fluturi

Inima

Publicat de

0

  INIMA BUN 1 Pe o pajişte, la umbra unui arbore falnic, vorbeam cu Cerul.
„Şi mă nasc acum, din nou, şi cresc în petalele florilor, şi roua dimineţii mă primeneşte în fiecare zi.
Şi fulgerele nopţii îmi deschid tainele Lumilor.
Sufletul meu e vântul ce aleargă peste mări, razele de Soare ce împodobesc spuma valurilor, Luna strălucindă peste vise, crestele munţilor glorioşi pictate de norii veseli şi pufoşi, aripile zborurilor înalte, Cerurile violet-azurii, nuferii şi lacurile lor, macii – ah, macii cei cu inimile sus -, toate zâmbetele, toţi copiii, toate făpturile şi toţi oamenii.
Căci toate acestea şi ei toţi sunt în mine, la fel cum eu vieţuiesc în toate şi în toţi.”

INIMA BUN 2„Păşeşte hotărât, făptură binecuvântată”, tocmai ce-mi spune o floare albastră de câmp. „Umblă prin lume slobodă, minunato, căci Aici şi Acum e timpul tău!
Cheamă-ţi fluturii, marea, păsările, miresmele nopţilor de vară, ochii deschişi şi inimile treze, visurile ce deja ţi le împlineşti, făpturile trimise cu praf solar în calea ta, şi joacă-te!
Cântă, dansează, creează, bucură-te şi înalţă-ţi sufletul în miracolul de A FI!
Acesta e dreptul tău la Fericire şi aportul tău cel mai preţios adus în aceste timpuri, acestui Univers minunat!”
În timp ce-mi spunea toate acestea, floarea albastră de câmp lua diferite înfăţişări. Mai întâi se transformă într-o veveriţă, apoi într-o pasăre, într-un copil, într-un lac, într-un stejar, într-un om, într-o ploaie, într-un răsărit, în Mama, într-un fulg de zăpadă, într-o noapte, într-un ger, şi apoi, pe rând, în toţi oamenii pe care i-am întâlnit vreodată. În toţi oamenii pe care i-am iubit şi care m-au iubit şi în cei care nu m-au iubit, în cei care m-au iubit şi pe care nu i-am iubit, în toţi cei ce m-au părăsit şi în cei pe care i-am părăsit, în toţi oamenii ce m-au nedreptăţit, m-au rănit, m-au chinuit şi în toţi cei pe care şi eu i-am rănit sau i-am nedreptăţit, în toţi cei care m-au ajutat şi în toţi cei pe care i-am ajutat, în toţi prietenii ne-prieteni care mi-au sfâşiat inima, în toţi cei care au rămas lângă mine şi lângă care am rămas.

Apoi, ceea ce fusese floarea albastră de câmp luă forma Pământului întreg, pe urmă a întregii Galaxii, apoi a nenumărate galaxii, iar la final, adunând tot ce-mi arătase până atunci, deveni o frumoasă inimă alb-strălucitoare, care mi se înfipse adânc în piept.

INIMA*************************

Dacă ţi-a plăcut această poveste, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Şi… te aştept în cadrul GRUPULUI INTERACTIV de pe Facebook Spatiul Inimii – Porti Deschise https://www.facebook.com/groups/835115993204530/ , UNDE ÎMPĂRTĂŞIM IDEI INTERESANTE ŞI INSPIRATOARE, SIMŢIRI UNICE FIECĂRUIA, PENTRU A NE SUSŢINE RECIPROC PE DRUMUL ALES DE FIECARE, PENTRU A AFLA INFORMAŢII NOI SAU PENTRU A PĂTRUNDE ÎN PROFUNZIMEA CELOR ŞTIUTE DEJA, PENTRU A PURTA DISCUŢII FRUMOASE ŞI UTILE, PENTRU A TRANSPUNE ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI CUNOŞTINŢELE ACUMULATE, PENTRU A NE FI MAI BINE, MAI FRUMOS ŞI MAI CALD ÎN INIMI. 🙂

 

