Iubirea de sine

Dragii mei, vă aduc astăzi în atenţie un concept de mare importanţă pentru călătorul spiritual şi nu numai: IUBIREA DE SINE.

Ar fi necesar, util, mai mult decît potrivit, ca noi toţi să cunoaştem şi să practicăm iubirea de sine, care vindecă tot, rezolvă tot, implică şi crează tot ceea ce ne este şi ne-a fost vreodată necesar.  
Eu, tu, el, ea, voi şi noi toţi suntem, dintotdeauna, în primul rând, iubire. Natura noastră de bază, primordială, este cea divină. Şi nimic nu ne împiedică învăţăm să fim, Aici şi Acum, manifestarea Sinelui nostru Divin, adică Iubire. Cu toţii suntem Dumnezei veniţi pentru a experimenta Iubirea, Aici. Dumnezei uitaţi, adormiţi, care se se trezesc, asa cum ne numeşte Ramtha.
Am venit Aici cu stiinţa de a iubi, de a ne bucura, de a fi neînfricaţi, de a ne juca frumos prin viaţă, şi a trebuit să învăţăm, destul de repede, competitivitatea, separarea, frica şi toate rezultantele lor (invidia, lăcomia, gelozia, trufia, tristeţea, lipsa etc.), şi tot ce-i place mai mult egoului, pentru a ne adapta şi încadra în societatea în care trăim. E timpul să ne reamintim natura noastră adevărată şi să ne manifestăm, faţă de noi înşine şi, implicit, faţă de ceilalţi, conform esenţei noastre divine, conform Sursei din care venim cu toţii şi care nu este alta decât Iubirea.
Aşa cum este Sus, aşa este şi Jos.
Ceea ce creez înlăuntrul meu, se manifestă în exteriorul meu.
Cum mă port cu mine, aşa mă port cu ceilalţi.
Eu sunt autorul vieţii mele, al tuturor circumstanţelor, experienţelor, evenimentelor şi a tot ceea ce întâlnesc în viaţa mea, în casa mea, la jobul meu, în relaţiile mele. Pentru ca eu sunt Creator. Tatăl m-a investit cu puterea de a crea şi cu liber arbitru. Orice trăiesc este rezultatul unor alegeri mai vechi sau mai noi, conştiente sau inconştiente…  
Şi cum putem, în sfârşit, bazându-ne pe adevăruri ale fizicii cuantice şi pe ultimele descoperiri ale neuroştiinţelor, să primim, să acceptăm şi să ne bucurăm de ideea responsabilizatoare ca noi suntem arhitecţii propriilor noastre vieţi, tot aşa putem să începem, de astăzi, să reînvăţăm, să ne reamintim, să (ne) iubim. 
Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal şi Doctorand în Psihologie Cuantică, ne vorbeşte în cele ce urmează despre iubirea de sine într-un articol foarte interesant şi util, pe care vi-l redau cu mult drag.
Irina Luana Stan
                                                                                             Iubirea de sine
Autor invitat: Niculina Gheorghiţă
iubirea-de-sine-niculina-gheorghita Te-ai gandit vreodată că nu te iubeşti destul? Sau eşti dintre cei care consideră că a-şi acorda afecţiune este un act imoral, nespiritual, iar singura datorie a căutatorului de adevăr este să-i iubească pe ceilalţi şi să se neglijeze mereu pe el însuşi?

Ei bine, dacă gândeşti aşa, s-ar putea să te înşeli, aşa cum m-am înşelat şi eu mulţi ani.

Există autori care afirmă că bolile sunt semnalul de alarmă pe care corpul nostru îl trage pentru a ne avertiza că nu ne iubim suficient. Cu alte cuvinte, aglomeraţia din policlinici şi spitale poate fi considerată un barometru al iubirii pentru oamenii din societatea actuală. Mulţi dintre noi visăm la sufletul pereche, la relaţia care printr-o dragoste totală şi necondiţionată va umple golul dinăuntrul nostru şi ne va vindeca toate rănile sufleteşti. Şi totuşi, nesocotim întreaga viaţă pe cineva care este foarte aproape şi tânjeşte mereu după iubirea noastră: ne ignorăm pe noi înşine şi pe Sinele nostru Divin.

Ce manifestăm în interiorul nostru atragem din lumea înconjurătoare

Autotransfigurarea şi dobândirea unei juste iubiri de Sine sunt un lucru esenţial pe calea spirituală şi nu tocmai uşor de dobândit. În această lume, Dumnezeu ni se revelează sub forma exteriorului (lumea obiectivă în care trăim) şi a interiorului (propriul nostru univers lăuntric). Pentru majoritatea oamenilor însă ambele ipostaze rămân destul de criptice. Lumea exterioară ne înşeală deseori aşteptările, pare a fi ameninţătoare sau de neînţeles. Pe de altă parte, universul interior riscă să ne pară banal sau insuficient de elevat. Dezamăgiţi deopotrivă de interior şi de exterior, ne refugiem uneori într-o fantasmagorică transcendenţă care sperăm să fie mai prietenoasă. Şi totuşi, pentru fiecare din noi, Dumnezeu este cel mai accesibil aici şi acum, chiar în noi înşine, cei care suntem în această clipă. A nega sau a ignora prezenţa Lui în noi este o blasfemie pe care o comitem zilnic, cu nepăsare.

De fapt raportarea la interior şi la exterior sunt interdependente. Nu putem avea un comportament just faţă de exterior atât timp cât menţinem o atitudine distorsionată faţă de noi înşine. Iubirea pe care ne-o refuzăm nouă, le-o refuzăm în acelaşi timp şi celorlalţi. Rănile pe care ni le provocăm printr-o atitudine lipsită de iubire faţă de noi înşine se vor reflecta şi în relaţiile cu exteriorul. A refuza să te iubeşti înseamnă a nega (fie şi inconstient) că toate fiinţele merită iubirea ta – inclusiv tu.

Foarte multe din rănile noastre sufleteşti ni le provocăm noi înşine prin felul nepotrivit în care ne privim. În momentul în care începem să ne acceptăm şi să ne iubim aşa cum suntem, dispar brusc o mare parte din agresiunile care ne obişnuisem să credem că vin din afară. Pentru simplul motiv că violenţa exterioară are nevoie de mintea noastră agresivă pentru a ajunge în interior, altfel singurul ecou pe care ni-l trezeşte este compasiunea. Dimpotrivă, o minte agresivă la adresa propriei fiinţe ne poate răni fără oprelişti, în numeroase moduri: gânduri de neputinţă, descurajare, sentimente de inferioritate, stări de revoltă, frici etc. Pe măsură ce ni le permitem mai des, astfel de manifestări inferioare capătă forţă. Menţinute timp îndelungat, ajung chiar să ne pună în rezonanţă permanentă cu anumite planuri demonice care fac în cele din urmă ca aceste idei să fie întreţinute în mod spontan. Astfel, agresiunea noastră faţă de noi înşine creează breşa prin care Universul ne răneşte.

Dincolo de emoţii şi chimismul trupului

 FOTO INITIATICJusta masură în iubirea de sine este aproape la fel de greu de dobândit ca şi viziunea Sinelui. Oscilăm mereu între mândrie şi disperare. Când universul nostru individual funcţionează cum ne place, luăm asta drept un semn al valorii noastre personale şi un motiv de mândrie. Când nu ne mai oferă suficiente satisfacţii considerăm că nu merităm iubirea lui Dumnezeu şi ne lăsăm cuprinşi de tristeţe. Astfel, val după val şi abis după abis, ne petrecem întreaga viaţă fără a ne iubi vreodată cu adevărat. După numeroase treceri de la o extremă la alta, pare să se schiţeze o cale de mijloc: autocompătimirea – care nici ea nu are de fapt nimic de a face cu iubirea de Sine, ci dimpotrivă provoacă tot atât de multe răni ca şi orgoliul sau neîncrederea în sine.

Există multe piedici în calea unei veritabile iubiri de sine. Blocajul cel mai superficial constă în ideea preconcepută că “nu este necesar (sau moral) să mă iubesc pe mine însumi”. Totuşi este doar un pretext pentru teama de a recunoaşte că nu suntem (deocamdată) capabili să manifestăm această iubire. Fie că e îndreptată spre exterior sau către propria fiinţă, dragostea este totdeauna o probă de nobleţe interioară. Implică curaj, dăruire, dilatare a conştiintei. La nivel uman, cu excepţia fiinţelor cu înaltă viaţă spirituală, rareori iubirea se prezintă în forma sa pură. Nu este aur, ci nisip aurifer. De aceea o relaţie de iubire implică totdeauna răbdarea de a alege fir cu fir ceea ce este pur de ceea ce este impur. Reuşim să-i convingem pe ceilalţi că îi iubim, dar este imposibil să nu sesizăm cât de multe lacune are încă această iubire. Aşa încât, în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, nu ne mai străduim să ne amăgim că ne iubim, ci preferăm sa argumentăm că nici nu este necesar să o facem.

