mama

Inima

Publicat de

0

  INIMA BUN 1 Pe o pajişte, la umbra unui arbore falnic, vorbeam cu Cerul.
„Şi mă nasc acum, din nou, şi cresc în petalele florilor, şi roua dimineţii mă primeneşte în fiecare zi.
Şi fulgerele nopţii îmi deschid tainele Lumilor.
Sufletul meu e vântul ce aleargă peste mări, razele de Soare ce împodobesc spuma valurilor, Luna strălucindă peste vise, crestele munţilor glorioşi pictate de norii veseli şi pufoşi, aripile zborurilor înalte, Cerurile violet-azurii, nuferii şi lacurile lor, macii – ah, macii cei cu inimile sus -, toate zâmbetele, toţi copiii, toate făpturile şi toţi oamenii.
Căci toate acestea şi ei toţi sunt în mine, la fel cum eu vieţuiesc în toate şi în toţi.”

INIMA BUN 2„Păşeşte hotărât, făptură binecuvântată”, tocmai ce-mi spune o floare albastră de câmp. „Umblă prin lume slobodă, minunato, căci Aici şi Acum e timpul tău!
Cheamă-ţi fluturii, marea, păsările, miresmele nopţilor de vară, ochii deschişi şi inimile treze, visurile ce deja ţi le împlineşti, făpturile trimise cu praf solar în calea ta, şi joacă-te!
Cântă, dansează, creează, bucură-te şi înalţă-ţi sufletul în miracolul de A FI!
Acesta e dreptul tău la Fericire şi aportul tău cel mai preţios adus în aceste timpuri, acestui Univers minunat!”
În timp ce-mi spunea toate acestea, floarea albastră de câmp lua diferite înfăţişări. Mai întâi se transformă într-o veveriţă, apoi într-o pasăre, într-un copil, într-un lac, într-un stejar, într-un om, într-o ploaie, într-un răsărit, în Mama, într-un fulg de zăpadă, într-o noapte, într-un ger, şi apoi, pe rând, în toţi oamenii pe care i-am întâlnit vreodată. În toţi oamenii pe care i-am iubit şi care m-au iubit şi în cei care nu m-au iubit, în cei care m-au iubit şi pe care nu i-am iubit, în toţi cei ce m-au părăsit şi în cei pe care i-am părăsit, în toţi oamenii ce m-au nedreptăţit, m-au rănit, m-au chinuit şi în toţi cei pe care şi eu i-am rănit sau i-am nedreptăţit, în toţi cei care m-au ajutat şi în toţi cei pe care i-am ajutat, în toţi prietenii ne-prieteni care mi-au sfâşiat inima, în toţi cei care au rămas lângă mine şi lângă care am rămas.

Apoi, ceea ce fusese floarea albastră de câmp luă forma Pământului întreg, pe urmă a întregii Galaxii, apoi a nenumărate galaxii, iar la final, adunând tot ce-mi arătase până atunci, deveni o frumoasă inimă alb-strălucitoare, care mi se înfipse adânc în piept.

INIMA*************************

Dacă ţi-a plăcut această poveste, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Şi… te aştept în cadrul GRUPULUI INTERACTIV de pe Facebook Spatiul Inimii – Porti Deschise https://www.facebook.com/groups/835115993204530/ , UNDE ÎMPĂRTĂŞIM IDEI INTERESANTE ŞI INSPIRATOARE, SIMŢIRI UNICE FIECĂRUIA, PENTRU A NE SUSŢINE RECIPROC PE DRUMUL ALES DE FIECARE, PENTRU A AFLA INFORMAŢII NOI SAU PENTRU A PĂTRUNDE ÎN PROFUNZIMEA CELOR ŞTIUTE DEJA, PENTRU A PURTA DISCUŢII FRUMOASE ŞI UTILE, PENTRU A TRANSPUNE ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI CUNOŞTINŢELE ACUMULATE, PENTRU A NE FI MAI BINE, MAI FRUMOS ŞI MAI CALD ÎN INIMI. 🙂

 

La Mulţi Ani, Mama!