Fetiţa cu păr blond care păşea

Publicat de

2

 PASESTE 1         Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată. Eram în primele zile de şcoală din viaţa mea şi, deşi sunase de intrare la oră, eu îmi prelungisem pauza fără să-mi dau seama, fără să gândesc, siderată de priveliştea copacului din faţa geamului de pe culoarul şcolii, în care o pasăre ciugulea ceva. După ce am fost adusă în clasă m-au usturat palmele din cauza loviturilor cu rigla de lemn lungă şi lată, şi foarte, foarte multă vreme de atunci înainte, n-am mai întârziat niciunde.
PASESTE 3

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată, când voiam să-mi pieptăn păpuşa favorită în loc să-mi cer iertare uneia dintre bunici pentru ceva ce nu înţelegeam, având în vedere că eu doar îi spusesem exact ce simţeam. Dar i-am cerut iertare.
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus altă dată când priveam florile din balcon şi doi fluturi superbi, în loc să-mi fac ordine în camera mea.
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus când am fost forţată să recunosc ceva grav ce nu făcusem şi faptul că minţisem când spusesem adevărul.
PASESTE 4'

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată când eram mai mare şi când, supunându-mă ordinelor unui străin, unui intrus în casa noastră, încercam uneori să articulez câte un cuvânt dezaprobator. Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus apoi, pleacă din casa asta! Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus din nou, vino înapoi, dar numai cu condiţia să-i ceri iertare lui!

PASESTE 2Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus, te-ai dat cu totul unui neisprăvit – şi doar ţi-am zis!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus din nou, nu vezi că ăsta nu-i de tine? Uite că te-a părăsit!
Păşeşti murdar şi strâmb, fă ce vrei, dar să nu mai vii la mine să plângi!

PASESTE 10

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus altă dată, nici măcar un copil n-ai fost în stare să-mi faci!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus apoi, cheamă-ţi bărbatul înapoi şi bagă-ţi minţile-n cap!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus din nou, cum ai putut să faci aşa ceva??? Cu ăla vrei să fii???
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus în continuare, când ai de gând să rezolvi situaţia asta, crezi că eu o să mai aştept mult?!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus mai apoi, de câte ori vin la tine în rezervă te plângi de dureri, la câtă morfină ţi s-a pus în perfuzie, fii mai demnă! Chiar prizonieră în propriul tău corp, cum spui că te simţi fiindcă nu poţi să te mişti deloc din cauza durerilor, trebuie să te plimbi pe culoar acum!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus iar, cum, ai divorţat??
PASESTE 7PASESTE 11

Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus odată, cum să-ţi dai demisia din aşa o poziţie, tocmai refuzând o altă avansare, cum să renunţi la aşa ceva, la aşa carieră, la atâţia bani?? Unde te duci??

PASESTE 12

Păşeşti murdar şi strâmb, nu mai am nevoie de tine acum, şi ce dacă m-ai ajutat, asta a trecut!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus, ce dacă mi-ai făcut cadou propriul meu suflet, m-am săturat de prelegerile tale!
Păşeşti murdar şi strâmb, nu-mi pasă, nu-mi pasă, nu-mi pasă!
Păşeşti murdar şi strâmb, mi s-a spus iarăşi, NU VEZI CĂ TE-AI ÎMBOLNĂVIT???

Aţi avut dreptate cu toţii, dragii mei, în lumea voastră şi a mea de atunci.
Ştiu că, în general, mi-aţi vrut binele. Meu. Şi al vostru.
Nu v-a venit, însă, atunci, ideea că, poate, păşeaţi la fel de murdar şi strâmb ca şi mine. Sau poate mai dihai, cine ştie? Nici mie nu mi-a venit atunci, şi nici în legătură cu alte persoane şi chiar cu voi, pe lângă care am păşit şi eu murdar şi strâmb fără să ştiu, ca şi voi.

Hai să vă spun o poveste.
A fost odată o fetiţă cu păr blond şi ochi de castane. Era o elevă tare silitoare, premiantă cu coroniţă de margarete comandată de mama ei în fiecare an. A ajuns o studentă remarcată şi remarcabilă. Apoi, un om foarte serios şi conştiincios, care a dus, mulţi ani, numeroase şi grele responsabilităţi profesionale, pe umerii ei de fostă fetiţă.
A înfruntat multe furtuni ale vieţii, s-a rostogolit în multe prăpăstii şi şi-a sfâşiat carnea şi unghiile înfigându-şi mâinile în pământ îngheţat şi-n stâncă rea luptându-se să se caţere de acolo, din abis, ca să vadă Cerul, Soarele şi Zâmbetul din nou.