Atunci când căutăm să dezvoltăm o justă iubire de Sine, ne plasăm cu luciditate într-un domeniu pe care altfel riscăm să-l parcurgem de fiecare dată în stare de beţie. De cele mai multe ori trăim iubirea relaţională colorată sau invadată de numeroase alte sentimente, unele chiar fără legătură cu ea. Totuşi, nu aspectul său ultim, iubirea nu este (doar) un sentiment. A explora iubirea de Sine înseamnă printre altele a pătrunde în acel domeniu misterios în care iubirea există, dar este lipsită de sentimentalisme. Aceasta este o lecţie fundamentală în lipsa căreia nu ne putem maturiza cu adevărat din punct de vedere afectiv. Practic, prima poveste de dragoste adevarată este cel mai uşor să o ai cu tine însuţi, pentru că porneşti din punctul în care ajungi cu celălalt abia după o relaţie de câţiva ani, când reuşeşti să spulberi multe din iluziile perfecţiunii de la început. Şi cu toate că probabil ţi-ai spulberat de mult iluzia propriei perfecţiuni… de tine nu te poţi despărţi! Va trebui să mergi împreună cu tine până la capăt.

Dincolo de orice emoţie, iubirea este o căutare sinceră şi continuă a binelui, armoniei, frumuseţii – pentru tine şi pentru cei pe care îi iubeşti. Dacă această căutare nu există sau este sufocată de multe tensiuni, frici, temeri, confuzii, aviditate, înseamnă că trebuie să cerni cu mai multă atenţie nisipul aurifer al universului tău interior. Iubirea înseamnă compasiune, răbdare, toleranţă, transparenţă… Este încântător să înveţi toate acestea în interacţiunea cu ceilalţi, dar dacă relaţiile pe care le-ai avut până acum nu ţi-au oferit o asemenea ocazie, nimic nu te impiedică să începi chiar acum raportându-te la tine însuţi.

                               FOTO171Cât de mult Te iubeşti cu adevărat?

Primul pas ar fi să-ţi dai seama cât de mult te iubeşti cu adevărat. Pentru asta ar trebui să înţelegi că există în tine un copil care are nevoie de răbdare, de toleranţă, de încurajare, de dragoste, de tandreţe… I le acorzi? Ţi se întâmplă să-i spui poveşti cu balauri despre tot felul de lucruri pe care le va pierde în curând, despre cât de ghinionist este sau ce puţine şanse are să reuşească? Se numeşte pesimism şi copilul din tine este trist şi deprimat mult timp după ce aude aşa ceva.

Uneori îi explici în amănunt nenumăratele reuşite ale altora care lui “nu îi vor fi niciodata accesibile”? Acest comportament înseamnă invidie şi gelozie şi pe el îl face să-şi piardă încrederea în sine.

Îl stârneşti, promiţându-i mereu noi şi noi plăceri – pe care e clar că nu i le poţi oferi la nesfârşit? Îi trezeşti astfel pofta nemăsurată care îl face avid şi veşnic nemulţumit. Îi explici uneori că ceilalţi sunt vinovaţi de eşecurile lui şi că ar trebui să le dea o lecţie? În felul acesta îl înveţi ura, iar violenţa care o însoţeşte îl umple de răni adânci. În plus, ca să mai îmbunezi un pic situaţia, îi spui că nu contează câte îndură, tot el este centrul Universului? Orgoliul pe care i-l trezeşti astfel, în mod paradoxal, îi alimentează complexele de inferioritate…

Toate aceste obiceiuri nefaste îi rănesc mult mai puţin pe cei din jur decât pe cei care le practică. Dacă ţi se mai întâmplă uneori să te comporţi astfel cu tine însuţi înseamnă că încă nu te iubeşti suficient.

Copilul din tine are nevoie de dragostea ta. Tot restul – iubirea şi aprecierea celorlalţi, satisfacţiile de tot felul, diferite idei şi teorii metafizice – nu-l vor linişti decât pentru scurt timp. Periodic el va deschide ochii, va înţelege că nu a primit ce-i trebuie şi va reîncepe să plângă. Cum anume? Cuvintele aspre adresate celorlalţi, reproşurile, ironia, violenţa – fizică sau verbală – neîndurarea, răceala sufletească, tristeţea, neîmplinirea, nerăbdarea, nemulţumirea, împrăştierea – toate acestea sunt semne care îi anunţă pe ceilalţi că în tine există un copil care plânge. O relaţie de iubire între două fiinţe care nu vor să se iubească pe ele însele este ca o punte îngustă peste un abis. Fiecare dintre ei speră că celălalt va reuşi miracolul să umple golul – să-i ofere atât de mult încât să-l scutească de necesitatea de a se descoperi şi iubi pe sine. Evident, este doar o himeră…

Atunci când nu mă iubesc pe mine însumi voi avea mereu nevoie de tot mai multe dovezi de iubire de la celalalt. Dacă nu mi le oferă, mă voi considera indreptăţit să mă supăr. Dacă mi le oferă din plin, dar eu nu simt că merit cu adevărat atât de mult, voi gândi că pur şi simplu se înşeală, că totuşi este o persoană naivă, iar dragostea sa va începe să mă sufoce.

De fapt, nu voi reuşi niciodată să primesc de la ceilalţi mai mult decât sunt capabil să-mi ofer eu însumi.

Atunci când aducem în relaţiile noastre starea de împlinire pe care o trezeşte veritabila iubire de sine, interacţiunea se stabileşte pe un cu totul alt nivel. Nu mai este vorba de acea foame de iubire care face din interacţiunea cu celălalt o necesitate stringentă, dureroasă, ci de revărsarea unui preaplin. În felul acesta “a dărui” şi “a primi” dobândesc o altă semnificaţie. Atunci când îl eliberez pe celălalt de “obligaţia” de a vindeca rănile pe care mi le provoc singur prin faptul că nu mă iubesc, îi las timp pentru a savura iubirea.

Învaţă să comunici cu Sinele tău Divin

Pentru a învăţa să ne iubim pe noi înşine avem nevoie să înţelegem cum se raportează ceilalţi la noi pentru a ne iubi. Problema este că, încă de mici, am fost învăţaţi despre iubire numai ceea ce au reuşit să ne transmită cei apropiaţi – care aveau ei înşişi propriile limitări şi răni sufleteşti. Pentru a depăşi aceste tipare este bine să învăţăm să ne iubim aşa cum ne iubeşte o fiinţă foarte elevată, spre exemplu Sinele nostru Divin.

Iată o modalitate practică: timp de 29 de zile, vă spuneţi în fiecare dimineaţă, de 21 de ori afirmaţia „Sunt dintotdeauna călăuzit(ă) de Sinele meu Divin” şi îl rugăm să ne înveţe pe parcursul acelei zile să ne iubim aşa cum ne iubeşte el. În orele care urmează suntem cât mai atenţi la toate manifestările noastre, aşa cum facem când cineva spune uneori că ne iubeşte, dar acţiunile sale nu dovedesc asta şi căutăm să înţelegem care îi sunt sentimentele reale. E necesară o observare lucidă şi relaxată, nu pentru a vâna greşelile pe care le facem în relaţia cu noi, ci pentru a pătrunde în profunzime mecanismele prin care propria minte ne face să fim lipsiţi de iubire. De fiecare dată când observăm gânduri sau acţiuni de natură să ne rănească, intrăm în starea de oservator prin întrebarea “Ce gândesc eu acum?” şi “Ce simt eu acum?”.

FOTO 300

Unul din locurile comune ale gândirii umane este că nu merităm iubire atunci când experimentăm ceva ce ne face să suferim noi sau alţii. De aceea, când ne simţim vinovaţi, ne refuzăm cu şi mai multă îndârjire dragostea şi astfel ne învârtim iar şi iar în acelaşi cerc. Totuşi, din punct de vedere divin, lucrurile stau altfel: tocmai cel care este în suferinţă (fiul risipitor) are nevoie de mai multă iubire pentru a se putea redresa.  Acesta este un mod matur de a iubi, singurul care ne poate duce dincolo de aparenţe. Dacă nu suntem capabili să ni-l acordăm nouă înşine, este puţin probabil că vom reuşi cu ceilalţi.

