Suflet de Femeie înrobit cu lanţuri grele în temniţe de foc, cu mâinile sfinte întinse spre Cer şi inima udă de râuri sărate, încă binecuvântând răsăritul…

Mi-am scris tăcerea în faţa Zeiţelor Lumii, începând cu Cea Dintâi, căci Ele, mărite în nesfârşita lor blândeţe şi iubire, revoltă şi durere, supunere şi îndurare, mi-au aşternut Calea, pentru ca pe mine să mă doară mai puţin, pentru ca mie să-mi fie mai uşor să iubesc, pentru ca eu să fiu mai nesupusă, mai liberă şi mai cutezătoare…

Cine sunt eu să nu-mi plec obrazul şi inima la pământul călcat de Ele?… Marie – Sfântă între Sfinte – , străbunică, bunică, mamă… Cine sunt eu, să nu ştiu că fiecare tresărire a inimii mele este deja mai blândă, mai protejată, mai înţeleaptă, datorită Lor?

Cine sunt eu ca să nu ştiu că fiecare patimă şi fiecare dezlegare este înscrisă în ADN-ul meu de către sufletul şi mâinile Lor?

Precum şi eu aştern Calea, împreună cu tine, prietena mea, Sora mea, Mariilor ce vor veni… Până ce Toate, de la Începuturi şi până în Eternitate, vom fi UNA: Mama mea, Sora mea, fiica mea, eu, Maria.

∫^∞Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!