PASESTE 9

TOATE ACESTEA NU AR FI FOST POSIBILE FĂRĂ CONTRIBUŢIILE VOASTRE.

PASESTE 8

Şi să vă mai spun ceva.
Fetiţa asta nu a păşit niciodată murdar şi strâmb. Şi nici voi. NU! Cu toţii am păşit aşa cum ne-am priceput mai bine, experimentând viaţa – că doar de asta suntem Aici.
Fetiţa cu păr blond şi ochi de castane e încă VIE, şi când nu e copleşită de viaţă, străluceşte, râde, se joacă, dansează cu fluturii, cântă şi se bucură.
Şi, ceea ce vă rog să ştiţi şi să nu uitaţi, este că vă iubeşte şi vă mulţumeşte pentru tot ceea ce este ea astăzi.

PASESTE 6 PASESTE 5Dacă ţi-a plăcut această poveste, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Şi… te aştept în cadrul GRUPULUI INTERACTIV de pe Facebook Spatiul Inimii – Porti Deschise https://www.facebook.com/groups/835115993204530/ , UNDE ÎMPĂRTĂŞIM IDEI INTERESANTE ŞI INSPIRATOARE, SIMŢIRI UNICE FIECĂRUIA, PENTRU A NE SUSŢINE RECIPROC PE DRUMUL ALES DE FIECARE, PENTRU A AFLA INFORMAŢII NOI SAU PENTRU A PĂTRUNDE ÎN PROFUNZIMEA CELOR ŞTIUTE DEJA, PENTRU A PURTA DISCUŢII FRUMOASE ŞI UTILE, PENTRU A TRANSPUNE ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI CUNOŞTINŢELE ACUMULATE, PENTRU A NE FI MAI BINE, MAI FRUMOS ŞI MAI CALD ÎN INIMI. 🙂

Sky is the limit

Publicat de

3

DSCF8933

Băut-am hulpav din licoarea Zeilor de atâtea ori şi cu atâta nonşalanţă, de parcă Porţile Cerului se deschiseseră pentru mine şi nu aveau să se mai închidă niciodată.

De parcă totul era desenat pentru mine, iar eu eram aici ca să mă înfrupt din darurile cereşti, fără a şti ce beau, ce respir, ce sunt.

Când Porţile Cerului au părut a se închide fără motiv şi fără preaviz, iar fluturii albi ce-mi aduceau licoarea fermecată nu au mai venit, a trebuit, am hotărât, să mă arunc în mare şi în râu fără să ştiu să înnot, întâie lecţie de ciudat joc de-a viaţa-moartea, fără instructor, fără plută, fără maluri.

Nici acum prea bine nu ştiu să înnot, dar ştiu că apa e mai inteligentă decât mine, aşa încât, pe măsură ce învăţ că pot să înnot, eu curg cu ea, iar ea cu mine, ţinându-mă la suprafaţă în palmele ei. N-am mai căutat de mult maluri, şi-apoi fluturii albi vin din când în când în vizită, ştiind că am învăţat deja să ştiu că pot să-mi iau singură licoarea fermecată.

Şi totul e un farmec, pentru că fiinţa-mi sacră dinlăuntru-mi are nelimitat acces la Porţile Cerului, la licoarea Zeilor, la dansul pe apă, precum trupu-mi firav, dar puternic, păşeşte azi mai hotărât şi mai senin pe umbre, pe soare, pe furtuni.

Şi când îmi voi aminti pe de-a-ntregul fiinţa nelimitată dinlăuntru-mi, voi şti că Porţile Cerului nu s-au închis şi nu s-au deschis niciodată.

Pentru că Cerul nu are porţi, aşa cum eu însămi nu am, decât dacă eu le plăsmuiesc în noaptea rece de uitare a nelimitării mele Dumnezeieşti.

∫∞Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!