Mai ales la începutul acestei practici, este posibil să fim uimiţi cât de des ne purtăm fără înţelegere şi iubire pentru noi înşine. Dar dacă perseverăm, vom observa curând că este tot mai uşor să sesizăm din timp această tendinţă şi apoi chiar să o suspendăm înainte de a declanşa multe din programele şi obiceiurile mentale negative. Treptat se instalează o stare de siguranţă, împlinire şi transparenţă. În finalul acestei perioade de 29 zile vom realiza o sinteză în care vom căuta să sesizăm cât mai clar diferenţele care au apărut în modul de raportare la noi înşine. La finalul acestei perioade se va configura o reţea neuronală prin care vom atrage alte informaţii şi alte reţele asemănătoare celei deja formate.  Este posibil ca pe parcursul acestei practici sau în zilele imediat următoare să se producă transformări binefacătoare şi neaşteptate în modul de interacţiune cu ceilalţi, cu persoanele foarte apropiate, dar şi cu cei pe care îi întâlnim în trecere.

Iubeşte-te aşa cum Sinele tău Divin te iubeşte

El nu-ţi răneşte niciodată sufletul pentru aţi salva imaginea. El nu te îndeamnă să fii descurajat – tocmai pentru că îţi cunoaşte infinita comoară lăuntrică. Nu-ţi şopteşte niciodată că eşti neputincios, întrucât ştie că în el sunt toate potenţialităţile. Nu te ameninţă că nu te va mai iubi din cauză că ai greşit; pentru el este evident că, atât timp cât vei exista separat, vei continua să greşeşti. Şi de altfel multe realizări minunate au fost obţinute “din greşeală”… El nu te va privi tolerant cum perseverezi în greşeală – aceasta riscă să devină o cale fără întoarcere. El nu te amăgeşte niciodată că meriţi iubire pentru că eşti “mai presus decât alţii”, căci ştie cu siguranţă că în această dimensiune nici măcar un grăunte de nisip nu ar putea să existe fără iubirea Tatălui.

Amintesc faptul că Niculina Gheorghiţă este autoarea cărţilor:

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

şi creatoarea cursului “Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

Modulul 1Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

Modulul 2Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

Modulul 3Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

Modulul 4Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

Modulul 5Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

Modulul 6Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

Modulul 7Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum  (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Reclame

Taina cunoaşterii

Dragii mei, Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal şi Doctorand în Psihologie Cuantică, abia sosită dintr-o călătorie iniţiatică în Nepal, ne oferă un articol pe cât de interesant, pe atât de util.

Avem control asupra vieţii noastre, sau există un destin care ne conduce, implacabil, spre un anumit gen de experienţe?
Ei bine, bazându-ne pe adevăruri ale fizicii cuantice şi pe ultimele descoperiri ale neuroştiinţelor, putem, în sfârşit, să primim, să acceptăm şi să ne bucurăm de ideea responsabilizatoare ca noi suntem arhitecţii propriilor noastre vieţi.
Pentru a ne putea utiliza acest drept de creator, pe care fiecare dintre noi îl are, în mod corect şi eficient, ar trebui să ştim cum să creăm în mod conştient.
Pentru aceasta, avem nevoie de cunoaştere.

Irina Luana Stan

CB7ARTIST FOTOGRAF CRISTI BORBELI

Taina cunoaşterii

Autor invitat: Niculina Gheorghiță

 

De curând am conștientizat taina cunoașterii. Vreau să vă împărtășesc această conștientizare. Pentru mine a venit ca o nouă deschidere spre crearea unei noi minți. Mi-a schimbat perspectiva asupra credinței și a forței vieții.

De ce taină? Pentru că în spatele acestui proces se ascunde o adevărată minune, care se manifestă la nivelul creierului. Din creier pleacă toate comenzile către interiorul corpului noastru fizic și către crearea realității în exterior. Ceea ce conținem în interior se reflectă ca într-o oglindă în exterior. Voi detalia mai jos acest proces.

Conștiința din jurul nostru este format din toate emanațiile noastre, care sunt sub formă de gând, emoție, trăire și emisiile tuturor obiectelor date prin formă, culoare, etc., din mediul înconjurător.  Aceste emanații care alcătuiesc conștiința au frecvențe electrice diferite. Unele sunt de frecvență foarte coborâtăși lentă, anume cele care predomină în conștiința socială, planul material, în programul de supraviețuire, iar altele au frecvențe în lungimi de undă foarte ridicate, înalte, în programul de creație și sunt gândurile nelimitate ale Supraconștiinței, Sinelui Divin, Dumnezeu.

Conștiința este suma tuturor valorilor de frecvență diferită ale gândului, iar fiecare valoare de gând atrage valori asemănătoare , adică fac frecvență specifică (asemănătoare) cu altele de pretutindeni.

Creierul nostru este un mare receptor de frecvențe electrice ale gândului. El are diferite părți specializate pentru a primi, găzdui și amplifica diversele frecvențe ale gândului.

Suntem alimentați în permanență cu toate aceste gânduri și emisii dar rezonăm cu cele pe care le conținem ca frecvență aurică. În momentul în care acceptăm și contemplăm un gând și apoi îl menținem în creierul nostru suficient timp (depinde de câtă concentrare și atenției îi dăm), acel gând va face parte din noi.

Creierul transformă gândurile în curent electric, iar în funcție de concentrare îl amplifică mai mult sau mai puțin și apoi îl trimite prin sistemul nervos central către fiecare  parte din corpul fizic până la nivelul structurii ADN. Prin acest proces acel gând face parte din noi, devine înțelegere și crește sau diminuează nivelul de frecvență al ființei în general.

De aceea se spune că dacă faci cuiva ceva distructiv de fapt îți faci ție. Prin trăire, tu implementezi acea faptă prin gândurile acceptate și amplificate în creier la nivelul corpului, care vor atrage la rândul lor evenimente, situații, momente prin care vei experimenta ceea ce conții, ce ai implementat prin trăire în corp. Tot ceea ce trăiești devine înțelegerea care duce la înțelepciune. Adică la rezultate care țin de distrugere sau dezvoltare. Noi alegem prin atenție și concentrare ce vom trăi.

Capacitatea pe care o are creierul nostru de a primi diferite frecvențe de gând este controlată de glanda pituitară care se situează între cele două emisfere cerebrale. Pituitara este cea care de fapt guvernează creierul. Ea mai este numită și cea de-a 7 pecete, sigiliu, ceakră etc. Glanda  Pituitară este responsabilă de coordonarea diverselor părți din creier care se ocupă cu recepționarea și găzduirea frecvenței unui gând.

Cum spune maestrul Ramtha: „Pituitara este poarta ce vă deschide capacitatea de a contempla și a raționa cu gândul, de a-l realiza în corp și de a-l materializa apoi într-o experiență”.

Creierul nostru este condus și controlat prin funcțiile acestei glande endocrine puternice, printr-un sistem complex de secreții hormonale.

CB13ARTIST FOTOGRAF CRISTI BORBELI

După pituitară, ca importanță în sistemul glandelor hormonale este glanda pineală. Ea este denumită ochiul al treilea sau ceakra Ajna. Aceasta se ocupă de amplificarea frecvenței gândurilor noastre pentru a putea fi transmise la nivel celular în corpul fizic. Pineala răspunde și de menținerea armoniei funcțiilor corpului prin secreția de hormonilor emiși de glandele endocrine.

Pentru a amplifica un gând, pineala are nevoie de un hormon care este secretat de glanda Pituitară.

Cu cât frecvențele gândului pe care le acceptăm în creier sunt mai ridicate, cu atât secreția hormonală este mai abundentă în organism. De asemenea, cu cât frecvențele sunt mai înalte, cu atât pituitara activează pineala, care își secretă hormonii ce activează creierul pentru a primi gânduri de frecvențe mai înalte.

Cu alte cuvinte, cu cât stăm pe un flux de conștiință mai ridicat ca frecvență, cu atât atragem gânduri de frecvențe înalte. De exemplu, cu cât primim și trăim o bucurie cu toată ființa, cu atât atragem alte bucurii în realitatea noastră. În același mod, cu cât acceptăm în mintea noastră un gând de supărare sau întristare, cu atât atragem în realitatea noastră evenimente, momente, situații care aduc tristețe și supărare. De noi depinde ce acceptăm în creierul nostru. Acceptarea se traduce prin faptul că dai atenție unui gând, un anumit timp cât să creeze calea spre celulele corpului fizic.

De ce i se spune glandei pineale ochiul al treilea? Deoarece prin ochi tu poți vedea la distanță. În funcție de cât de deschis este ochiul (câtă deschidere ai) vezi mai departe sau mai aproape. Deschiderea apare ca urmare a acceptării că ceva este posibil. După acceptare activezi credința că se poate. Și uite așa apare procesul materializării:

 cunoaștere – acceptare – credință – materializare.