Publicat de

0

Imag001Eram destul de mică şi minunile abia începeau să prindă contur în viaţa mea: globurile în formă de clopot din bradul adus de Moş Crăciun, cuibul din iarbă şi frunze, ornat cu narcise şi pregătit pentru Iepuraşul de Paşte, cărţile de poveşti, Luceafărul recitat dumnezeieşte de Ea (la ascultarea căruia invariabil plângeam fără să ştiu de ce), rochiţele diafane, Întâiul meu Abecedar care înfăţişa la litera „C” un curcubeu rămas legendar, tainele cerului de noapte, rochiţele păpuşilor, marea cu scoicile şi pescăruşii ei, sentimentul acela de  siguranţă absolută pe lumea aceasta, apoi problemele de geometrie îndulcite cu stafidele din interiorul enormelor bomboane de ciocolată, gingăşia maternă revărsată necontenit asupra mea, aşteptările Ei înfrigurate la porţile olimpiadelor şi examenelor mele importante, Ceaikovski şi spectacolele de balet – ireal de frumoase poveşti, hrană a copilăriei mele -, Beethoven – o, Doamne, Sonata Lunii! -, Teatrul Bulandra, Rudolf Steiner, şi câte şi mai câte, toate, toate prin Ea, de la Ea, pentru mine.

Cu ochi inconfundabili, mari, negri şi migdalaţi, cu priceperea ei la toate cele, cu mintea vie şi inima pură, Mama mea cea tănără, care se trage din os domnesc, s-a născut pentru a fi Regină. Şi Regină e de când mă ştiu, dar nu din aceea ce ar fi vrut să domnească peste teritorii şi mulţi supuşi, ci din aceea care domneşte peste o parte dintre ştiinţe şi are mulţi discipoli, din aceea care face lucruri mari din lucruri mici, din aceea care uneori dăruieşte până ei nu-i mai rămâne nimic, din aceea care înfruntă orice furtună cu inima sus, zâmbetul pe chip, privirea spre Cer şi tăcerea pe buze, din aceea care plăsmuieşte câte o operă de artă din orice lucru pe care îl atinge, şi din aceea care, pe Ea, se iubeşte prea puţin.

Mama mea e născută Regină, nu făcută.

Îmi plec fruntea şi obrazul, Mamă, şi-ţi sărut mâna sfântă, trudită, prea puţin îngrijită şi poate prea puţin onorată. Îţi mulţumesc pentru că ai acceptat să fii Zeiţa devenirii mele pământeşti. Îţi mulţumesc, Făptură Frumoasă şi Radioasă, pentru că mi-ai luminat copilăria cu iubirea ta nesfârşită, pentru că mi-ai adus în dar o lume senină chiar şi cu preţul lacrimilor ce nu voiau să curgă pentru ca eu să nu le văd, îţi mulţumesc pentru că orice greşeală am crezut vreodată vreuna dintre noi că ai făcut, a fost ca eu să-mi descopăr Adevărul şi Puterea din mine, pentru că, dragă Mamă, nu există greşeală, aşa cum nu există păcat: există doar experienţele pământeşti ale Dumnezeirilor din noi, coborâte Aici pentru a ne desăvârşi şi a deveni cele mai înalte şi mai sublime versiuni ale noastre.

Îmi plec fruntea, obrazul şi inima în faţa ta, Mamă, îţi sărut Mâna Sfântă, oferindă, şi îţi mulţumesc – deşi ştiu că niciodată nu-ţi voi putea mulţumi îndeajuns – pentru că ai făcut tot ceea ce puteai face Aici pentru ca Eu să fiu Ceea Ce Sunt.

∫∞Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

De ce să mergi, dacă poţi să zbori? – despre Niculina Gheorghiţă

Publicat de

2

NICULINA3

Surâsul ei uşor, diafan, molipsitor, de roză înnăscută, privirea ei curată, de lumină venită din Cer, vorba ei bună, de catifea, inima ei mare cât o sală de curs şi cât încă tot Universul.

Niculina. Modulul doi. Eu, tu, creaţie, Dumnezeu, conştienţă. Unime, credinţă, sfinţenie, empatie, iubire. Respect, concentrare, adevăr, responsabilitate, unitate, coerenţă, dragoste, muncă, miracol.

