Iubirea de sine

Dragii mei, vă aduc astăzi în atenţie un concept de mare importanţă pentru călătorul spiritual şi nu numai: IUBIREA DE SINE.

Ar fi necesar, util, mai mult decît potrivit, ca noi toţi să cunoaştem şi să practicăm iubirea de sine, care vindecă tot, rezolvă tot, implică şi crează tot ceea ce ne este şi ne-a fost vreodată necesar.  
Eu, tu, el, ea, voi şi noi toţi suntem, dintotdeauna, în primul rând, iubire. Natura noastră de bază, primordială, este cea divină. Şi nimic nu ne împiedică învăţăm să fim, Aici şi Acum, manifestarea Sinelui nostru Divin, adică Iubire. Cu toţii suntem Dumnezei veniţi pentru a experimenta Iubirea, Aici. Dumnezei uitaţi, adormiţi, care se se trezesc, asa cum ne numeşte Ramtha.
Am venit Aici cu stiinţa de a iubi, de a ne bucura, de a fi neînfricaţi, de a ne juca frumos prin viaţă, şi a trebuit să învăţăm, destul de repede, competitivitatea, separarea, frica şi toate rezultantele lor (invidia, lăcomia, gelozia, trufia, tristeţea, lipsa etc.), şi tot ce-i place mai mult egoului, pentru a ne adapta şi încadra în societatea în care trăim. E timpul să ne reamintim natura noastră adevărată şi să ne manifestăm, faţă de noi înşine şi, implicit, faţă de ceilalţi, conform esenţei noastre divine, conform Sursei din care venim cu toţii şi care nu este alta decât Iubirea.
Aşa cum este Sus, aşa este şi Jos.
Ceea ce creez înlăuntrul meu, se manifestă în exteriorul meu.
Cum mă port cu mine, aşa mă port cu ceilalţi.
Eu sunt autorul vieţii mele, al tuturor circumstanţelor, experienţelor, evenimentelor şi a tot ceea ce întâlnesc în viaţa mea, în casa mea, la jobul meu, în relaţiile mele. Pentru ca eu sunt Creator. Tatăl m-a investit cu puterea de a crea şi cu liber arbitru. Orice trăiesc este rezultatul unor alegeri mai vechi sau mai noi, conştiente sau inconştiente…  
Şi cum putem, în sfârşit, bazându-ne pe adevăruri ale fizicii cuantice şi pe ultimele descoperiri ale neuroştiinţelor, să primim, să acceptăm şi să ne bucurăm de ideea responsabilizatoare ca noi suntem arhitecţii propriilor noastre vieţi, tot aşa putem să începem, de astăzi, să reînvăţăm, să ne reamintim, să (ne) iubim. 
Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal şi Doctorand în Psihologie Cuantică, ne vorbeşte în cele ce urmează despre iubirea de sine într-un articol foarte interesant şi util, pe care vi-l redau cu mult drag.
Irina Luana Stan
                                                                                             Iubirea de sine
Autor invitat: Niculina Gheorghiţă
iubirea-de-sine-niculina-gheorghita Te-ai gandit vreodată că nu te iubeşti destul? Sau eşti dintre cei care consideră că a-şi acorda afecţiune este un act imoral, nespiritual, iar singura datorie a căutatorului de adevăr este să-i iubească pe ceilalţi şi să se neglijeze mereu pe el însuşi?

Ei bine, dacă gândeşti aşa, s-ar putea să te înşeli, aşa cum m-am înşelat şi eu mulţi ani.

Există autori care afirmă că bolile sunt semnalul de alarmă pe care corpul nostru îl trage pentru a ne avertiza că nu ne iubim suficient. Cu alte cuvinte, aglomeraţia din policlinici şi spitale poate fi considerată un barometru al iubirii pentru oamenii din societatea actuală. Mulţi dintre noi visăm la sufletul pereche, la relaţia care printr-o dragoste totală şi necondiţionată va umple golul dinăuntrul nostru şi ne va vindeca toate rănile sufleteşti. Şi totuşi, nesocotim întreaga viaţă pe cineva care este foarte aproape şi tânjeşte mereu după iubirea noastră: ne ignorăm pe noi înşine şi pe Sinele nostru Divin.

Ce manifestăm în interiorul nostru atragem din lumea înconjurătoare

Autotransfigurarea şi dobândirea unei juste iubiri de Sine sunt un lucru esenţial pe calea spirituală şi nu tocmai uşor de dobândit. În această lume, Dumnezeu ni se revelează sub forma exteriorului (lumea obiectivă în care trăim) şi a interiorului (propriul nostru univers lăuntric). Pentru majoritatea oamenilor însă ambele ipostaze rămân destul de criptice. Lumea exterioară ne înşeală deseori aşteptările, pare a fi ameninţătoare sau de neînţeles. Pe de altă parte, universul interior riscă să ne pară banal sau insuficient de elevat. Dezamăgiţi deopotrivă de interior şi de exterior, ne refugiem uneori într-o fantasmagorică transcendenţă care sperăm să fie mai prietenoasă. Şi totuşi, pentru fiecare din noi, Dumnezeu este cel mai accesibil aici şi acum, chiar în noi înşine, cei care suntem în această clipă. A nega sau a ignora prezenţa Lui în noi este o blasfemie pe care o comitem zilnic, cu nepăsare.