Cunoașterea duce la acceptare. Acceptarea duce la activarea forței interioare care este credința, iar credința duce la împlinirea gândului acceptat. Dați-vă voie să trăiți în bucurie, pace armonie. Acceptați că e posibil și viața voastră va fi plină de evenimente, situații, momente care vă vor aduce bucurie, pace și armonie.

Cu drag din iubire pentru iubire!

Amintesc faptul că Niculina Gheorghiţă este autoarea cărţilor:

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

pe care vi le recomand din toată inima, precum vă recomand şi cursul ei absolut remarcabil “Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

Modulul 1Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

Modulul 2Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

Modulul 3Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

Modulul 4Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

Modulul 5Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

Modulul 6Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

Modulul 7Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum  (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Trăirea în trecut ține boala în corpul fizic

Dragii mei, Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal şi Doctorand în Psihologie Cuantică, punctează, scurt şi la obiect, cum ar fi eficient să ne abordăm propria vindecare. Ştim deja că afecţiunile se instalează în corpul fizic abia după o perioadă în care ele au apărut la niveluri mai subtile, şi pentru că nu ne-am ajustat la timp atitudini sau comportamente, pentru că nu ne-am vindecat unele răni, ele au ajuns să se somatizeze în corp. Atât de mult ne-am obişnuit să asociem vindecarea cu dispariţia simptomelor fizice, pe cât de mult ne-am obişnuit să ne asociem pe noi, cu corpul nostru. Doar că noi NU suntem numai corpul nostru! Noi suntem fiinţe de lumină, venite într-un corp pe care e necesar să-l îngrijim pentru că este singurul nostru vehicul aici, pe Pământ, şi avem o minte pe care e necesar să o disciplinăm pentru a ne putea făuri o viaţă în bucurie, armonie şi iubire. Haideţi să vedem articolul. 🙂

Irina Luana Stan

FOTO64

Trăirea în trecut ține boala în corpul fizic

Autor invitat: Niculina Gheorghiță

   Ai un Plan pentru vindecare?

  Faceți nenumărate eforturi pentru a vă vindeca de diverse boli din corpul fizic și de cele mai multe ori nu apare vindecarea. Astfel vă întrebați mereu: Am făcut tot felul de terapii, am fost la tot felul de vindecători, am luat diverse remedii, medicamente și tot nu m-am vindecat de boală? Asta pentru că ne-am aplecat doar asupra corpului fizic, dar boala vine din emoțiile pe care le ținem în noi.

  Emoțiile tale își pun amprenta asupra corpului fizic și curând corpul tău este expus la orice. De aici bolile și afecțiunile.

  Ai un plan să te vindeci? Ai un plan pentru a fi sănătos?

Vreți să vă vindecați DAR NU AVEȚI UN PLAN PENTRU A VĂ VINDECA? A LUA NIȘTE REMEDII SAU A APLICA DIVERSE TERAPII NU ESTE PLANUL DE VINDECARE. Atât timp cât menții boala în corp de fapt nu ai un plan pentru a fi sănătos.

Planul începe cu aducerea ta în prezent cu totul, cu  gânduri, situații, prin facerea lucrurilor diferit față de trecut.

  Poziția de observator este modalitatea de a te aduce în prezent. Fiind mereu conștient de ceea ce faci aici și acum, cu ajutorul întrebărilor:

  1. Ce gândesc eu acum?
  2. Ce simt eu acum?
  3. Creezi o afirmație opusă a ceea ce simți.

Trecutul, gândurile care te duc în trecut, rutina și obișnuințele țin boala în corpul fizic. Oamenii care vor să dețină controlul asupra altora au întotdeauna o poveste tristă. Și acolo ei se ascund.

Dacă dăm la o parte victimizarea, suferința faptul că ne folosim de oameni pentru a ne împlini, vom scăpa de povara trecutului. Pentru a trăi în prezent aici și acum e nevoie de dorința și curajul de a experimenta în fiecare clipă ceva nou.

Chiar dacă sunt lucruri aparent rutiniene, tu de fapt ești altul în fiecare clipă deoarece ai alte stări și alte gânduri care trec prin tine în fiecare moment. Tu ești altul de la un moment la altul. Dacă continui să menții durerea din trecut înseamnă că de fapt îți este teamă să trăiești fără această durere, care îți aduce diverse beneficii. Veți întreba ce beneficii pot avea prin suferință? Diverse, cum ar fi: oamenilor le este milă de tine, îți dau atenție, ești băgat în seamă, și astfel obții ceea ce vrei.

Dacă ești onest cu tine și nu mai cauți beneficiile care apar de pe urma durerii și a suferinței, nu e nimic în cer și pe pământ care să te țină de la a te vindeca și a fi sănătate radiantă.

Personalitatea este cea care vrea să păstreze o felie de suferință din trecutul tău, pentru că așa ea se definește. Atunci când ești în Sine, în partea divină din tine, nu vrei să deții controlul asupra trecutului.

Când ești în Sine ești sincer și îți dai seama că prin prisma personalității ești obsedat de control, ești comod și vrei să te folosești de alții pentru a-ți împlini niște nevoi momentane.

Pentru a afla cum stați la acest capitol vă recomand un exercițiu de autoanaliză. Luați o foaie de hârtie și scrieți:

– ce nu vreți să mai faceți pentru a vă menține și întreține boala.

– ce vă place și ce nu vă place la voi, din această perspectivă;

– ce comportamente  mențineți chiar dacă știți că vă fac rău și vouă și celor din jur.

Poate fi începutul unui plan. Adică după ce afli ce nu vrei să mai faci poți descoperi cu ce vrei să înlocuiești acele acțiuni și emoții, cum vrei să trăiești pentru a fi sănătos.

E nevoie să fii sincer deoarece adevărul crește aripi și vă eliberează de boală.

Deci eliberați-vă de emoțiile trăite în trecut, pentru a vă auto-vindeca. Nimeni din exteriorul vostru nu poate face asta. Orice terapeut este un îndrumător, care poate activa corpul să se auto-vindece, poate să-ți dea un remediu pentru a anihila niște șocuri trăite cândva, poate să-ți prescrie un medicament, o metodă de vindecare, dar numai tu poți să te vindeci dacă te dezlegi conștient de trecut și îți aduci energia înapoi. Prin aceasta unifici personalitatea cu Sinele tău Divin, și nu mai trăiești în separare.

Conștientizarea ne permite să ne extindem din percepțiile noastre limitate doar cunoscute cândva, spre orice altceva posibil.

Conștientizarea înseamnă că vrei să îți iubești ființa, corpul, sufletul spre a te manifesta în bucurie. Spor la lucru cu voi și creați-vă un plan pentru vindecare. Cu drag din iubire pentru a crea iubire.

 Amintesc faptul că Niculina Gheorghiţă este autoarea cărţilor:

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

pe care vi le recomand din toată inima şi cu toată onestitatea, precum vă recomand şi cursul ei absolut remarcabil “Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

Modulul 1Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

Modulul 2Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

Modulul 3Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

Modulul 4Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

Modulul 5Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

Modulul 6Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

Modulul 7Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum  (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

De ce să mergi, dacă poţi să zbori? – despre Niculina Gheorghiţă

NICULINA3

Surâsul ei uşor, diafan, molipsitor, de roză înnăscută, privirea ei curată, de lumină venită din Cer, vorba ei bună, de catifea, inima ei mare cât o sală de curs şi cât încă tot Universul.

Niculina. Modulul doi. Eu, tu, creaţie, Dumnezeu, conştienţă. Unime, credinţă, sfinţenie, empatie, iubire. Respect, concentrare, adevăr, responsabilitate, unitate, coerenţă, dragoste, muncă, miracol.

Niculina, atât de aproape de noi, de fiecare dintre noi. Cu blândeţea şi iubirea unei mame adevărate, cu fermitatea şi înţelepciunea unui dascăl trimis din Cer, cu delicateţea unei Zeiţe coborâte Aici pentru a ne reaminti Dumnezeirile din noi: Niculina, cea smerită şi caldă ca pâinea noastră strămoşească, coaptă pe vatra bătrânei şi înţeleptei noastre Moldove.

De această dată m-am dus cu o lacrimă în colţul buzei, cu umbre triste lângă ochi, cu apăsarea neputinţelor ce se războiesc, încă, cu Minunile dinlăuntru-mi.

Şi…

Am plecat cu un surâs printre gene, cu buzele fremătând de viaţă nouă, luându-mi rămas bun temporar de la ea, care mi-a trimis cu ochi de şoim gândul ei curat şi înaripat, care ar fi sunat cam aşa:

De ce să mergi, Irina-Luana, dacă poţi să zbori?