Niculina, atât de aproape de noi, de fiecare dintre noi. Cu blândeţea şi iubirea unei mame adevărate, cu fermitatea şi înţelepciunea unui dascăl trimis din Cer, cu delicateţea unei Zeiţe coborâte Aici pentru a ne reaminti Dumnezeirile din noi: Niculina, cea smerită şi caldă ca pâinea noastră strămoşească, coaptă pe vatra bătrânei şi înţeleptei noastre Moldove.

De această dată m-am dus cu o lacrimă în colţul buzei, cu umbre triste lângă ochi, cu apăsarea neputinţelor ce se războiesc, încă, cu Minunile dinlăuntru-mi.

Şi…

Am plecat cu un surâs printre gene, cu buzele fremătând de viaţă nouă, luându-mi rămas bun temporar de la ea, care mi-a trimis cu ochi de şoim gândul ei curat şi înaripat, care ar fi sunat cam aşa:

De ce să mergi, Irina-Luana, dacă poţi să zbori?

∫∞Experienced thoughts

Articolul se referă la Modulul 2 al cursului de dezvoltare personală şi spirituală „Regăsirea Puterii Interioare” susţinut de Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal, Doctorand în Psihologie Cuantică, Terapeut Bowen, autoare a cărţilor:

„Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

„Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

„Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

”Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

pe care vi le recomand din toată inima, precum vă recomand şi cursul ei absolut remarcabil “Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

– Modulul 1 – Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

– Modulul 2 – Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

– Modulul 3 – Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

– Modulul 4 – Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

– Modulul 5 – Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

– Modulul 6 – Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

– Modulul 7 – Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Onorați-vă părinții!

Publicat de

0

FOTO47

Autor invitat: Niculina Gheorghiță

Onorează-ți tatăl și mama. Nu ar trebui să-i desconsideri niciodată deoarece ei sunt temelia pe care tu ai crescut ca spirit.

Când plecăm din cer din planul extazului, ne alegem familia, părinții prin care să venim, țara și locul în care să venim pentru a ne desăvârși ca spirit. Am ajuns aici, am crescut, am primit educația de la părinți așa cum au știut ei mai bine – pentru că acea educație am ales-o ca entitate – ne-am maturizat și de cele mai multe ori dăm vina pe părinții noștri că : “nu ne-au dat aia și aia, că nu au făcut lucrurile așa și așa” și din aceste credințe creem între noi și în relația cu părinții noștri un cocteil de emoții și de suferințe. Astfel ne îmbolnăvim și unii și alții din cauza frustrărilor și nemulțumirilor.

Căutăm cum să trăim o viață minunată și mergem pe la tot felul de cursuri de dezvoltare și tot felul de întruniri în grupuri spirituale, unde mai aflăm că: “din cauza mamei nu-mi fac o relație cu un bărbat potrivit”, “nu sunt fericită în cuplu deoarece tata nu a fost lângă mine ca prezență”,” nu fac copii pentru că mama m-a blestemat să am un copil ca mine, și de frică nu fac copii”etc.  Dar toate astea nu fac decât să ne ducă în suferință, frustrări, boală interioară. Astfel durerea se clădește pe sine.

Metoda pentru a ieși din suferință este de a te dezlega de trecut. Un prim pas este să-ți onorezi părinții, deoarece ei au făcut ce au știut mai bine la momentul respectiv și ce au făcut ei, ai ales tu din cer ca să te șlefuiești ca entitate, să scoți din tine tot potențialul sinelui tău divin, pentru a te desăvârși.

Să-ți eliberezi părinții de vină este grația prin care te eliberezi de vinovăție și de suferință. Atunci când ieși din polaritate adică din programul: “dacă….atunci”, poți să te observi, să nu mai ai așteptări, să te dezlegi de trecut, iar consecința este că vei trăi clipa prezentă, iar fiecare experiență este o experiență și atât.

De cele mai multe ori căutăm vinovați în exterior pentru neîmplinirile noastre. Dar de fapt nu putem trăi împlinirea sau fericirea pentru că nu suntem în prezent. Mereu ne ducem în trecut unde nu avem nici timp, nici energie, nu avem nimic decât amintiri, ceva fără viață. Amintirile sunt ca niște tablouri care conțin doar un mesaj. Acel mesaj îl interpretăm în funcție de percepția noastră vizavi de un moment sau altul. Un tablou poate să-ți inducă prin mesaj o stare de bine sau de disconfort, în funcție de cocteilul de emoții din interiorul tău.