De fapt raportarea la interior şi la exterior sunt interdependente. Nu putem avea un comportament just faţă de exterior atât timp cât menţinem o atitudine distorsionată faţă de noi înşine. Iubirea pe care ne-o refuzăm nouă, le-o refuzăm în acelaşi timp şi celorlalţi. Rănile pe care ni le provocăm printr-o atitudine lipsită de iubire faţă de noi înşine se vor reflecta şi în relaţiile cu exteriorul. A refuza să te iubeşti înseamnă a nega (fie şi inconstient) că toate fiinţele merită iubirea ta – inclusiv tu.

Foarte multe din rănile noastre sufleteşti ni le provocăm noi înşine prin felul nepotrivit în care ne privim. În momentul în care începem să ne acceptăm şi să ne iubim aşa cum suntem, dispar brusc o mare parte din agresiunile care ne obişnuisem să credem că vin din afară. Pentru simplul motiv că violenţa exterioară are nevoie de mintea noastră agresivă pentru a ajunge în interior, altfel singurul ecou pe care ni-l trezeşte este compasiunea. Dimpotrivă, o minte agresivă la adresa propriei fiinţe ne poate răni fără oprelişti, în numeroase moduri: gânduri de neputinţă, descurajare, sentimente de inferioritate, stări de revoltă, frici etc. Pe măsură ce ni le permitem mai des, astfel de manifestări inferioare capătă forţă. Menţinute timp îndelungat, ajung chiar să ne pună în rezonanţă permanentă cu anumite planuri demonice care fac în cele din urmă ca aceste idei să fie întreţinute în mod spontan. Astfel, agresiunea noastră faţă de noi înşine creează breşa prin care Universul ne răneşte.

Dincolo de emoţii şi chimismul trupului

 FOTO INITIATICJusta masură în iubirea de sine este aproape la fel de greu de dobândit ca şi viziunea Sinelui. Oscilăm mereu între mândrie şi disperare. Când universul nostru individual funcţionează cum ne place, luăm asta drept un semn al valorii noastre personale şi un motiv de mândrie. Când nu ne mai oferă suficiente satisfacţii considerăm că nu merităm iubirea lui Dumnezeu şi ne lăsăm cuprinşi de tristeţe. Astfel, val după val şi abis după abis, ne petrecem întreaga viaţă fără a ne iubi vreodată cu adevărat. După numeroase treceri de la o extremă la alta, pare să se schiţeze o cale de mijloc: autocompătimirea – care nici ea nu are de fapt nimic de a face cu iubirea de Sine, ci dimpotrivă provoacă tot atât de multe răni ca şi orgoliul sau neîncrederea în sine.

Există multe piedici în calea unei veritabile iubiri de sine. Blocajul cel mai superficial constă în ideea preconcepută că “nu este necesar (sau moral) să mă iubesc pe mine însumi”. Totuşi este doar un pretext pentru teama de a recunoaşte că nu suntem (deocamdată) capabili să manifestăm această iubire. Fie că e îndreptată spre exterior sau către propria fiinţă, dragostea este totdeauna o probă de nobleţe interioară. Implică curaj, dăruire, dilatare a conştiintei. La nivel uman, cu excepţia fiinţelor cu înaltă viaţă spirituală, rareori iubirea se prezintă în forma sa pură. Nu este aur, ci nisip aurifer. De aceea o relaţie de iubire implică totdeauna răbdarea de a alege fir cu fir ceea ce este pur de ceea ce este impur. Reuşim să-i convingem pe ceilalţi că îi iubim, dar este imposibil să nu sesizăm cât de multe lacune are încă această iubire. Aşa încât, în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, nu ne mai străduim să ne amăgim că ne iubim, ci preferăm sa argumentăm că nici nu este necesar să o facem.

Atunci când căutăm să dezvoltăm o justă iubire de Sine, ne plasăm cu luciditate într-un domeniu pe care altfel riscăm să-l parcurgem de fiecare dată în stare de beţie. De cele mai multe ori trăim iubirea relaţională colorată sau invadată de numeroase alte sentimente, unele chiar fără legătură cu ea. Totuşi, nu aspectul său ultim, iubirea nu este (doar) un sentiment. A explora iubirea de Sine înseamnă printre altele a pătrunde în acel domeniu misterios în care iubirea există, dar este lipsită de sentimentalisme. Aceasta este o lecţie fundamentală în lipsa căreia nu ne putem maturiza cu adevărat din punct de vedere afectiv. Practic, prima poveste de dragoste adevarată este cel mai uşor să o ai cu tine însuţi, pentru că porneşti din punctul în care ajungi cu celălalt abia după o relaţie de câţiva ani, când reuşeşti să spulberi multe din iluziile perfecţiunii de la început. Şi cu toate că probabil ţi-ai spulberat de mult iluzia propriei perfecţiuni… de tine nu te poţi despărţi! Va trebui să mergi împreună cu tine până la capăt.

Dincolo de orice emoţie, iubirea este o căutare sinceră şi continuă a binelui, armoniei, frumuseţii – pentru tine şi pentru cei pe care îi iubeşti. Dacă această căutare nu există sau este sufocată de multe tensiuni, frici, temeri, confuzii, aviditate, înseamnă că trebuie să cerni cu mai multă atenţie nisipul aurifer al universului tău interior. Iubirea înseamnă compasiune, răbdare, toleranţă, transparenţă… Este încântător să înveţi toate acestea în interacţiunea cu ceilalţi, dar dacă relaţiile pe care le-ai avut până acum nu ţi-au oferit o asemenea ocazie, nimic nu te impiedică să începi chiar acum raportându-te la tine însuţi.

