Maestrul – PARTEA I

MAESTRU1

Autor: Irina Luana Stan

Se făcuse noapte de mult. Nici nu ştiam de când nu mai văzusem soarele. Soarele cel adevărat, cu raze ce mângâie pleoapele şi petalele florilor de pe alei, cel ce aduce valul care caută glezna, dragostea şi visurile.

Nici despre Lună nu mai ştiam prea multe în ultima vreme, abia de-mi lăsa vreo rază stingheră în câte o seară în care Cerul cu greu îmi mai găsea ferestrele.

MAESTRU2Când am început să mă întreb unde-i toată lumea mea, căci eu din – şi în – strălucirea ei mă născusem, a fost bine. Căci astfel noaptea-fără-de-sfârşit începu a se mişca din încremenirea ei adormită.
Nu aveam, sau mai curând îmi creasem cu sârg iluzia unei realităţi în care nu aveam niciodată timp. Cum să-ţi rupi o vacanţă adevărată din iureşul fără de sfârşit al unei companii multinaţionale? Ajungi să nu ţi-o mai doreşti, cu gândul la tot ceea ce te aşteaptă nerezolvat la întoarcere. Şi totuşi, venise vremea. Vremea când ori eu, ori sistemul, avea mai mare importanţă. Dar nu ştiam încă.

MAESTRU3

Sub un impuls furtunos ce nu puteam să mi-l explic, am reuşit să conturez totul în timp record, iar amica mea de la agenţia de turism mi-a definitivat toate cele necesare: traseul, biletele de avion, detaliile, vizita la el – o dorinţă veche şi de mult trecută pe lista celor imposibil de realizat.
Astfel că, strângându-mi lucrurile necesare călătoriei, mi-am îngrămădit multe bucăţi de timp în bagaj, şi, iată-mă la aeroport, după o săptămână tumultoasă de nopţi petrecute la birou, în încercarea vinovată de a rezolva cât mai multe şi mai grele şi mai urgente şi mai de nelăsat.
Călătoria părea interminabilă, iar eu mă simţeam înfiorător de obosită. Cum nu reuşisem vreodată să dorm în vreun avion, fiind fixată pe ideea stupidă că dacă, Doamne fereşte, ar fi urmat să se întâmple ceva, era mai bine să fiu trează şi vigilentă, mă întrebam, acolo, la mii de metri deasupra zorilor, cum de făcusem o asemenea prostie, să plec înainte de un deadline atât de important şi să las atâtea lucruri delicate pe mâna colegilor care, deşi binevoitori, nu aveau nici timpul, nici toate informaţiile şi nici priceperea pentru a le rezolva aşa cum ar fi trebuit. Ce mai, era clar că urmau să se dărâme compania, ministerele, instituţiile beneficiarilor şi toate părţile implicate în proiectele pe care le conduceam. Doar egoul meu era în ascensiune liberă.

Primul contact cu o altă lume îl pot descrie ca fiind dezagreabil. Prea cald, prea umed, prea departe. Prea nepregătită şi prea obosită.
După lungul drum de la aeroport, pe care l-am făcut într-un autobuz ce fusese odată, la vremea lui, autocar, şi care acum era murdar, plin de mirosuri înţepătoare şi tremura din toate scaunele şi din toţi ţâţânii, m-am văzut în sfârşit ajunsă la căsuţa din lemn şi paie care mă aştepta, înconjurată de o mică grădiniţă cu vegetaţie luxuriantă. Un iaz micuţ clipocea în spatele curţii. Prea modestă, dar primitoare. Cu soare mult, mult, pe care poate că-mi va fi fost dat să-l văd în cele câteva zile de şedere acolo.
Femeia sărmană şi binevoitoare mă întrebă într-o engleză aproape de neînţeles dacă mai am nevoie de ceva, arătându-şi puţinii dinţi stricaţi şi ochii superbi într-un larg zâmbet măsliniu. „That would be all, thank you”, îi răspund bucuroasă că locuia nu mai departe de câteva sute de metri de casa pe care mi-o oferise pe perioada vacanţei mele solitare şi, după toate aparenţele, nebuneşti. Urma s-o văd a doua zi, când avea să mă conducă la el, dis de dimineaţă.