Trecutul îl putem asocia și cu un cavou, în care sunt cadavre. De fiecare dată când mergem acolo, ce găsim? Aceleași cadavre. Ciudat cum ne dorim mereu aceleași emoții și suferințe care nu fac decât să ne țină pe loc prin faptul că le dăm  energie prin atenție și concentrare. Când ne ducem în trecut, ne creem în viitor aceleași emoții, deci mergem pe același flux de conștiință, și imediat vom spune că avem “ghinion”, “suntem pedepsiți”,” alții sunt de vină”, etc. Trăind în prezent și doar în prezent putem schimba fluxul de conștiință pe care am intrat în trecut cu un alt flux de conștiință ales conștient în funcție de gândurile pe care le rulăm.

Unde suntem când ne gândim la ce “ne-au făcut părinții noștri?” În trecut.

De multe ori ne ascundem în spatele acestor programe și spunem că:”dacă așa am văzut la părinți probabil de aceea fac și eu așa”, deci ei sunt vinovați. De fapt tu ai venit în această viață să faci lucruri remarcabile și tot timpul vrei să fii diferit de părinți și de cei din jur, pentru că așa faci lucruri remarcabile, când ieși din obișnuit. Așa că ne supărăm pe părinți pentru că suntem diferiți de ei și de alții – total eronat. Ei de fapt ne-au ajutat să fim diferiți, pentru a putea fi remarcabili.

Prin recunoștință de fapt noi mulțumim părinților pentru că ne-au dat viață ca să fim diferiți și să fim cine suntem cu adevărat. Dacă vrem să fim diferiți cum putem să-i învinuim pe cei care ne-au dat viață ca să fim diferiți? Niciodată nu ar trebui să desconsiderăm adversitatea care ne-a adus să fim măreți, care ne-a făcut să scoatem la suprafață divinitatea din noi, care ne-a adus aici unde suntem  acum. Odată găsită și manifestată Divinitatea din noi, în noi și în exteriorul nostru, modul prin care am făcut asta devine o binecuvântare. Orice adversitate scoate la suprafață potențialul magnific din noi.

Prin recunoștința pe care le-o atribuim părinților, ne aducem în prezent și putem să ne reclădim de fiecare dată și de fiecare dată. Odată rupându-ne de trecut ne putem reclădi din prezent, viitorul.

Vindecă-te pe tine însăți și nu mai da vina pe alții, este mesajul maestrului Iisus când spune: „scoate bârna din ochiul tău și apoi paiul din ochiul altuia”.  Adică nu mai da vina pe alții pentru că această atitudine nu vindecă pe nimeni. Odată ce ai venit în prezent aici și acum tu de fapt te-ai vindecat de durere, emoții suferință și poți să-ți creezi fericirea.

Iubiți-vă pe voi, iubiți pe părinții voștri, trăiți și manifestați iubirea și toate se vor adăuga vouă. Când iubești ești în prezent aici și acum. Nu poți iubi când ești în trecut sau în viitor, pentru că acele dimensiuni (trecut și viitor) nu au energie și nu poți da nimic de acolo. Când iubim de fapt, noi dăm drumul la izvorul divinului din noi. Iubirea este cea mai mare putere pe care o avem. Creați din iubire și pentru iubire și toată viața voastră va fi remarcabilă. Cu drag

V-am redat cu bucurie în cele de mai sus încă un articol al Niculinei Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal, Doctorand în Psihologie Cuantică, Terapeut Bowen, autoare a cărţilor:

„Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

„Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

„Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

”Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”

Irina Luana Stan

Natura – “profesorul eminent“

Publicat de

0

Greiere

Autor invitat: Niculina Gheorghiță

Da, natura este cel mai bun profesor. Pentru a o auzi, e nevoie să deschidem ochii să vedem mesajele pe care ea vrea să ni le transmită. Pentru asta e nevoie de prezență în aici și acum. În fiecare clipă putem conștientiza informații minunate menite să ne aducă pacea și armonia atât în interiorul nostru cât și cu cei din jurul nostru.

Am să vă relatez o experiență personală din care am tras multe și mărețe învățăminte.