                               FOTO171Cât de mult Te iubeşti cu adevărat?

Primul pas ar fi să-ţi dai seama cât de mult te iubeşti cu adevărat. Pentru asta ar trebui să înţelegi că există în tine un copil care are nevoie de răbdare, de toleranţă, de încurajare, de dragoste, de tandreţe… I le acorzi? Ţi se întâmplă să-i spui poveşti cu balauri despre tot felul de lucruri pe care le va pierde în curând, despre cât de ghinionist este sau ce puţine şanse are să reuşească? Se numeşte pesimism şi copilul din tine este trist şi deprimat mult timp după ce aude aşa ceva.

Uneori îi explici în amănunt nenumăratele reuşite ale altora care lui “nu îi vor fi niciodata accesibile”? Acest comportament înseamnă invidie şi gelozie şi pe el îl face să-şi piardă încrederea în sine.

Îl stârneşti, promiţându-i mereu noi şi noi plăceri – pe care e clar că nu i le poţi oferi la nesfârşit? Îi trezeşti astfel pofta nemăsurată care îl face avid şi veşnic nemulţumit. Îi explici uneori că ceilalţi sunt vinovaţi de eşecurile lui şi că ar trebui să le dea o lecţie? În felul acesta îl înveţi ura, iar violenţa care o însoţeşte îl umple de răni adânci. În plus, ca să mai îmbunezi un pic situaţia, îi spui că nu contează câte îndură, tot el este centrul Universului? Orgoliul pe care i-l trezeşti astfel, în mod paradoxal, îi alimentează complexele de inferioritate…

Toate aceste obiceiuri nefaste îi rănesc mult mai puţin pe cei din jur decât pe cei care le practică. Dacă ţi se mai întâmplă uneori să te comporţi astfel cu tine însuţi înseamnă că încă nu te iubeşti suficient.

Copilul din tine are nevoie de dragostea ta. Tot restul – iubirea şi aprecierea celorlalţi, satisfacţiile de tot felul, diferite idei şi teorii metafizice – nu-l vor linişti decât pentru scurt timp. Periodic el va deschide ochii, va înţelege că nu a primit ce-i trebuie şi va reîncepe să plângă. Cum anume? Cuvintele aspre adresate celorlalţi, reproşurile, ironia, violenţa – fizică sau verbală – neîndurarea, răceala sufletească, tristeţea, neîmplinirea, nerăbdarea, nemulţumirea, împrăştierea – toate acestea sunt semne care îi anunţă pe ceilalţi că în tine există un copil care plânge. O relaţie de iubire între două fiinţe care nu vor să se iubească pe ele însele este ca o punte îngustă peste un abis. Fiecare dintre ei speră că celălalt va reuşi miracolul să umple golul – să-i ofere atât de mult încât să-l scutească de necesitatea de a se descoperi şi iubi pe sine. Evident, este doar o himeră…

Atunci când nu mă iubesc pe mine însumi voi avea mereu nevoie de tot mai multe dovezi de iubire de la celalalt. Dacă nu mi le oferă, mă voi considera indreptăţit să mă supăr. Dacă mi le oferă din plin, dar eu nu simt că merit cu adevărat atât de mult, voi gândi că pur şi simplu se înşeală, că totuşi este o persoană naivă, iar dragostea sa va începe să mă sufoce.

De fapt, nu voi reuşi niciodată să primesc de la ceilalţi mai mult decât sunt capabil să-mi ofer eu însumi.

Atunci când aducem în relaţiile noastre starea de împlinire pe care o trezeşte veritabila iubire de sine, interacţiunea se stabileşte pe un cu totul alt nivel. Nu mai este vorba de acea foame de iubire care face din interacţiunea cu celălalt o necesitate stringentă, dureroasă, ci de revărsarea unui preaplin. În felul acesta “a dărui” şi “a primi” dobândesc o altă semnificaţie. Atunci când îl eliberez pe celălalt de “obligaţia” de a vindeca rănile pe care mi le provoc singur prin faptul că nu mă iubesc, îi las timp pentru a savura iubirea.

Învaţă să comunici cu Sinele tău Divin

Pentru a învăţa să ne iubim pe noi înşine avem nevoie să înţelegem cum se raportează ceilalţi la noi pentru a ne iubi. Problema este că, încă de mici, am fost învăţaţi despre iubire numai ceea ce au reuşit să ne transmită cei apropiaţi – care aveau ei înşişi propriile limitări şi răni sufleteşti. Pentru a depăşi aceste tipare este bine să învăţăm să ne iubim aşa cum ne iubeşte o fiinţă foarte elevată, spre exemplu Sinele nostru Divin.

Iată o modalitate practică: timp de 29 de zile, vă spuneţi în fiecare dimineaţă, de 21 de ori afirmaţia „Sunt dintotdeauna călăuzit(ă) de Sinele meu Divin” şi îl rugăm să ne înveţe pe parcursul acelei zile să ne iubim aşa cum ne iubeşte el. În orele care urmează suntem cât mai atenţi la toate manifestările noastre, aşa cum facem când cineva spune uneori că ne iubeşte, dar acţiunile sale nu dovedesc asta şi căutăm să înţelegem care îi sunt sentimentele reale. E necesară o observare lucidă şi relaxată, nu pentru a vâna greşelile pe care le facem în relaţia cu noi, ci pentru a pătrunde în profunzime mecanismele prin care propria minte ne face să fim lipsiţi de iubire. De fiecare dată când observăm gânduri sau acţiuni de natură să ne rănească, intrăm în starea de oservator prin întrebarea “Ce gândesc eu acum?” şi “Ce simt eu acum?”.

