi un zâmbet, ceilalţi oameni vă vor răspunde cu o mai mare generozitate şi bunătate. După ştiinţa mea, singura religie care încorporează zâmbetul într-o practică spirituală este budismul. De exemplu, Thich Nhat Hanh sugerează să facem „meditaţia zâmbetului” ori de câte ori avem o clipă liberă în timpul zilei. Zâmbiţi când urcaţi într-un lift sau staţi la coadă la supermarket şi veţi observa că oamenii din jurul vostru se vor calma. Vă veţi simţi mai bine, veţi iradia empatie, iar oamenii vor răspunde cu bunătate. După cum scria Thich Nhat Hanh, „Dacă nu vom fi capabili să zâmbim, atunci lumea nu va avea pace”. Zâmbetele, că veni vorba, sunt contagioase neurologic în orice cultură, iar femeile sunt mult mai capabile să zâmbească decât bărbaţii.

BRAIN

Zâmbetul stimulează circuitele creierului care sporesc interacţiunea socială, empatia şi starea de spirit. De fapt, zâmbetul are un efect atât de puternic asupra creierului, încât dacă vedeţi imaginea unui chip zâmbitor, vă veţi simţi involuntar mai fericit şi mai în siguranţă. În sens invers, încruntatul (sau privitul unui chip încruntat) stimulează sentimentele de furie, dezgust şi neplăcere. Într-un studiu controversat, injecţiile cu Botox în ridurile de încruntare par să amelioreze sentimentele subiective de depresie.

Râsul, pe de altă parte, stimulează căi neuronale diferite. Râsul şi umorul nu apar pe lista noastră, pentru că o parte a mecanismelor implicate sunt asociate cu surprinderea şi perceperea incongruenţei. Râsul şi umorul pot stimula amigdala, sugerând că aceste sentimente sunt uneori legate de disconfort şi teamă. Aceasta ne poate ajuta să explicăm de ce mulţi oameni râd când se uită la filme în care alţi oameni fac lucruri prosteşti şi au de suferit, pentru că ar putea fi o cale de eliberare rapidă a anxietăţii (o explicaţie alternativă ar fi că unii oameni experimentează o plăcere sadică atunci când alţii greşesc).

Unele dovezi sugerează că râsul poate ajuta la scăderea stresului şi la întărirea sistemului imunitar, declanşând chiar anumite gene care sunt legate de lupta împotriva diabetului şi SIDA. Dar schimbările par să fie temporare, iar studiile nu reuşesc să demonstreze dacă apar îmbunătăţiri apreciabile ale stării de sănătate.

O personalitate înclinată spre râs poate fi benefică, dar până când nu ia cineva un grup de subiecţi cărora să le ceară să râdă arbitrar timp de cinsprezece minute pe zi, apoi să îi scaneze din nou în opt săptămâni, nu vom şti dacă circuitele neuronale stimulate sunt legate de anxietate, plăcere, sadism sau pace.

Vă recomandăm să ascultaţi muzică „fericită” (da, creierul organizează sunetul într-o paletă de emoţii). Poate stimula un zâmbet ca răspuns şi îmbunătăţi starea de spirit şi poate fi deosebit de eficientă în ajutarea creierului atunci când aveţi de-a face cu o boală cronică sau gravă.

  FOTO  chakras

Meditaţia şi rugăciunea

Majoritatea dicţionarelor definesc rugăciunea ca un act de comunicare cu o zeitate, mai ales sub forma unei dorinţe sau a unei cereri de ajutor. Meditaţia este definită ca o reflectare contemplativă sau un exerciţiu mental menit să creeze un nivel ridicat de conştienţă spirituală, să declanşeze o experienţă spirituală sau religioasă, sau să antreneze mintea într-un mod specific. Considerăm rugăciunea a fi o formă specializată de meditaţie, în care practicantul face o cerere specifică unei entităţi sau prezenţe spirituale. Vedem, de asemenea, imaginaţia ghidată, hipnoza şi tehnica psihoanalitică a asocierii libere ca forme de activitate contemplativă.