De curând am experimentat o activitate în curte și anume am strâns frunzele căzute din copaci împreună cu fiul meu mai mic. Băiatul cel mare nu a vrut să vină pentru că avea altceva de făcut în casă. De fiecare dată când îi spun să facem ceva „domestic”- prin casă sau pe lângă casă, își găsește de citit, de cântat, etc. În prima fază m-am întrebat de ce face el astea? – pentru că ce era de făcut era de distracție adică nimic dificil. M-am gândit la asta și am lăsat să înțeleg pe mai târziu. De obicei arunc întrebarea în mintea mea și apoi las să vină răspunsul prin situații, moment, evenimente, oameni,etc.

Am început să greblăm să strângem frunzele, iar de sub frunze săreau greieri mici și mari. Cel mic era fascinat cum săreau și m-a întrebat ce sunt aceștia și i-am răspuns că sunt greieri. Și atunci mi-a pus tot felul de întrebări, ce fac greierii, unde stau și de ce acum îi vedem.

Răspunzând la întrebările lui legate de greieri mi s-a întâmplat o conștientizare fascinantă. Și anume, mi-am dat seama că fiecare vietate din natură are un loc și un rost. Când mă uitam la greier mi-am adus aminte de fabula cu greierele și furnica. Acolo se relatează cum furnica strânge provizii pentru iarnă iar greierul cântă toată vara și nu se îngrijește de provizii. În acea poezie după cum vă aduceți aminte, greierele este blamat, comparat cu furnica și criticat că nu face ca ea. Tot în acele versuri ni se sugerează cât de minunată este furnica care strânge merinde pentru iarnă și cât de mult muncește ea, și cât de indolent este greierul care nu-și adună provizii ci doar stă și cântă. În acel moment am realizat cum suntem educați, programați încă de când suntem mici, să ne comparăm unii cu alții și să trăim muncind din greu, cum trebuie să te spetești muncind ca să ai pentru iarnă, etc.

Dar la asemenea conștientizare, am realizat imediat cât de minunată este treaba greierului, care cântă și încântă sufletul omului și al furnicilor prin vibrația dăruită de el cu ajutorul sunetului. Toate vietățile din jurul lui inclusiv mediul înconjurător își schimbă frecvența și lumina datorită cântecelor emise de greier. Câte poți crea ascultând greierii!

Mă uitam la mine, una e să muncesc cu o muzică divină în fundal și una e să muncesc și să se audă doar zgomote de mașini, trenuri, etc. Când am muzică parcă sunt inspirată, mă inspiră sunetul melodios și parcă îmi dă idei noi despre ce și cum să fac. Creez mai ușor sub influența muzicii.

Deodată m-am luminat în ceea ce-l privește pe fiul meu mare. El este artist preocupat de teatru, actorie și fotografie (este mai puțin îndemânatic în treburile casnice, domestice), iar dacă el printr-o glumă, sau scenetă face o sală să vibreze de încântare sau face un grup să se veselească și să râdă copios, atunci asta e menirea lui.

Fiind prezent în ceea ce face ca artă, activități care îi vin firesc din Sine, el este mai util dimensiunii în care suntem decât să dea cu mătura sau să spele sau să…. Prin aceste acțiuni el transmite lumină din hologramele lui celor din jur, transmite scântei care îi ajută să-și ridice energia în sigilii, și asta e un lucru magnific.

Modul lui de  a fi util în societate, susținând alți oameni este prin aceste secțiuni ale artei. Ceea ce face este frumos, sublim și înălțător atât pentru el cât și pentru cei din jur. Așa că dacă nu strânge frunze din curte sau nu face curat în casă, nu înseamnă că este leneș. Ci el oferă ce știe mai bine realității înconjurătoare. Este un copil extraordinar așa cum este el clădit ca entitate. Este un copil minunat și “boem” cum își spune el.

Noi avem tendința să vrem să creștem copiii cum “e bine”. Bine pentru cine?