FOTO 300

Unul din locurile comune ale gândirii umane este că nu merităm iubire atunci când experimentăm ceva ce ne face să suferim noi sau alţii. De aceea, când ne simţim vinovaţi, ne refuzăm cu şi mai multă îndârjire dragostea şi astfel ne învârtim iar şi iar în acelaşi cerc. Totuşi, din punct de vedere divin, lucrurile stau altfel: tocmai cel care este în suferinţă (fiul risipitor) are nevoie de mai multă iubire pentru a se putea redresa.  Acesta este un mod matur de a iubi, singurul care ne poate duce dincolo de aparenţe. Dacă nu suntem capabili să ni-l acordăm nouă înşine, este puţin probabil că vom reuşi cu ceilalţi.

Mai ales la începutul acestei practici, este posibil să fim uimiţi cât de des ne purtăm fără înţelegere şi iubire pentru noi înşine. Dar dacă perseverăm, vom observa curând că este tot mai uşor să sesizăm din timp această tendinţă şi apoi chiar să o suspendăm înainte de a declanşa multe din programele şi obiceiurile mentale negative. Treptat se instalează o stare de siguranţă, împlinire şi transparenţă. În finalul acestei perioade de 29 zile vom realiza o sinteză în care vom căuta să sesizăm cât mai clar diferenţele care au apărut în modul de raportare la noi înşine. La finalul acestei perioade se va configura o reţea neuronală prin care vom atrage alte informaţii şi alte reţele asemănătoare celei deja formate.  Este posibil ca pe parcursul acestei practici sau în zilele imediat următoare să se producă transformări binefacătoare şi neaşteptate în modul de interacţiune cu ceilalţi, cu persoanele foarte apropiate, dar şi cu cei pe care îi întâlnim în trecere.

Iubeşte-te aşa cum Sinele tău Divin te iubeşte

El nu-ţi răneşte niciodată sufletul pentru aţi salva imaginea. El nu te îndeamnă să fii descurajat – tocmai pentru că îţi cunoaşte infinita comoară lăuntrică. Nu-ţi şopteşte niciodată că eşti neputincios, întrucât ştie că în el sunt toate potenţialităţile. Nu te ameninţă că nu te va mai iubi din cauză că ai greşit; pentru el este evident că, atât timp cât vei exista separat, vei continua să greşeşti. Şi de altfel multe realizări minunate au fost obţinute “din greşeală”… El nu te va privi tolerant cum perseverezi în greşeală – aceasta riscă să devină o cale fără întoarcere. El nu te amăgeşte niciodată că meriţi iubire pentru că eşti “mai presus decât alţii”, căci ştie cu siguranţă că în această dimensiune nici măcar un grăunte de nisip nu ar putea să existe fără iubirea Tatălui.

Amintesc faptul că Niculina Gheorghiţă este autoarea cărţilor:

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

şi creatoarea cursului “Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

Modulul 1Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

Modulul 2Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

Modulul 3Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

Modulul 4Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

Modulul 5Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

Modulul 6Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

Modulul 7Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum  (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Du-te înapoi

Mesajul tău a fost trimis

Avertisment
Avertisment
Avertisment
Avertisment

Avertizare!

CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL – PARTEA A DOUA

DSCF9459În continuarea articolului precedent pe aceeaşi temă (articol pe care îl găsiţi aici: https://spatiulinimii.com/2013/11/20/cum-ne-schimba-dumnezeu-creierul/), având la bază cartea “CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL“, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, vă voi prezenta în cele ce urmează un nou fragment ce conţine o altă modalitate de antrenare a creierului în scopul obţinerii sănătăţii fizice, metale şi spirituale, dintre cele opt modalităţi prezentate de autori. Tehnica este una extrem de simplă şi valoroasă, ca şi cea prezentată în articolul anterior. Reamintesc faptul că la baza cărţii în cauză stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală.

Antrenarea creierului

Opt modalităţi de a obţine sănătatea fizică, mentală şi spirituală. Meditaţia şi rugăciunea.

A opta modalitate optimă de exersare a creierului

Zâmbiţi. Chiar şi dacă nu vă vine s-o faceţi, simplul act al zâmbitului repetitiv ajută la întreruperea tulburărilor stării de spirit şi întăreşte abilitatea neuronală de a menţine o viziune pozitivă asupra vieţii. Chiar şi dacă mimaţi un zâmbet, ceilalţi oameni vă vor răspunde cu o mai mare generozitate şi bunătate. După ştiinţa mea, singura religie care încorporează zâmbetul într-o practică spirituală este budismul. De exemplu, Thich Nhat Hanh sugerează să facem „meditaţia zâmbetului” ori de câte ori avem o clipă liberă în timpul zilei. Zâmbiţi când urcaţi într-un lift sau staţi la coadă la supermarket şi veţi observa că oamenii din jurul vostru se vor calma. Vă veţi simţi mai bine, veţi iradia empatie, iar oamenii vor răspunde cu bunătate. După cum scria Thich Nhat Hanh, „Dacă nu vom fi capabili să zâmbim, atunci lumea nu va avea pace”. Zâmbetele, că veni vorba, sunt contagioase neurologic în orice cultură, iar femeile sunt mult mai capabile să zâmbească decât bărbaţii.