Atât rugăciunea, cât şi meditaţia pot include folosirea textelor religioase, cântecele sau mişcări ritualice, dar meditaţia se referă de obicei la o activitate mai îndelungată, mai intensă. Neurologic, am descoperit că, cu cât o persoană se roagă sau meditează mai mult, cu atât mai multe schimbări au loc în creier. Cinci minute de rugăciune o dată pe săptămână s-ar putea să aibă un efect minim, dar patruzeci de minute de exerciţiu zilnic, pe o perioadă de câţiva ani, va produce schimbări permanente în creier.

Următoarele articole din seria CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL vor trata subiectele:

  Chimia şi Dumnezeu

   Atingerea scopurilor

   Protejarea creierului care îmbătrâneşte

   Antrenarea dendritelor

   Crearea unei meditaţii personale pentru îmbunătăţirea memoriei

   Dumnezeu şi neuroplasticitatea creierului.

Despre autori:

Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Taina cunoaşterii

Dragii mei, Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal şi Doctorand în Psihologie Cuantică, abia sosită dintr-o călătorie iniţiatică în Nepal, ne oferă un articol pe cât de interesant, pe atât de util.

Avem control asupra vieţii noastre, sau există un destin care ne conduce, implacabil, spre un anumit gen de experienţe?
Ei bine, bazându-ne pe adevăruri ale fizicii cuantice şi pe ultimele descoperiri ale neuroştiinţelor, putem, în sfârşit, să primim, să acceptăm şi să ne bucurăm de ideea responsabilizatoare ca noi suntem arhitecţii propriilor noastre vieţi.
Pentru a ne putea utiliza acest drept de creator, pe care fiecare dintre noi îl are, în mod corect şi eficient, ar trebui să ştim cum să creăm în mod conştient.
Pentru aceasta, avem nevoie de cunoaştere.

Irina Luana Stan

CB7ARTIST FOTOGRAF CRISTI BORBELI

Taina cunoaşterii

Autor invitat: Niculina Gheorghiță

 

De curând am conștientizat taina cunoașterii. Vreau să vă împărtășesc această conștientizare. Pentru mine a venit ca o nouă deschidere spre crearea unei noi minți. Mi-a schimbat perspectiva asupra credinței și a forței vieții.

De ce taină? Pentru că în spatele acestui proces se ascunde o adevărată minune, care se manifestă la nivelul creierului. Din creier pleacă toate comenzile către interiorul corpului noastru fizic și către crearea realității în exterior. Ceea ce conținem în interior se reflectă ca într-o oglindă în exterior. Voi detalia mai jos acest proces.

Conștiința din jurul nostru este format din toate emanațiile noastre, care sunt sub formă de gând, emoție, trăire și emisiile tuturor obiectelor date prin formă, culoare, etc., din mediul înconjurător.  Aceste emanații care alcătuiesc conștiința au frecvențe electrice diferite. Unele sunt de frecvență foarte coborâtăși lentă, anume cele care predomină în conștiința socială, planul material, în programul de supraviețuire, iar altele au frecvențe în lungimi de undă foarte ridicate, înalte, în programul de creație și sunt gândurile nelimitate ale Supraconștiinței, Sinelui Divin, Dumnezeu.

Conștiința este suma tuturor valorilor de frecvență diferită ale gândului, iar fiecare valoare de gând atrage valori asemănătoare , adică fac frecvență specifică (asemănătoare) cu altele de pretutindeni.

Creierul nostru este un mare receptor de frecvențe electrice ale gândului. El are diferite părți specializate pentru a primi, găzdui și amplifica diversele frecvențe ale gândului.

Suntem alimentați în permanență cu toate aceste gânduri și emisii dar rezonăm cu cele pe care le conținem ca frecvență aurică. În momentul în care acceptăm și contemplăm un gând și apoi îl menținem în creierul nostru suficient timp (depinde de câtă concentrare și atenției îi dăm), acel gând va face parte din noi.

Creierul transformă gândurile în curent electric, iar în funcție de concentrare îl amplifică mai mult sau mai puțin și apoi îl trimite prin sistemul nervos central către fiecare  parte din corpul fizic până la nivelul structurii ADN. Prin acest proces acel gând face parte din noi, devine înțelegere și crește sau diminuează nivelul de frecvență al ființei în general.