Ceea ce am constatat atunci este că, dacă el este prezent în tot ceea ce face, asta are de făcut atunci. Nu înseamnă că trebuie să care provizii, precum furnica, să facă ce “ar trebui să facă orice copil, om”, etc. Dacă el știe cum să se spele, cum să mănânce și de unde să-și ia hainele și mâncare, sigur se va descurca în viață în acest plan concret pentru îngrijirea trupului și a locuinței sale materiale. Știe strictul necesar deoarece când era mic tot timpul era după mine să-i dau să facă una sau alta. El are rețele neuronale formate încă de la 3 ani de cum să-și spele șosetele, cum să mănânce, etc, dar cum are alte preocupări. Atunci am constatat încă o dată cum ființa umană a inventat diverse tehnologii pentru a-și ușura munca fizică ca să aibă timp pentru a crea și a-și manifesta Spiritul în materie.

În concluzie am realizat cât de măreț este greierele, cum toată vara ne încântă auzul și sufletul cu cântecele sale minunate, el se ocupă de sigiliile superioare, precum Maria, din pilda transmisă de maestrul Iisus cu Marta și Maria. Adică Marta se îngrijea de cele lumești iar Maria se ocupa de cele sufletești. Deci fiecare are un har pe care să-l manifeste cum știe și poate el mai bine. După această experiență am înțeles cât de important este să vedem rostul din fiecare acțiune sau activitate a celor din jur, chiar dacă nu este cum vrem noi. Fiecare are un sens și un rost. Spor la lucru cu voi și conștientizați că mintea deschisă este cea care vă aduce pacea în voi și în jurul vostru. Cu drag

My name is Maria

Publicat de

0

FOTO38

Suflet de Femeie înrobit cu lanţuri grele în temniţe de foc, cu mâinile sfinte întinse spre Cer şi inima udă de râuri sărate, încă binecuvântând răsăritul…

Mi-am scris tăcerea în faţa Zeiţelor Lumii, începând cu Cea Dintâi, căci Ele, mărite în nesfârşita lor blândeţe şi iubire, revoltă şi durere, supunere şi îndurare, mi-au aşternut Calea, pentru ca pe mine să mă doară mai puţin, pentru ca mie să-mi fie mai uşor să iubesc, pentru ca eu să fiu mai nesupusă, mai liberă şi mai cutezătoare…

Cine sunt eu să nu-mi plec obrazul şi inima la pământul călcat de Ele?… Marie – Sfântă între Sfinte – , străbunică, bunică, mamă… Cine sunt eu, să nu ştiu că fiecare tresărire a inimii mele este deja mai blândă, mai protejată, mai înţeleaptă, datorită Lor?

Cine sunt eu ca să nu ştiu că fiecare patimă şi fiecare dezlegare este înscrisă în ADN-ul meu de către sufletul şi mâinile Lor?

Precum şi eu aştern Calea, împreună cu tine, prietena mea, Sora mea, Mariilor ce vor veni… Până ce Toate, de la Începuturi şi până în Eternitate, vom fi UNA: Mama mea, Sora mea, fiica mea, eu, Maria.

∫∞Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

 

Am învăţat de la Dragoste să spun DA

Publicat de

0

FOTO20_BLOG

Am învăţat de la Dragoste să spun DA atunci când roua ierbii de mai mi-a revelat o taină mult mai mare decât lacrima din colţul buzelor mele.

Am învăţat de la Dragoste să spun DA atunci când pasărea cea neînfricată mi-a adus în zborul ei pe Cer o altă dimensiune decât aceea a privirii mele pierdute.

Am învăţat de la Dragoste să spun DA atunci când m-am iubit mai mult cu omul care a plecat, decât cu cel care ar fi rămas.

Am învăţat de la Dragoste să spun DA atunci când mâna sfântă, oferindă, a Mamei mele, mi-a arătat un Univers mai nesfârşit decât tristeţea veche a ochilor privind în urmă.

Am învăţat de la Dragoste să spun DA atunci când omul care a venit şi nu a mai plecat şi-a arătat zâmbetul ochilor mei înceţoşaţi şi furioşi de atâta uitare a bucuriei.

Am învăţat de la Dragoste să spun DA atunci când prietena mea m-a învăţat că ochii ei şi ochii mei formează o singură inimă.

Am învăţat de la Dragoste să spun DA, iar roua ierbii de mai, pasărea cea neînfricată, omul care a plecat, mâna Mamei mele, omul care a rămas şi ochii prietenei mele m-au învăţat s-o fac şi atunci când spun NU.

∫∞Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!