BRAIN

Zâmbetul stimulează circuitele creierului care sporesc interacţiunea socială, empatia şi starea de spirit. De fapt, zâmbetul are un efect atât de puternic asupra creierului, încât dacă vedeţi imaginea unui chip zâmbitor, vă veţi simţi involuntar mai fericit şi mai în siguranţă. În sens invers, încruntatul (sau privitul unui chip încruntat) stimulează sentimentele de furie, dezgust şi neplăcere. Într-un studiu controversat, injecţiile cu Botox în ridurile de încruntare par să amelioreze sentimentele subiective de depresie.

Râsul, pe de altă parte, stimulează căi neuronale diferite. Râsul şi umorul nu apar pe lista noastră, pentru că o parte a mecanismelor implicate sunt asociate cu surprinderea şi perceperea incongruenţei. Râsul şi umorul pot stimula amigdala, sugerând că aceste sentimente sunt uneori legate de disconfort şi teamă. Aceasta ne poate ajuta să explicăm de ce mulţi oameni râd când se uită la filme în care alţi oameni fac lucruri prosteşti şi au de suferit, pentru că ar putea fi o cale de eliberare rapidă a anxietăţii (o explicaţie alternativă ar fi că unii oameni experimentează o plăcere sadică atunci când alţii greşesc).

Unele dovezi sugerează că râsul poate ajuta la scăderea stresului şi la întărirea sistemului imunitar, declanşând chiar anumite gene care sunt legate de lupta împotriva diabetului şi SIDA. Dar schimbările par să fie temporare, iar studiile nu reuşesc să demonstreze dacă apar îmbunătăţiri apreciabile ale stării de sănătate.

O personalitate înclinată spre râs poate fi benefică, dar până când nu ia cineva un grup de subiecţi cărora să le ceară să râdă arbitrar timp de cinsprezece minute pe zi, apoi să îi scaneze din nou în opt săptămâni, nu vom şti dacă circuitele neuronale stimulate sunt legate de anxietate, plăcere, sadism sau pace.

Vă recomandăm să ascultaţi muzică „fericită” (da, creierul organizează sunetul într-o paletă de emoţii). Poate stimula un zâmbet ca răspuns şi îmbunătăţi starea de spirit şi poate fi deosebit de eficientă în ajutarea creierului atunci când aveţi de-a face cu o boală cronică sau gravă.

  FOTO  chakras

Meditaţia şi rugăciunea

Majoritatea dicţionarelor definesc rugăciunea ca un act de comunicare cu o zeitate, mai ales sub forma unei dorinţe sau a unei cereri de ajutor. Meditaţia este definită ca o reflectare contemplativă sau un exerciţiu mental menit să creeze un nivel ridicat de conştienţă spirituală, să declanşeze o experienţă spirituală sau religioasă, sau să antreneze mintea într-un mod specific. Considerăm rugăciunea a fi o formă specializată de meditaţie, în care practicantul face o cerere specifică unei entităţi sau prezenţe spirituale. Vedem, de asemenea, imaginaţia ghidată, hipnoza şi tehnica psihoanalitică a asocierii libere ca forme de activitate contemplativă.

Atât rugăciunea, cât şi meditaţia pot include folosirea textelor religioase, cântecele sau mişcări ritualice, dar meditaţia se referă de obicei la o activitate mai îndelungată, mai intensă. Neurologic, am descoperit că, cu cât o persoană se roagă sau meditează mai mult, cu atât mai multe schimbări au loc în creier. Cinci minute de rugăciune o dată pe săptămână s-ar putea să aibă un efect minim, dar patruzeci de minute de exerciţiu zilnic, pe o perioadă de câţiva ani, va produce schimbări permanente în creier.

Următoarele articole din seria CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL vor trata subiectele:

  Chimia şi Dumnezeu

   Atingerea scopurilor

   Protejarea creierului care îmbătrâneşte

   Antrenarea dendritelor

   Crearea unei meditaţii personale pentru îmbunătăţirea memoriei

   Dumnezeu şi neuroplasticitatea creierului.

Despre autori:

Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Du-te înapoi

Mesajul tău a fost trimis

Avertisment
Avertisment
Avertisment
Avertisment

Avertizare!

Taina cunoaşterii

Dragii mei, Niculina Gheorghiţă, Psiholog Formator Clinician Principal şi Doctorand în Psihologie Cuantică, abia sosită dintr-o călătorie iniţiatică în Nepal, ne oferă un articol pe cât de interesant, pe atât de util.

Avem control asupra vieţii noastre, sau există un destin care ne conduce, implacabil, spre un anumit gen de experienţe?
Ei bine, bazându-ne pe adevăruri ale fizicii cuantice şi pe ultimele descoperiri ale neuroştiinţelor, putem, în sfârşit, să primim, să acceptăm şi să ne bucurăm de ideea responsabilizatoare ca noi suntem arhitecţii propriilor noastre vieţi.
Pentru a ne putea utiliza acest drept de creator, pe care fiecare dintre noi îl are, în mod corect şi eficient, ar trebui să ştim cum să creăm în mod conştient.
Pentru aceasta, avem nevoie de cunoaştere.