MAESTRU17Eram atât de extenuată de tot ce făcusem, gândisem şi trăisem în ultima vreme şi în ziua aceea, încât am adormit curând, visând agitat făpturi înfricoşătoare cu aripi imense care păzeau intrarea unui templu uriaş, candelabre zburătoare din care curgeau picături de ceară roşie din lumânările arzânde peste toate foile contractelor, actelor adiţionale, scrisorilor oficiale şi rapoartelor mele luate de vânt, şi zâmbetul fără dinţi al femeii cu tenul smead şi ochi de tăciune, Zeka, ce mă forţa să mănânc orez nefiert şi napi murdari de pământ.
M-am trezit lac de sudoare, speriată şi cu un acut sentiment de singurătate. Două ore mai erau până ce Zeka avea să vină. Mi s-a părut o tragedie lipsa duşului adevărat şi a unei băi civilizate, dar m-am descurcat cu duşul improvizat dintr-o stropitoare, un furtun şi un cazan, aflat în spatele curţii. „N-aş putea sta aici nici o săptămână întreagă, nu ştiu cum am putut să fac o asemenea alegere pentru puţinul meu timp liber.” Visam deja la apartamente de lux din hoteluri de 5 stele, cu piscine, jacuzzi, masaj, mâncare europeană şi tot tacâmul. Ce-o fi fost în capul meu?? Nu-i nimic, merg astăzi acolo şi apoi găsesc un loc unde să am semnal şi de unde să pot suna şi o rog pe amica mea să-mi aranjeze altceva. Pierd bani şi timp, dar măcar îmi rămân trei zile de răsfăţ bine meritat. Oricum pierd vremea aici, nu am cum să mă simt bine în condiţiile astea oribile. O fi drumul spre Cer pavat cu latrină şi duş din stropitoare în fundul curţii, insecte oribile şi terci în vase de tablă pe post de mic dejun, prânz şi cină? O fi, dar nu pentru mine.
Zeka mă conduse până unde începea drumul spre Templu, de unde aveam să mă descurc singură. „Mai bine, o să am timp să mă adun puţin până ajung.” Eram aşteptată, sau cel puţin amica mea de la agenţia de turism mă asigurase că făcuse personal toate demersurile pentru a fi trecută pe „listă”. Şi cum el nu primea, se pare, decât pe baza unei recomandări serioase din partea cuiva de încredere, mă simţeam atât privilegiată, cât şi pierdută. Ce aveam să-i spun? „Maestre, viaţa mea e un haos total, ajută-mă.” Ce aveam să-l întreb? „Maestre, ce să fac? Spune-mi ce să fac, şi fac. Eu sunt ascultătoare.”