De aceea se spune că dacă faci cuiva ceva distructiv de fapt îți faci ție. Prin trăire, tu implementezi acea faptă prin gândurile acceptate și amplificate în creier la nivelul corpului, care vor atrage la rândul lor evenimente, situații, momente prin care vei experimenta ceea ce conții, ce ai implementat prin trăire în corp. Tot ceea ce trăiești devine înțelegerea care duce la înțelepciune. Adică la rezultate care țin de distrugere sau dezvoltare. Noi alegem prin atenție și concentrare ce vom trăi.

Capacitatea pe care o are creierul nostru de a primi diferite frecvențe de gând este controlată de glanda pituitară care se situează între cele două emisfere cerebrale. Pituitara este cea care de fapt guvernează creierul. Ea mai este numită și cea de-a 7 pecete, sigiliu, ceakră etc. Glanda  Pituitară este responsabilă de coordonarea diverselor părți din creier care se ocupă cu recepționarea și găzduirea frecvenței unui gând.

Cum spune maestrul Ramtha: „Pituitara este poarta ce vă deschide capacitatea de a contempla și a raționa cu gândul, de a-l realiza în corp și de a-l materializa apoi într-o experiență”.

Creierul nostru este condus și controlat prin funcțiile acestei glande endocrine puternice, printr-un sistem complex de secreții hormonale.

CB13ARTIST FOTOGRAF CRISTI BORBELI

După pituitară, ca importanță în sistemul glandelor hormonale este glanda pineală. Ea este denumită ochiul al treilea sau ceakra Ajna. Aceasta se ocupă de amplificarea frecvenței gândurilor noastre pentru a putea fi transmise la nivel celular în corpul fizic. Pineala răspunde și de menținerea armoniei funcțiilor corpului prin secreția de hormonilor emiși de glandele endocrine.

Pentru a amplifica un gând, pineala are nevoie de un hormon care este secretat de glanda Pituitară.

Cu cât frecvențele gândului pe care le acceptăm în creier sunt mai ridicate, cu atât secreția hormonală este mai abundentă în organism. De asemenea, cu cât frecvențele sunt mai înalte, cu atât pituitara activează pineala, care își secretă hormonii ce activează creierul pentru a primi gânduri de frecvențe mai înalte.

Cu alte cuvinte, cu cât stăm pe un flux de conștiință mai ridicat ca frecvență, cu atât atragem gânduri de frecvențe înalte. De exemplu, cu cât primim și trăim o bucurie cu toată ființa, cu atât atragem alte bucurii în realitatea noastră. În același mod, cu cât acceptăm în mintea noastră un gând de supărare sau întristare, cu atât atragem în realitatea noastră evenimente, momente, situații care aduc tristețe și supărare. De noi depinde ce acceptăm în creierul nostru. Acceptarea se traduce prin faptul că dai atenție unui gând, un anumit timp cât să creeze calea spre celulele corpului fizic.

De ce i se spune glandei pineale ochiul al treilea? Deoarece prin ochi tu poți vedea la distanță. În funcție de cât de deschis este ochiul (câtă deschidere ai) vezi mai departe sau mai aproape. Deschiderea apare ca urmare a acceptării că ceva este posibil. După acceptare activezi credința că se poate. Și uite așa apare procesul materializării:

 cunoaștere – acceptare – credință – materializare.

Cunoașterea duce la acceptare. Acceptarea duce la activarea forței interioare care este credința, iar credința duce la împlinirea gândului acceptat. Dați-vă voie să trăiți în bucurie, pace armonie. Acceptați că e posibil și viața voastră va fi plină de evenimente, situații, momente care vă vor aduce bucurie, pace și armonie.

Cu drag din iubire pentru iubire!

Amintesc faptul că Niculina Gheorghiţă este autoarea cărţilor:

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

pe care vi le recomand din toată inima, precum vă recomand şi cursul ei absolut remarcabil “Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

Modulul 1Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

Modulul 2Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

Modulul 3Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

Modulul 4Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

Modulul 5Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

Modulul 6Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

Modulul 7Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum  (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!