Irina Luana Stan

CB7ARTIST FOTOGRAF CRISTI BORBELI

Taina cunoaşterii

Autor invitat: Niculina Gheorghiță

 

De curând am conștientizat taina cunoașterii. Vreau să vă împărtășesc această conștientizare. Pentru mine a venit ca o nouă deschidere spre crearea unei noi minți. Mi-a schimbat perspectiva asupra credinței și a forței vieții.

De ce taină? Pentru că în spatele acestui proces se ascunde o adevărată minune, care se manifestă la nivelul creierului. Din creier pleacă toate comenzile către interiorul corpului noastru fizic și către crearea realității în exterior. Ceea ce conținem în interior se reflectă ca într-o oglindă în exterior. Voi detalia mai jos acest proces.

Conștiința din jurul nostru este format din toate emanațiile noastre, care sunt sub formă de gând, emoție, trăire și emisiile tuturor obiectelor date prin formă, culoare, etc., din mediul înconjurător.  Aceste emanații care alcătuiesc conștiința au frecvențe electrice diferite. Unele sunt de frecvență foarte coborâtăși lentă, anume cele care predomină în conștiința socială, planul material, în programul de supraviețuire, iar altele au frecvențe în lungimi de undă foarte ridicate, înalte, în programul de creație și sunt gândurile nelimitate ale Supraconștiinței, Sinelui Divin, Dumnezeu.

Conștiința este suma tuturor valorilor de frecvență diferită ale gândului, iar fiecare valoare de gând atrage valori asemănătoare , adică fac frecvență specifică (asemănătoare) cu altele de pretutindeni.

Creierul nostru este un mare receptor de frecvențe electrice ale gândului. El are diferite părți specializate pentru a primi, găzdui și amplifica diversele frecvențe ale gândului.

Suntem alimentați în permanență cu toate aceste gânduri și emisii dar rezonăm cu cele pe care le conținem ca frecvență aurică. În momentul în care acceptăm și contemplăm un gând și apoi îl menținem în creierul nostru suficient timp (depinde de câtă concentrare și atenției îi dăm), acel gând va face parte din noi.

Creierul transformă gândurile în curent electric, iar în funcție de concentrare îl amplifică mai mult sau mai puțin și apoi îl trimite prin sistemul nervos central către fiecare  parte din corpul fizic până la nivelul structurii ADN. Prin acest proces acel gând face parte din noi, devine înțelegere și crește sau diminuează nivelul de frecvență al ființei în general.

De aceea se spune că dacă faci cuiva ceva distructiv de fapt îți faci ție. Prin trăire, tu implementezi acea faptă prin gândurile acceptate și amplificate în creier la nivelul corpului, care vor atrage la rândul lor evenimente, situații, momente prin care vei experimenta ceea ce conții, ce ai implementat prin trăire în corp. Tot ceea ce trăiești devine înțelegerea care duce la înțelepciune. Adică la rezultate care țin de distrugere sau dezvoltare. Noi alegem prin atenție și concentrare ce vom trăi.

Capacitatea pe care o are creierul nostru de a primi diferite frecvențe de gând este controlată de glanda pituitară care se situează între cele două emisfere cerebrale. Pituitara este cea care de fapt guvernează creierul. Ea mai este numită și cea de-a 7 pecete, sigiliu, ceakră etc. Glanda  Pituitară este responsabilă de coordonarea diverselor părți din creier care se ocupă cu recepționarea și găzduirea frecvenței unui gând.

Cum spune maestrul Ramtha: „Pituitara este poarta ce vă deschide capacitatea de a contempla și a raționa cu gândul, de a-l realiza în corp și de a-l materializa apoi într-o experiență”.

Creierul nostru este condus și controlat prin funcțiile acestei glande endocrine puternice, printr-un sistem complex de secreții hormonale.

CB13ARTIST FOTOGRAF CRISTI BORBELI

După pituitară, ca importanță în sistemul glandelor hormonale este glanda pineală. Ea este denumită ochiul al treilea sau ceakra Ajna. Aceasta se ocupă de amplificarea frecvenței gândurilor noastre pentru a putea fi transmise la nivel celular în corpul fizic. Pineala răspunde și de menținerea armoniei funcțiilor corpului prin secreția de hormonilor emiși de glandele endocrine.

Pentru a amplifica un gând, pineala are nevoie de un hormon care este secretat de glanda Pituitară.

Cu cât frecvențele gândului pe care le acceptăm în creier sunt mai ridicate, cu atât secreția hormonală este mai abundentă în organism. De asemenea, cu cât frecvențele sunt mai înalte, cu atât pituitara activează pineala, care își secretă hormonii ce activează creierul pentru a primi gânduri de frecvențe mai înalte.

Cu alte cuvinte, cu cât stăm pe un flux de conștiință mai ridicat ca frecvență, cu atât atragem gânduri de frecvențe înalte. De exemplu, cu cât primim și trăim o bucurie cu toată ființa, cu atât atragem alte bucurii în realitatea noastră. În același mod, cu cât acceptăm în mintea noastră un gând de supărare sau întristare, cu atât atragem în realitatea noastră evenimente, momente, situații care aduc tristețe și supărare. De noi depinde ce acceptăm în creierul nostru. Acceptarea se traduce prin faptul că dai atenție unui gând, un anumit timp cât să creeze calea spre celulele corpului fizic.