MAESTRU TEMPLU9jpgDupă aproape o oră de mers pe jos, am zărit un lung şir de trepte ce ducea spre o poartă imensă. Mintea mi-a fulgerat spontan: Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide.
Mi s-a deschis. Am intrat gâfâind de atâta urcat, căldură şi emoţie. Parcă intrasem pe alt tărâm. O grădină imensă, cu un gazon proaspăt cât vedeai cu ochii, presărat cu superbe tufe de flori exotice şi arbuşti într-o aranjare atentă şi perfect echilibrată. Un foişor din lemn sculptat, pe care se căţăraseră ordonat plante cu flori în formă de clopot de un lila incântător, se arătă în faţa mea. De la el, o alee ducea drept spre templul ce începuse să se zărească. Pe măsură ce înaintam, un fior dulce-dureros mi se cuibărea în stomac. Uşa era deschisă şi o mireasmă de sacru îmi pătrunse până-n suflet. Acorduri sublime ale unei muzici nepământene îmi îmbrăţişară întreaga fiinţă şi atunci mi-am simţit inima deschizându-se ca o floare. Îmi simţeam tot trupul viu, ca şi cum fiecare celulă absorbea cu nesaţ tot ce se afla acolo. Vasudeva era cântat în muzica aceea sublimă, numele lui se furişa în urechi într-o repetare suavă a unor glasuri de bărbaţi pe care nu-i vedeam.
MAESTRU TEMPLU8Interiorul imens şi impunător era scăldat în aburul fumuriu a ceva ce ardea într-un frumos vas pictat, de forma unei enorme farfurii adânci. Câteva raze de soare piezişe se jucau cu fumul frumos mirositor. Aproape de piedestalul pe care se afla vasul stătea el, aşezat în semi-lotus, cu ochii închişi si palmele îndreptate spre Cer.
Am rămas tăcută şi retrasă, respectând starea şi intimitatea Maestrului, aşteptând să termine ceea ce făcea. Însă, cu ochii închişi, el schiţă uşor un gest cu degetele mâinii drepte şi rosti: „Come here, my friend”.
Inima îmi bătu cu putere şi mă apropiai precipitată, aşezându-mă pe jos, în faţa lui, în timp ce-l salutam cu mâinile împreunate în dreptul inimii şi capul plecat, grăbindu-mă să-i mulţumesc pentru că m-a primit.
„Listen. Listen to the sun”, zise el, privindu-mă cu ochi negri şi oblici în care citeai o nesfârşită adâncime şi o bunătate din altă lume. Încurcată, întorsei privirea spre razele de soare ce pătrundeau în templu, dar el îmi spuse, blând: „No need to look. Listen.”
Bineînţeles că n-am fost în stare, atunci, să înţeleg ce trebuia să ascult. Mă simţeam prost, ca orice profan din lumea aşa zis civilizată, care se identifică cu tot ceea ce-i îndrugă mintea.
MAESTRU22El închise ochii, rămânând nemişcat, în aceeaşi poziţie în care se afla de când intrasem. Neştiind ce să fac, i-am închis şi eu, în timp ce mintea îmi zbura nebună, aşteptând continuarea cu nerăbdarea tipică oamenilor cu vieţi agitate, care trăiesc departe de ei înşişi.
După o vreme în care deschideam încet ochii, din când în când, pentru a vedea dacă maestrul terminase, nerăbdarea mea atinse culmi prosteşti. Dacă asta e tot? Daca am făcut atâtea eforturi şi atâta drum şi nu-mi va spune nimic din ceea ce eu – adică mintea mea febrilă de atunci – am nevoie să ştiu? Nu cred că vrea să mă asculte. Ar fi făcut-o până acum. Poate că aşteaptă să plec! Oare asta ar trebui să fac? „Just listen”. Aaaaaaaha. Ok, hai să încerc să ascult. Soarele?!

MAESTRU4În clipa aceea o minunată şi indescriptibilă linişte îmi invadă fiinţa. Vasudeva se furişa din nou în urechile mele, desprins din muzica aceea divină şi aproape ireală. Am închis ochii spontan şi mintea mi se linişti. Vedeam cu ochii închişi păsări zburând printre îngeri luminaţi incandescent de soare. Apoi n-am mai văzut decât o lumină albastră, fosforescentă, iar trupul mi-era îmbătat de miresme sacre, într-un profund şi sublim abandon. Îmi simţeam toate celulele zâmbind, în timp ce inima mi-era parcă ţinută în palme de o lumină sfântă.
După un timp ce nu putea fi măsurat, şi care, poate, nici n-a existat, simţii o uşoară atingere pe una dintre palmele fierbinţi. Cu mare greutate am deschis ochii şi l-am văzut pe Maestru zâmbindu-mi cald şi rostind: „Now you can speak. Take a deep breath and tell me.”
Ah, câte întrebări năvăliseră mai devreme, dar acum simţeam atâta pace. Bănuiam însă că era doar o stare temporară, atinsă sub bagheta magică a Maestrului, a Templului, a muzicii.
„Nu există nimic ce tu să nu ştii, afară de un singur lucru”, continuă el într-o engleză delicioasă. Îl priveam siderată, fără nicio idee clară în minte. „Şi lucrul acela este faptul că încă nu ştii că nu există nimic ce tu să nu ştii”, mai spuse el.
Am I stupid or am I stupid?!
„Maestre, nu numai că nu ştiu lucrul acesta, dar nu ştiu nimic. Adică nu ştiu nimic important, sau ştiu, dar nu sunt în stare să aplic ce ştiu, oricum, viaţa mea e un dezastru şi e timpul, era de mult, să iau o decizie. O decizie mare, grea şi importantă. Problema e că orice variantă aş alege, cineva suferă, iar eu sufăr oricum. Ce să fac?”
„Copila mea”, zise el cu blândeţe infinită, de parcă glasul lui venea direct din Ceruri. „Copila mea, nu există decizie mai grea şi mai importantă decât aceea de a te alege pe tine. Dar dacă viaţa te aduce acolo unde această decizie se conturează în sfârşit, dar pare imposibil de luat, înseamnă că eşti pregătit. Şi tu eşti pregătită, iar sufletul tău a ales deja, altfel nu te-ai afla aici.”
„Îţi mărturisesc, Maestre, că simt că am nevoie încă de mulţi ani petrecuţi în studiu al cunoaşterii pentru a putea pricepe vorbele tale”.
„Nimic mai fals”, răspunse el.