Experienced thoughts

Articolul se referă la Modulul 2 al cursului de dezvoltare personală şi spirituală „Regăsirea Puterii Interioare” susţinut de Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal, Doctorand în Psihologie Cuantică, Terapeut Bowen, autoare a cărţilor:

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

pe care vi le recomand din toată inima, precum vă recomand şi cursul ei absolut remarcabil “Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

Modulul 1Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

Modulul 2Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

Modulul 3Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

Modulul 4Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

Modulul 5Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

Modulul 6Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

Modulul 7Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Portretul omului sănătos

FOTO48

Un articol foarte util al Niculinei Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal şi Doctorand în Psihologie Cuantică. Toţi ne dorim să fim sănătoşi, dar cum se defineşte, oare, starea de sănătate şi ce presupune a o trăi? Haideţi să vedem.
Irina Luana Stan

Portretul omului sănătos

Autor invitat: Niculina Gheorghiță

După toate cercetările, trăirile mele și ale celor din jurul meu, după toate observațiile pertinente a manifestării umane, m-am decis să vă redau un portret al omului sănătos. Atunci când omul este sănătos în toate dimensiunile vieții sale el este fericit, se simte împlinit, este acasă cu el oriunde ar fi. Când este sănătos nu-l mai interesează ce se întâmplă în curtea vecinului pentru că el are tot ce îi trebuie în curtea sa.  Atunci când omul este sănătos pe cele trei dimensiuni pe care le voi analiza, el este deja manifestarea Sinelui său Divin în toate acțiunile sale în lumea concretă.

    Mai jos vă voi schița portretul omului sănătos pe toate dimensiunile sale, adică corp – minte – suflet.

   Pe dimensiunea fizică a corpului uman, omul sănătos este omul care își înțelege, are grijă și prețuiește templul spiritului adică corpul fizic. Este omul care își vede corpul frumos și folositor. Este conștient și știe că, corpul fizic este un instrument pe care este imperios necesar să-l îngrijească și să-i dea tot ce are nevoie pentru buna funcționare. Își privește corpul ca pe o mașină în care călătorește și care are nevoie de ulei, carburant, revizii din când în când ca să nu rămână cu ea în mijlocul drumului călătoriei sale prin experiența umană. Este omul care oferă corpului său alimente de cea mai bună calitate, spălare conștientă, purificare prin respirație și îl îmbracă cu haine compatibile cu natura sa.

    Pe dimensiunea psihică, este omul care trăiește conștient de sine, de gândurile sale, de trăirile sale. Este omul care își cunoaște și satisface nevoile fără să aștepte ca cineva din exterior să i le satisfacă. Este omul care trăiește onest și cinstit cu sine și cu cei din jurul său. Este îngăduitor cu propriile limite, dar este mereu dornic să și le depășească, să crească să se dezvolte pentru a fi mereu în echilibru cu el și tot ce este în jurul său. Este omul care își trăiește umanitatea cu bucurie și veselie. Este gata să își asume riscuri, să fie creativ, să își exprime competențele și să se schimbe atunci când condițiile de moment solicită schimbările necesare evoluției. Omul sănătos găsește modalități de a introduce în viața lui ceea ce este nou și diferit, păstrând în același timp acele părți vechi care sunt încă utile și aruncă ceea ce nu îi mai este de folos. Adică are curajul să se dezlege de ceea ce aduce suferință și limitare. Are mereu o minte vioaie, curioasă și dorință de a experimenta pentru a se dezvolta.

   Pe dimensiunea sufletească, este omul care simte, iubește, se joacă, este eficient și responsabil de acțiunile sale în călătoria sa. Este omul care stă pe propriile sale picioare, iubește profund, acționează corect și cinstit, are eficiență și implicare maximă în ceea ce face. Este omul prezent în aici și acum care trăiește în observator fără să pice în noroiul emoției. Este omul care acționează cu inima ușoară din joacă, fără atașamente și așteptări iluzorii. Este conștient în fiecare clipă să trăiască în sine și cu Sine.

  Făceți-vă o analiză din când în când pe cele trei dimensiuni prezentate și veți vedea cum stați cu sănătatea. Fiți voi, descoperiți-vă și partea iubitoare și partea în suferință din voi, faceți armonie între ele, dezlegați-vă și iertați-vă pentru nerealizări și dați-vă voie să fiți manifestarea Sinelui divin. Așa cum spunea și maestrul Iisus: „Căutați mai întâi împărăția cerurilor și toate celelalte se vor alătura vouă”. Adică fiți conectați cu natura divină din voi și restul va veni de la Sine. Pentru a reuși în permanență să ne conectăm la sine, important este să ne cunoaștem, să ne descoperim vulnerabilitățile, să ne iertăm, să ne dezlegăm de trecut și să ne dăm voie să FIM. Spor la lucru cu voi. Cu drag

Amintesc faptul că Niculina Gheorghiţă este Psiholog Formator Clinician Principal, Doctorand în Psihologie Cuantică, Terapeut Bowen şi autoare a cărţilor

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

pe care vi le recomand din toată inima şi cu toată onestitatea, precum vă recomand şi cursul ei absolut remarcabil “Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

Modulul 1Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

Modulul 2Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

Modulul 3Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

Modulul 4Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

Modulul 5Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

Modulul 6Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

Modulul 7Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

Descoperirea și creșterea stimei de Sine

Dragii mei, iată încă un articol scris de Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal şi Doctorand în Psihologie Cuantică, articol ce cuprinde informaţii extrem de valoroase şi importante pentru toţi cei ce vrem să călătorim conştient pe drumul nostru şi, implicit, să avem o viaţă mai bună, mai apropiată de ceea ce ne-am dorit sau ne dorim. Iată cum se face:

FOTO11_BLOG

Descoperirea și creșterea stimei de Sine

Autor invitat: Niculina Gheorghiță

Stima de sine este atitudinea prin care poți să te reinventezi, să crești, să te dezvolți și să fii creatorul realității tale. Peste tot se vorbește de stima de sine şi că ea din interior este motorul transformării și dezvoltării noastre. Azi am decis să abordez acest subiect din altă perspectivă astfel încât să aflați unde și cum aveți de lucrat cu voi pentru a trăi conștient aici și acum. Aceste informații au menirea de a vă ajuta să trăiți prezentul așa cum îl doriți și să scăpați de tarele și nemulțumirile din copilăria voastră. Am scris de curând un articol despre cum să vă onorați părinții, pentru că vi i-ați ales pentru a evolua și a căpăta înțelepciunea necesară pentru a crea.


Stima de sine are la bază 3 piloni, care se formează în general în mica copilărie 1-7 ani. Acești piloni pot fi întăriți în perioada adultă conștienți fiind de noi și de ceea ce facem. Aceștia sunt:

–         Încrederea  în Sine;

–         Acceptarea de Sine;

–         Iubirea de Sine.

Ca şi copii, dăm tot felul de interpretări gesturilor și comportamentelor părinților noștri, care de cele mai multe ori ne privează de a ne dezvolta armonios.

În cazul Iubirii de Sine, sunt și au fost părinți care nu au spus niciodată copiilor că-i iubesc, verbal, declarativ,  pentru că nici ei nu au primit la rândul lor și nu știau că asta e foarte important în dezvoltarea copilului, iar noi ca copii am tradus că nu suntem sau nu am fost iubiți. Astfel adulți fiind așteptăm tot timpul ca cineva din afară să ne spună aceste cuvinte. În acest caz suntem ușor de manipulat emoțional, ușor de șantajat afectiv, și nu știm cum să comunicăm în armonie.

Dacă părinții nu au avut încredere că noi suntem în stare să facem ceva și tot timpul ne-au controlat, ne-au urmărit, au spus „tu ești mic nu poți, nu știi”, „ai grijă”,etc. Toate acestea deoarece, aveau fricile lor ca să nu pățim nimic, să nu ne accidentăm sau să nu ne îmbolnăvim, noi am interpretat că nu au încredere în noi. Adulți fiind muncim foarte mult și din greu ca să demonstrăm tuturor că putem, adică să ne dezvoltăm încrederea în noi. Paradoxal oricât faci și muncești peste puterile tale normale, pici în poziția de salvator și nici tu nu ești mulțumit pentru că nu mai ai timp să te bucuri de ce faci și nici cel pe care-l salvezi nu poate crește și să fie stăpânul realității sale, pentru că i se întreține programul  de victimă.

Dacă părinții ne-au comparat mereu și ne-au spus “de ce colegul a luat premiu și tu nu ai putut”, “de ce celălalt se îmbracă clasic (civilizat) iar tu vrei haine care nu se asortează”, etc. Mereu am fost comparați că celălalt e mai bun iar noi am interpretat ca și cum nu ne-ar accepta așa cum suntem, dar de fapt ei vroiau să fim buni la școală, să fim civilizați, onești, etc. Ei așa credeau că ne motivează pentru a crește frumos și a învăța bine ca să avem o viață mai bună.