De ce i se spune glandei pineale ochiul al treilea? Deoarece prin ochi tu poți vedea la distanță. În funcție de cât de deschis este ochiul (câtă deschidere ai) vezi mai departe sau mai aproape. Deschiderea apare ca urmare a acceptării că ceva este posibil. După acceptare activezi credința că se poate. Și uite așa apare procesul materializării:

 cunoaștere – acceptare – credință – materializare.

Cunoașterea duce la acceptare. Acceptarea duce la activarea forței interioare care este credința, iar credința duce la împlinirea gândului acceptat. Dați-vă voie să trăiți în bucurie, pace armonie. Acceptați că e posibil și viața voastră va fi plină de evenimente, situații, momente care vă vor aduce bucurie, pace și armonie.

Cu drag din iubire pentru iubire!

Amintesc faptul că Niculina Gheorghiţă este autoarea cărţilor:

Bucuria de a trăi în şi cu Dumnezeu. Ghid practic de psihologie cuantică”

Regăsirea puterii interioare. Ghid practic de psihologie cuantică ”

Bucuria de a trăi fără mască. Ghid practic de psihologie cuantică”

Credinţele noastre creează realitatea noastră. Ghid practic de psihologie cuantică”,

pe care vi le recomand din toată inima, precum vă recomand şi cursul ei absolut remarcabil “Regăsirea Puterii Interioare”, structurat în 7 module după cum urmează:

Modulul 1Regăsirea identităţii divine (obiectiv: a te pune în contact cu identitatea ta reală, forţa ta de creator şi puterea ei de creaţie)

Modulul 2Descoperirea puterii în relaţii (obiectiv: evaluarea relaţiilor din perspectiva celui care are puterea de decizie şi de a experimenta forţa unei relaţii în care ambii parteneri sunt total în siguranţă)

Modulul 3Regăsirea şi descoperirea iubirii de sine (obiectiv: descoperirea capacităţii de a fi mereu şi necondiţionat de partea ta, indiferent de ce, cum, cât şi când ai făcut ceva)

Modulul 4Descoperirea puterii emoţionale (obiectiv: activarea poziţiei observatorului nonjudicativ prin iubire necondiţionată în orice experienţă de viaţă)

Modulul 5Descoperirea puterii voinţei şi a intenţiei (obiectiv: activarea şi experimentarea capacităţii de creaţie la nivel holografic)

Modulul 6Descoperirea puterii minţii (obiectiv: activarea unei minţi care transformă experienţa în înţelepciune şi care este focalizată ca un laser în orice situaţie de normalitate sau criză)

Modulul 7Descoperirea trăirii în prezent, aici și acum  (obiectiv: crearea unui portal interior de trecere în Sine, experimentarea potenţialului nelimitat al Sinelui, cu descărcarea şi stocarea în minte a experienţelor de acest gen,  sub formă de abilităţi).

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Du-te înapoi

Mesajul tău a fost trimis

Avertisment
Avertisment
Avertisment
Avertisment

Avertizare!

CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL

„Timpul nostru se remarcă prin minunate împliniri în domeniile înţelegerii ştiinţifice şi prin aplicarea tehnică a acestor introspecţii. Cine nu ar fi încântat de asta? Dar să nu uităm că numai cunoaşterea şi abilităţile nu pot conduce umanitatea către o viaţă fericită şi demnă. Umanitatea are toate motivele să-i pună pe cei care proclamă valori şi standarde morale înalte deasupra descoperitorilor adevărului obiectiv. Ceea ce umanitatea datorează personalităţilor ca Buddha, Moise, Iisus valorează pentru mine mai mult decât toate realizările minţii iscoditoare şi constructive.”

                                             Albert Einstein, The Human Side

Am ales să vă împărtăşesc un fragment din cartea „CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL„, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, deoarece conţine una dintre cele opt modalităţi de antrenare a creierului în scopul obţinerii sănătăţii fizice, metale şi spirituale, prezentate de autori. Modalitatea este una extrem de simplă, dar extrem de importantă şi folositoare. În acelaşi timp, prin prezentarea acestui fragment, doresc să aduc în atenţia voastră cartea mai sus amintită, de mare valoare, la a cărei bază stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală, şi al cărei preambul la primul capitol este constituit din cuvintele lui Albert Einstein, redate mai sus.

Antrenarea creierului
Opt modalităţi de a obţine sănătatea fizică, mentală şi spirituală

A cincea modalitate optimă de exersare a creierului

 Căscaţi. Râdeţi dacă vreţi (deşi aţi face mai bine creierului dacă aţi zâmbi), dar după părerea mea profesională, căscatul este unul dintre cele mai straşnic păstrate secrete în neuroştiinţă. Chiar şi colegii mei, care fac la alte universităţi cercetări asupra meditaţiei, relaxării şi reducerii stresului, au trecut cu vederea această puternică unealtă de intensificare neuronală. Căscatul a fost folosit de multe decenii în terapia vocii, ca un mijloc eficient de reducere a hipertensiunii din gât şi a anxietăţii.

Brain

Câteva studii recente bazate pe scanarea creierului au arătat cum căscatul induce o activitate neuronală unică în zonele creierului care sunt direct legate de generarea conştiinţei sociale şi crearea sentimentelor de empatie. Una dintre aceste zone este precuneusul, o mică structură ascunsă în cutele lobului parietal. Conform cercetătorilor de la Institutul de Neurologie din Londra, precuneusul pare să joace un rol central în conştiinţă, autoreflecţie şi refacerea memoriei. Precuneusul este stimulat de respiraţia yoga, fapt care ajută la explicarea motivului pentru care diferite forme de meditaţie contribuie la un sentiment sporit de conştiinţă de sine. Este de asemenea una dintre zonele cele mai atinse de afecţiunile bătrâneţii şi problemele de deficit de atenţie, deci este posibil ca dacă vom căsca deliberat să întărim această parte importantă a creierului.