(CONTINUAREA: Maestrul – PARTEA a II-a poate fi citită la https://spatiulinimii.com/2014/04/25/maestrul-partea-a-ii-a/)

Dacă ţi-a plăcut această poveste, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

 

Reclame

Taina cunoaşterii

Dragii mei, Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal şi Doctorand în Psihologie Cuantică, abia sosită dintr-o călătorie iniţiatică în Nepal, ne oferă un articol pe cât de interesant, pe atât de util.

Avem control asupra vieţii noastre, sau există un destin care ne conduce, implacabil, spre un anumit gen de experienţe?
Ei bine, bazându-ne pe adevăruri ale fizicii cuantice şi pe ultimele descoperiri ale neuroştiinţelor, putem, în sfârşit, să primim, să acceptăm şi să ne bucurăm de ideea responsabilizatoare ca noi suntem arhitecţii propriilor noastre vieţi.
Pentru a ne putea utiliza acest drept de creator, pe care fiecare dintre noi îl are, în mod corect şi eficient, ar trebui să ştim cum să creăm în mod conştient.
Pentru aceasta, avem nevoie de cunoaştere.

Irina Luana Stan

CB7ARTIST FOTOGRAF CRISTI BORBELI

Taina cunoaşterii

Autor invitat: Niculina Gheorghiță

 

De curând am conștientizat taina cunoașterii. Vreau să vă împărtășesc această conștientizare. Pentru mine a venit ca o nouă deschidere spre crearea unei noi minți. Mi-a schimbat perspectiva asupra credinței și a forței vieții.

De ce taină? Pentru că în spatele acestui proces se ascunde o adevărată minune, care se manifestă la nivelul creierului. Din creier pleacă toate comenzile către interiorul corpului noastru fizic și către crearea realității în exterior. Ceea ce conținem în interior se reflectă ca într-o oglindă în exterior. Voi detalia mai jos acest proces.

Conștiința din jurul nostru este format din toate emanațiile noastre, care sunt sub formă de gând, emoție, trăire și emisiile tuturor obiectelor date prin formă, culoare, etc., din mediul înconjurător.  Aceste emanații care alcătuiesc conștiința au frecvențe electrice diferite. Unele sunt de frecvență foarte coborâtăși lentă, anume cele care predomină în conștiința socială, planul material, în programul de supraviețuire, iar altele au frecvențe în lungimi de undă foarte ridicate, înalte, în programul de creație și sunt gândurile nelimitate ale Supraconștiinței, Sinelui Divin, Dumnezeu.

Conștiința este suma tuturor valorilor de frecvență diferită ale gândului, iar fiecare valoare de gând atrage valori asemănătoare , adică fac frecvență specifică (asemănătoare) cu altele de pretutindeni.

Creierul nostru este un mare receptor de frecvențe electrice ale gândului. El are diferite părți specializate pentru a primi, găzdui și amplifica diversele frecvențe ale gândului.

Suntem alimentați în permanență cu toate aceste gânduri și emisii dar rezonăm cu cele pe care le conținem ca frecvență aurică. În momentul în care acceptăm și contemplăm un gând și apoi îl menținem în creierul nostru suficient timp (depinde de câtă concentrare și atenției îi dăm), acel gând va face parte din noi.

Creierul transformă gândurile în curent electric, iar în funcție de concentrare îl amplifică mai mult sau mai puțin și apoi îl trimite prin sistemul nervos central către fiecare  parte din corpul fizic până la nivelul structurii ADN. Prin acest proces acel gând face parte din noi, devine înțelegere și crește sau diminuează nivelul de frecvență al ființei în general.