Cum descoperim dacă avem o stimă de sine înaltă sau coborâtă?

Mai jos vă voi arăta o modalitate simplă, pe care o aveți oriunde vă aflați, doar că implică poziția de observator și o mică călătorie de câteva minute, conștientă în trecut.

Am să vă rog să vă luați un timp în care să intrați în contact cu voi. În starea de observator, vă uitați la trecutul vostru, adică în perioada în care stăteați cu familia de bază (părinți, frați, bunici, rude). Așa cum am spus vă uitați fără să intrați în emoții sau suferință. În acel moment pe care l-ați ales din trecutul vostru uitați-vă la comportamentele și reacțiile celor din familie.

Mai jos vă voi expune câteva comportamente ale membrilor familiei de bază prin care vă veți cunoaște pe voi înșivă. Voi schița cele două extreme ale stimei de sine: cea coborâtă (scăzută) și cea înaltă (ridicată).

Stima de sine coborâtă o poți descoperi uitându-te în familia de origine și observând modurile de comportament al membrilor familiei. Astfel:

– comunicarea era indirectă, neclară și nu tocmai sinceră;

– regulile cu cei din jur erau rigide, inumane, imposibil de negociat sau schimbat;

– legăturile membrilor familiei cu societatea erau impregnată de frică, împăciuitoare, acuzatoare;

– schimbările care au apărut au fost considerate păcate, greșeli și pedepse.

Stima de sine Înaltă o putem descoperi observând comportamentele membrilor familie de bază. Astfel:

– comunicarea este directă, clară, la obiect, sinceră;

– regulile erau flexibile, omenești, adecvate și ușor de modificat;

– legătura cu societatea era deschisă și plină de speranță și se baza pe alegeri și nu pe „trebuie”.

– schimbările care au avut loc au avut la bază noi lecții de învățat, noi cunoștințe de acumulat și de integrat

După ce ați observat și conștientizat spre ce calitate a stimei de sine se înclină balanța, înseamnă că ați descoperit ce din interiorul vostru vă împiedică să lucrați cu voi și să trăiți o viață minunată.

Acum vă duceți la cei 3 piloni și observați-vă nevoile interioare. După ce le-ați descoperit din perspectiva: încrederii în Sine, acceptării de sine și iubirii de Sine, veți ști cum să lucrați cu voi ca să vă umpleți golul pe care-l aveți în interior.

   Ca recomandări:

  1. Vă puteți crea 2-3 afirmații de genul:

Eu sunt dintotdeauna încredere în Sine”

„Eu sunt dintotdeauna acceptare de Sine”

„Eu sunt dintotdeauna Iubire de Sine”.

Le veți spune lent în fiecare dimineață și seară, 29 de zile de 21 de ori la rând pe fiecare, ca și cum ar intra prin creștetul capului în interiorul corpului vostru, ca și cum ar face parte din voi, ca și cum s-ar odihni în fiecare celulă a corpului fizic. Astfel în 29 de zile sau 6 luni pentru cei care au stima de sine foarte scăzută, vă veți crea o rețea neuronală prin care deveniți atitudinea a ceea ce ați formulat prin afirmații. Sunt mii de oameni deja, care au lucrat cu ei și au reușit să-și schimbe viața, obiceiurile, stările, etc. Deci dacă unul poate toți putem!

       2.  Lucrați cu oglinda astfel:

În fiecare dimineață când vă treziți vă uitați la voi în oglindă și rostiți cu voce moderată (de 3 ori fiecare afirmație, timp de 21 de zile minim, 6 luni maxim) dar să vă auziți următoarele afirmații, uitându-vă ochi în ochi la dumneavoastră, ca și cum părinții voștri v-ar spune:

–         Te iubesc … (numele tău);

–         Te accept… (numele tău);

–         Te apreciez… (numele tău);

–         Te respect… (numele tău);

–         Am încredere în tine… (numele tău).

Prima dată s-ar putea să vi se pară bizar, ciudat, cum să spun așa? Pentru  a crea rețele neuronale noi o metodă este să ieși din obișnuit, din rutină, adică să faci lucrurile altfel. Și cum această modalitate este creată și testată de mine în primul rând, o puteți trata ca și cum face parte din procesul prin care vreți să vă schimbați starea din interior și merită.

După ce faceți acestea citiți în fiecare zi informații care să vă ajute să mențineți dorința de a lucra cu voi și de a vă schimba pentru o viață minunată, pentru a putea trăi miracolul care este viața.

Spor la lucru cu voi și conștientizați că Stima de Sine este resursa puterii interioare și motorul care vă susține mereu spre dezvoltare, creștere interioară, evoluție. Cu drag din iubire pentru iubire.

Amintesc faptul că Niculina Gheorghiţă este autoarea cărţilor:

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

pe care vi le recomand din toată inima şi cu toată onestitatea, precum vă recomand şi cursul ei absolut remarcabil „Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

Modulul 1Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

Modulul 2Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

Modulul 3Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

Modulul 4Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

Modulul 5Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

Modulul 6Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

Modulul 7Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum  (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

Irina Luana Stan

Onorați-vă părinții!

FOTO47

Autor invitat: Niculina Gheorghiță

Onorează-ți tatăl și mama. Nu ar trebui să-i desconsideri niciodată deoarece ei sunt temelia pe care tu ai crescut ca spirit.

Când plecăm din cer din planul extazului, ne alegem familia, părinții prin care să venim, țara și locul în care să venim pentru a ne desăvârși ca spirit. Am ajuns aici, am crescut, am primit educația de la părinți așa cum au știut ei mai bine – pentru că acea educație am ales-o ca entitate – ne-am maturizat și de cele mai multe ori dăm vina pe părinții noștri că : “nu ne-au dat aia și aia, că nu au făcut lucrurile așa și așa” și din aceste credințe creem între noi și în relația cu părinții noștri un cocteil de emoții și de suferințe. Astfel ne îmbolnăvim și unii și alții din cauza frustrărilor și nemulțumirilor.

Căutăm cum să trăim o viață minunată și mergem pe la tot felul de cursuri de dezvoltare și tot felul de întruniri în grupuri spirituale, unde mai aflăm că: “din cauza mamei nu-mi fac o relație cu un bărbat potrivit”, “nu sunt fericită în cuplu deoarece tata nu a fost lângă mine ca prezență”,” nu fac copii pentru că mama m-a blestemat să am un copil ca mine, și de frică nu fac copii”etc.  Dar toate astea nu fac decât să ne ducă în suferință, frustrări, boală interioară. Astfel durerea se clădește pe sine.

Metoda pentru a ieși din suferință este de a te dezlega de trecut. Un prim pas este să-ți onorezi părinții, deoarece ei au făcut ce au știut mai bine la momentul respectiv și ce au făcut ei, ai ales tu din cer ca să te șlefuiești ca entitate, să scoți din tine tot potențialul sinelui tău divin, pentru a te desăvârși.

Să-ți eliberezi părinții de vină este grația prin care te eliberezi de vinovăție și de suferință. Atunci când ieși din polaritate adică din programul: “dacă….atunci”, poți să te observi, să nu mai ai așteptări, să te dezlegi de trecut, iar consecința este că vei trăi clipa prezentă, iar fiecare experiență este o experiență și atât.

De cele mai multe ori căutăm vinovați în exterior pentru neîmplinirile noastre. Dar de fapt nu putem trăi împlinirea sau fericirea pentru că nu suntem în prezent. Mereu ne ducem în trecut unde nu avem nici timp, nici energie, nu avem nimic decât amintiri, ceva fără viață. Amintirile sunt ca niște tablouri care conțin doar un mesaj. Acel mesaj îl interpretăm în funcție de percepția noastră vizavi de un moment sau altul. Un tablou poate să-ți inducă prin mesaj o stare de bine sau de disconfort, în funcție de cocteilul de emoții din interiorul tău.

Trecutul îl putem asocia și cu un cavou, în care sunt cadavre. De fiecare dată când mergem acolo, ce găsim? Aceleași cadavre. Ciudat cum ne dorim mereu aceleași emoții și suferințe care nu fac decât să ne țină pe loc prin faptul că le dăm  energie prin atenție și concentrare. Când ne ducem în trecut, ne creem în viitor aceleași emoții, deci mergem pe același flux de conștiință, și imediat vom spune că avem “ghinion”, “suntem pedepsiți”,” alții sunt de vină”, etc. Trăind în prezent și doar în prezent putem schimba fluxul de conștiință pe care am intrat în trecut cu un alt flux de conștiință ales conștient în funcție de gândurile pe care le rulăm.

Unde suntem când ne gândim la ce “ne-au făcut părinții noștri?” În trecut.

De multe ori ne ascundem în spatele acestor programe și spunem că:”dacă așa am văzut la părinți probabil de aceea fac și eu așa”, deci ei sunt vinovați. De fapt tu ai venit în această viață să faci lucruri remarcabile și tot timpul vrei să fii diferit de părinți și de cei din jur, pentru că așa faci lucruri remarcabile, când ieși din obișnuit. Așa că ne supărăm pe părinți pentru că suntem diferiți de ei și de alții – total eronat. Ei de fapt ne-au ajutat să fim diferiți, pentru a putea fi remarcabili.

Prin recunoștință de fapt noi mulțumim părinților pentru că ne-au dat viață ca să fim diferiți și să fim cine suntem cu adevărat. Dacă vrem să fim diferiți cum putem să-i învinuim pe cei care ne-au dat viață ca să fim diferiți? Niciodată nu ar trebui să desconsiderăm adversitatea care ne-a adus să fim măreți, care ne-a făcut să scoatem la suprafață divinitatea din noi, care ne-a adus aici unde suntem  acum. Odată găsită și manifestată Divinitatea din noi, în noi și în exteriorul nostru, modul prin care am făcut asta devine o binecuvântare. Orice adversitate scoate la suprafață potențialul magnific din noi.

Prin recunoștința pe care le-o atribuim părinților, ne aducem în prezent și putem să ne reclădim de fiecare dată și de fiecare dată. Odată rupându-ne de trecut ne putem reclădi din prezent, viitorul.

Vindecă-te pe tine însăți și nu mai da vina pe alții, este mesajul maestrului Iisus când spune: „scoate bârna din ochiul tău și apoi paiul din ochiul altuia”.  Adică nu mai da vina pe alții pentru că această atitudine nu vindecă pe nimeni. Odată ce ai venit în prezent aici și acum tu de fapt te-ai vindecat de durere, emoții suferință și poți să-ți creezi fericirea.

Iubiți-vă pe voi, iubiți pe părinții voștri, trăiți și manifestați iubirea și toate se vor adăuga vouă. Când iubești ești în prezent aici și acum. Nu poți iubi când ești în trecut sau în viitor, pentru că acele dimensiuni (trecut și viitor) nu au energie și nu poți da nimic de acolo. Când iubim de fapt, noi dăm drumul la izvorul divinului din noi. Iubirea este cea mai mare putere pe care o avem. Creați din iubire și pentru iubire și toată viața voastră va fi remarcabilă. Cu drag

V-am redat cu bucurie în cele de mai sus încă un articol al Niculinei Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal, Doctorand în Psihologie Cuantică, Terapeut Bowen, autoare a cărţilor:

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”

Irina Luana Stan

Tu eşti oglinda mea şi eu sunt oglinda ta!

IMAG0701

„Proiecţia este un fenomen fascinant, despre care cei mai mulţi dintre noi nu am învăţat în şcoală. El este un transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconştient, astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevărat în ceilalţi oameni. Când suntem neliniştiţi în privinţa emoţiilor noastre sau a unor părţi de neacceptat din personalitatea noastră, noi atribuim aceste trăsături obiectelor exterioare şi altor oameni – din cauza unui mecanism de apărare. De exemplu, când nu avem prea multă îngăduinţă faţă de ceilalţi, suntem dispuşi să le atribuim lor acest sentiment al propriei noastre inferiorităţi. Bineînţeles că întotdeauna există o circumstanţă care facilitează proiecţia. Anumite caracteristici imperfecte din alţi oameni activează anumite aspecte din noi înşine care cer să li se dea atenţie. Prin urmare, proiectăm asupra altor oameni tot ceea ce nu ne asumăm în ceea ce ne priveşte.

Noi nu vedem decât ceea ce suntem noi. Imaginaţi-vă că aveţi pe piept o sută de electrozi diferiţi. Fiecare reprezintă o trăsătură diferită. Cele pe care le recunoaştem şi le acceptăm sunt izolate. Ele sunt sigure: nu trece electricitate prin ele. Dar cele care nu ne plac, pe care nu ni le-am asumat, nu sunt izolate. Prin urmare, atunci când vine cineva care acţionează în virtutea uneia dintre aceste trăsături, acea persoană se conectează direct la noi.

De exemplu, dacă ne negăm mânia sau nu ne place că o avem, vom atrage oameni furioşi în viaţa noastră. Vom inhiba propriile noastre sentimente de furie şi îi vom judeca pe cei care sunt furioşi. Întrucât ne minţim pe noi înşine în privinţa propriilor noastre sentimente interioare, singura cale prin care le putem găsi este să le vedem în alţii. Ceilalţi oameni ne oglindesc emoţiile şi sentimentele ascunse, ceea ce ne permite să le recunoaştem şi să le recuperăm.

În mod instinctiv, ne dăm înapoi din faţa propriilor noastre proiecţii negative. E mai uşor să examinăm lucrurile de care suntem atraşi, decât cele care ne provoacă repulsie. Dacă eu sunt insultată de aroganţa ta, asta se întâmplă deoarece eu nu-mi accept propria mea aroganţă. Aceasta se referă fie la aroganţa pe care o dovedesc acum în viaţă şi nu o văd, fie la aroganţa pe care neg că aş fi capabilă să o dovedesc în viitor. Dacă sunt jignită de aroganţă, trebuie să privesc mai atent toate perioadele din viaţa mea şi să-mi pun următoarele întrebări: „Când am fost arogantă în trecut? Sunt arogantă acum? Aş putea fi arogantă în viitor?” Bineînţeles că ar fi o aroganţă din partea mea să răspund negativ la toate aceste întrebări, fără să mă privesc cu adevărat, sau fără să-i întreb pe ceilalţi dacă m-au văzut vreodată manifestându-mi aroganţa.

Până şi a judeca pe altcineva înseamnă aroganţă. Prin urmare, este clar că noi toţi avem capacitatea de a fi aroganţi. Dacă eu îmi accept aroganţa, nu mă va mai deranja aroganţa altcuiva. O voi observa, dar nu mă va afecta. Electrodul care reprezintă aroganţa va fi izolat. Comportamentul altcuiva îţi produce un şoc emoţional, numai atunci când te minţi pe tine însuţi sau urăşti un anumit aspect din tine.

În acest moment, mulţi dintre voi ar putea spune: „E ridicol. Eu nu doresc să descopăr că sunt dezgustător sau arogant”. Trebuie să vă amintiţi că există un dar în fiecare dintre aceste aspecte. Însă, pentru a primi acest dar, trebuie mai întâi să le scoateţi la lumină, să vi le asumaţi şi să le acceptaţi. Indignarea noastră referitoare la comportamentul celorlalţi este legată, de obicei, de un aspect nerezolvat din noi înşine.

Dacă am asculta tot ceea ce ne iese pe gură când vorbim cu alţii, când îi judecăm sau le dăm sfaturi, am lua totul înapoi şi ni le-am spune nouă înşine.

Ne proiectăm asupra altora propriile defecte pe care le percepem. Spunem altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine. Dacă în mod constant vă bombardaţi cu gânduri negative, în acelaşi timp îi bombardaţi pe cei din jurul vostru – verbal, emoţional sau fizic – sau pe voi înşivă, distrugând o parte din propria voastră viaţă. Ceea ce faceţi şi ceea ce spuneţi nu este accidental. În viaţă, voi nu creaţi întâmplări accidentale.

În această lume holografică, toţi ceilalţi sunt tu şi tu întotdeauna vorbeşti cu tine însuţi. Atunci când foloseşti un cuvânt denigrator pentru cineva care a făcut o greşeală, opreşte-te şi gândeşte-te dacă nu ai putea folosi acelaşi cuvânt şi pentru tine. Dacă eşti cinstit, răspunsul va fi în mod invariabil afirmativ.

Lumea este o oglindă uriaşă, care întotdeauna reflectă părţi din noi înşine. Fiecare trăsătură este acolo dintr-un anumit motiv şi toate trăsăturile sunt perfecte, în felul lor. Umbrele noastre sunt adesea ascunse atât de bine, încât este aproape imposibil să le găsim. Dacă n-ar exista fenomenul proiecţiei, ele ar putea rămâne ascunse de noi toată viaţa. Dacă eşti în permanenţă deranjat de un anumit grup de oameni, descoperă unde te asemeni lor.

Noi nu proiectăm asupra altor oameni numai trăsăturile noastre negative; le proiectăm şi pe cele pozitive. Majoritatea oamenilor cu care lucrăm proiectează geniul şi creativitatea lor, puterea şi succesul. Dacă vrei să fii ca alţii, motivul este că ai în tine capacitatea de a fi ca ei. Atâta timp cât negăm existenţa în noi înşine a unor anumite trăsături, continuăm să perpetuăm mitul că alţii au ceva ce noi nu avem.