De aceea se spune că dacă faci cuiva ceva distructiv de fapt îți faci ție. Prin trăire, tu implementezi acea faptă prin gândurile acceptate și amplificate în creier la nivelul corpului, care vor atrage la rândul lor evenimente, situații, momente prin care vei experimenta ceea ce conții, ce ai implementat prin trăire în corp. Tot ceea ce trăiești devine înțelegerea care duce la înțelepciune. Adică la rezultate care țin de distrugere sau dezvoltare. Noi alegem prin atenție și concentrare ce vom trăi.

Capacitatea pe care o are creierul nostru de a primi diferite frecvențe de gând este controlată de glanda pituitară care se situează între cele două emisfere cerebrale. Pituitara este cea care de fapt guvernează creierul. Ea mai este numită și cea de-a 7 pecete, sigiliu, ceakră etc. Glanda  Pituitară este responsabilă de coordonarea diverselor părți din creier care se ocupă cu recepționarea și găzduirea frecvenței unui gând.

Cum spune maestrul Ramtha: „Pituitara este poarta ce vă deschide capacitatea de a contempla și a raționa cu gândul, de a-l realiza în corp și de a-l materializa apoi într-o experiență”.

Creierul nostru este condus și controlat prin funcțiile acestei glande endocrine puternice, printr-un sistem complex de secreții hormonale.

CB13ARTIST FOTOGRAF CRISTI BORBELI

După pituitară, ca importanță în sistemul glandelor hormonale este glanda pineală. Ea este denumită ochiul al treilea sau ceakra Ajna. Aceasta se ocupă de amplificarea frecvenței gândurilor noastre pentru a putea fi transmise la nivel celular în corpul fizic. Pineala răspunde și de menținerea armoniei funcțiilor corpului prin secreția de hormonilor emiși de glandele endocrine.

Pentru a amplifica un gând, pineala are nevoie de un hormon care este secretat de glanda Pituitară.

Cu cât frecvențele gândului pe care le acceptăm în creier sunt mai ridicate, cu atât secreția hormonală este mai abundentă în organism. De asemenea, cu cât frecvențele sunt mai înalte, cu atât pituitara activează pineala, care își secretă hormonii ce activează creierul pentru a primi gânduri de frecvențe mai înalte.

Cu alte cuvinte, cu cât stăm pe un flux de conștiință mai ridicat ca frecvență, cu atât atragem gânduri de frecvențe înalte. De exemplu, cu cât primim și trăim o bucurie cu toată ființa, cu atât atragem alte bucurii în realitatea noastră. În același mod, cu cât acceptăm în mintea noastră un gând de supărare sau întristare, cu atât atragem în realitatea noastră evenimente, momente, situații care aduc tristețe și supărare. De noi depinde ce acceptăm în creierul nostru. Acceptarea se traduce prin faptul că dai atenție unui gând, un anumit timp cât să creeze calea spre celulele corpului fizic.

De ce i se spune glandei pineale ochiul al treilea? Deoarece prin ochi tu poți vedea la distanță. În funcție de cât de deschis este ochiul (câtă deschidere ai) vezi mai departe sau mai aproape. Deschiderea apare ca urmare a acceptării că ceva este posibil. După acceptare activezi credința că se poate. Și uite așa apare procesul materializării:

 cunoaștere – acceptare – credință – materializare.

Cunoașterea duce la acceptare. Acceptarea duce la activarea forței interioare care este credința, iar credința duce la împlinirea gândului acceptat. Dați-vă voie să trăiți în bucurie, pace armonie. Acceptați că e posibil și viața voastră va fi plină de evenimente, situații, momente care vă vor aduce bucurie, pace și armonie.

Cu drag din iubire pentru iubire!

Amintesc faptul că Niculina Gheorghiţă este autoarea cărţilor:

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

pe care vi le recomand din toată inima, precum vă recomand şi cursul ei absolut remarcabil “Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

Modulul 1Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

Modulul 2Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

Modulul 3Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

Modulul 4Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

Modulul 5Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

Modulul 6Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

Modulul 7Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum  (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!