Atunci când admirăm pe cineva, aceasta este o ocazie de a găsi încă un aspect al nostru înşine.

Trebuie să luăm înapoi atât proiecţiile pozitive, cât şi proiecţiile negative. Trebuie să ne debranşăm de la ceilalţi, să scoatem ştecherele şi să ne branşăm la noi înşine. Până când nu suntem în stare să ne retragem propriile noastre proiecţii, este imposibil să ne vedem potenţialul real şi să trăim experienţa totalităţii lui cine suntem noi cu adevărat.

Acolo unde vezi măreţie, vezi de fapt propria ta măreţie. Închide ochii şi gândeşte-te la asta. Dacă admiri măreţia într-o altă fiinţă umană, ceea ce vezi acolo este propria ta măreţie. E posibil să o manifeşti într-un mod diferit, dar dacă măreţia n-ar exista înăuntrul tău, n-ai fi în stare să recunoşti această calitate la altcineva. Dacă nu ai poseda această calitate, nu ai fi atras de ea. Fiecare dintre noi vede oamenii în mod diferit, deoarece fiecare proiectează asupra lor aspecte din el însuşi sau din ea însăşi.

Există o vorbă care spune că ai nevoie de cineva pentru ca să te cunoşti pe tine însuţi. Vedem în alţii ceea ce ne place şi ceea ce nu ne place în noi înşine. Dacă acceptăm aceste părţi din noi înşine, vom fi în stare să-i vedem pe alţii aşa cum sunt, nu aşa cum îi vedem prin norul format de proiecţia noastră. Există o altă vorbă care spune că cele trei mari mistere ale lumii sunt: aerul pentru păsări, apa pentru peşte şi omul pentru el însuşi.

Suntem în stare să vedem tot ce se află în faţa noastră în lumea exterioară. Tot ce avem de făcut este să deschidem ochii şi să privim în jur. Nu ne putem vedea pe noi înşine. Avem nevoie de o oglindă ca să o facem.”

Debbie Ford – „Partea întunecată a căutătorilor de lumină” – preluare de pe http://holisterapi.wordpress.com – Niculina Gheorghiţă

Excelent pasaj din memorabila carte a regretatei şi minunatei Debbie Ford (în afara de cartea menţionată mai sus, de mare însemnătate sunt şi cărţile ei „De ce oamenii buni fac lucruri rele?” şi „Efectul umbrei”, ultima scrisă în colaborare cu Marianne Williamson şi Deepak Chopra), preluat de pe blog-ul învăţătoarei în ale sinelui,  Niculina Gheorghiţă.

Irina Luana Stan

Natura – “profesorul eminent“

Greiere

Autor invitat: Niculina Gheorghiță

Da, natura este cel mai bun profesor. Pentru a o auzi, e nevoie să deschidem ochii să vedem mesajele pe care ea vrea să ni le transmită. Pentru asta e nevoie de prezență în aici și acum. În fiecare clipă putem conștientiza informații minunate menite să ne aducă pacea și armonia atât în interiorul nostru cât și cu cei din jurul nostru.

Am să vă relatez o experiență personală din care am tras multe și mărețe învățăminte.

De curând am experimentat o activitate în curte și anume am strâns frunzele căzute din copaci împreună cu fiul meu mai mic. Băiatul cel mare nu a vrut să vină pentru că avea altceva de făcut în casă. De fiecare dată când îi spun să facem ceva „domestic”- prin casă sau pe lângă casă, își găsește de citit, de cântat, etc. În prima fază m-am întrebat de ce face el astea? – pentru că ce era de făcut era de distracție adică nimic dificil. M-am gândit la asta și am lăsat să înțeleg pe mai târziu. De obicei arunc întrebarea în mintea mea și apoi las să vină răspunsul prin situații, moment, evenimente, oameni,etc.

Am început să greblăm să strângem frunzele, iar de sub frunze săreau greieri mici și mari. Cel mic era fascinat cum săreau și m-a întrebat ce sunt aceștia și i-am răspuns că sunt greieri. Și atunci mi-a pus tot felul de întrebări, ce fac greierii, unde stau și de ce acum îi vedem.

Răspunzând la întrebările lui legate de greieri mi s-a întâmplat o conștientizare fascinantă. Și anume, mi-am dat seama că fiecare vietate din natură are un loc și un rost. Când mă uitam la greier mi-am adus aminte de fabula cu greierele și furnica. Acolo se relatează cum furnica strânge provizii pentru iarnă iar greierul cântă toată vara și nu se îngrijește de provizii. În acea poezie după cum vă aduceți aminte, greierele este blamat, comparat cu furnica și criticat că nu face ca ea. Tot în acele versuri ni se sugerează cât de minunată este furnica care strânge merinde pentru iarnă și cât de mult muncește ea, și cât de indolent este greierul care nu-și adună provizii ci doar stă și cântă. În acel moment am realizat cum suntem educați, programați încă de când suntem mici, să ne comparăm unii cu alții și să trăim muncind din greu, cum trebuie să te spetești muncind ca să ai pentru iarnă, etc.

Dar la asemenea conștientizare, am realizat imediat cât de minunată este treaba greierului, care cântă și încântă sufletul omului și al furnicilor prin vibrația dăruită de el cu ajutorul sunetului. Toate vietățile din jurul lui inclusiv mediul înconjurător își schimbă frecvența și lumina datorită cântecelor emise de greier. Câte poți crea ascultând greierii!

Mă uitam la mine, una e să muncesc cu o muzică divină în fundal și una e să muncesc și să se audă doar zgomote de mașini, trenuri, etc. Când am muzică parcă sunt inspirată, mă inspiră sunetul melodios și parcă îmi dă idei noi despre ce și cum să fac. Creez mai ușor sub influența muzicii.

Deodată m-am luminat în ceea ce-l privește pe fiul meu mare. El este artist preocupat de teatru, actorie și fotografie (este mai puțin îndemânatic în treburile casnice, domestice), iar dacă el printr-o glumă, sau scenetă face o sală să vibreze de încântare sau face un grup să se veselească și să râdă copios, atunci asta e menirea lui.

Fiind prezent în ceea ce face ca artă, activități care îi vin firesc din Sine, el este mai util dimensiunii în care suntem decât să dea cu mătura sau să spele sau să…. Prin aceste acțiuni el transmite lumină din hologramele lui celor din jur, transmite scântei care îi ajută să-și ridice energia în sigilii, și asta e un lucru magnific.

Modul lui de  a fi util în societate, susținând alți oameni este prin aceste secțiuni ale artei. Ceea ce face este frumos, sublim și înălțător atât pentru el cât și pentru cei din jur. Așa că dacă nu strânge frunze din curte sau nu face curat în casă, nu înseamnă că este leneș. Ci el oferă ce știe mai bine realității înconjurătoare. Este un copil extraordinar așa cum este el clădit ca entitate. Este un copil minunat și “boem” cum își spune el.

Noi avem tendința să vrem să creștem copiii cum “e bine”. Bine pentru cine?

Ceea ce am constatat atunci este că, dacă el este prezent în tot ceea ce face, asta are de făcut atunci. Nu înseamnă că trebuie să care provizii, precum furnica, să facă ce “ar trebui să facă orice copil, om”, etc. Dacă el știe cum să se spele, cum să mănânce și de unde să-și ia hainele și mâncare, sigur se va descurca în viață în acest plan concret pentru îngrijirea trupului și a locuinței sale materiale. Știe strictul necesar deoarece când era mic tot timpul era după mine să-i dau să facă una sau alta. El are rețele neuronale formate încă de la 3 ani de cum să-și spele șosetele, cum să mănânce, etc, dar cum are alte preocupări. Atunci am constatat încă o dată cum ființa umană a inventat diverse tehnologii pentru a-și ușura munca fizică ca să aibă timp pentru a crea și a-și manifesta Spiritul în materie.

În concluzie am realizat cât de măreț este greierele, cum toată vara ne încântă auzul și sufletul cu cântecele sale minunate, el se ocupă de sigiliile superioare, precum Maria, din pilda transmisă de maestrul Iisus cu Marta și Maria. Adică Marta se îngrijea de cele lumești iar Maria se ocupa de cele sufletești. Deci fiecare are un har pe care să-l manifeste cum știe și poate el mai bine. După această experiență am înțeles cât de important este să vedem rostul din fiecare acțiune sau activitate a celor din jur, chiar dacă nu este cum vrem noi. Fiecare are un sens și un rost. Spor la lucru cu voi și conștientizați că mintea deschisă este cea care vă aduce pacea în voi și în jurul vostru. Cu drag