Din aceste motive credem că simplul căscat trebuie integrat în exerciţii şi programe de reducere a stresului, antrenamente de intensificare a memoriei, psihoterapie şi practici spirituale contemplative. Şi deoarece precuneusul a fost asociat recent cu sistemul neuron-oglindă din creier (care ne permite să rezonăm la sentimentele şi comportamentele altora), căscatul ar putea chiar să ajute la intensificarea conştiinţei sociale, compasiunii şi comunicării eficiente cu alţii.

Căscatul este atât de eficient şi de important pentru funcţionarea creierului, încât vă voi cere să citiţi cele treizeci şi patru de studii legate de căscat pe care le-am citat la note (puteţi citi rezumatul şi câteva articole accesând pubmed.gov). De ce sunt atât de insistent? Pentru că dacă v-aş cere să puneţi jos această carte chiar acum şi să căscaţi de zece ori ca să experimentaţi această tehnică fabuloasă, probabil că n-o veţi face. Chiar şi la seminare, după prezentarea cantităţii copleşitoare de dovezi, când ceream oamenilor şă caşte, jumătate din audienţă ezita. Trebuia să îi conving pentru ca să simtă efectele relaxante imediate. Există o prejudecată de neînţeles în societatea noastră, care sugerează că este nepoliticos să caşti şi cei mai mulţi dintre noi am fost învăţaţi aceasta când eram mici.

Ca tânăr student la Medicină, am fost prins odată căscând şi am fost muştruluit de profesor. A spus că nu se cade să apar obosit în faţa pacienţilor, chiar dacă stăteam pe hol, nu în salon. Într-adevăr, căscatul se intensifică atunci când sunteţi obosit şi ar putea fi modalitatea blândă prin care creierul vă spune că ar fi necesar un mic somn de regenerare. Pe de altă parte şi expunerea la lumină vă poate face să căscaţi, sugerând că aceasta este o parte a procesului de trezire.

Brain2Brain3

Căscatul nu numai că vă relaxează – vă aduce cu rapiditate într-o stare de conştiinţă cognitivă. Studenţii cască la curs, nu pentru că profesorul este plictisitor (deşi şi acest lucru vă poate face să căscaţi, încercând să rămâneţi concentrat la discursul monoton), ci pentru că scapă creierul de somnolenţă, ajutându-vă să staţi concentrat asupra unor concepte şi idei importante. El reglează conştiinţa şi sentimentul de sine şi ne ajută să devenim mai introspectivi şi mai conştienţi de sine. Desigur, dacă se întâmplă să vă treziţi în faţa unui profesor monoton, plictisitor, căscatul vă va ajuta să vă menţineţi treaz.

Brain4Căscatul vă va relaxa şi vă va aduce într-o stare de veghe alertă mai repede decât orice altă tehnică de meditaţie cunosc şi, deoarece este neurologic contagios, este foarte uşor de învăţat în grup. Una dintre fostele mele studente folosea căscatul pentru a readuce la atenţie consiliul directorilor în mai puţin de şaizeci de secunde. De ce? Pentru că ajută oamenii să îşi sincronizeze comportamentul cu alţii.

Căscatul, ca mecanism de alertare, apare în primele douăzeci de săptămâni de la naştere. El ajută la reglarea ritmurilor circadiene ale nou-născuţilor şi, deci, căscatul ar trebui să ajute petrecăreţul de până în zori şă îşi reseteze ceasul intern al creierului. Căscatul ar putea de asemenea să uşureze disconfortul provocat de altitudinile mari.

Deci ce anume se află înapoia mecanismului care face din căscat o unealtă atât de esenţială? Pe lângă activarea precuneusului, reglează temperatura şi metabolismul creierului. […]

Numeroase neurochimicale sunt implicate în experienţa căscatului, inclusiv dopamina, care activează producerea de oxitocină în hipotalamus şi hipocamp, zone esenţiale pentru activarea memoriei, controlul voluntar şi reglarea temperaturii. Aceşti neurotransmiţători reglează plăcerea, senzualitatea şi relaţiile dintre indivizi, deci dacă vreţi şă vă sporiţi intimitatea şi să staţi împreună cu partenerul dumneavoastră, atunci căscaţi împreună. Alte neurochimicale şi molecule implicate în căscat sunt acetilcolina, oxidul nitric, glutamatul, GABA, serotonina, ACTH, MSH, hormonii sexuali şi peptidele. De fapt, este greu să găsim o altă activitate care să influenţeze atât de multe funcţii ale creierului.

DSCF9459

Sfatul nostru este simplu. Căscaţi cât de mult puteţi într-o zi: când vă confruntaţi cu o problemă dificilă la lucru, când vă pregătiţi să mergeţi la culcare şi ori de câte ori simţiţi mânie, anxietate sau stres. Căscaţi înainte să aveţi o discuţie importantă, căscaţi înainte să daţi un test şi căscaţi în timp ce meditaţi sau vă rugaţi pentru că vă va intensifica experienţa spirituală.

Căscatul conştient are nevoie de puţină practică şi disciplină pentru a trece de inhibiţiile sociale inconştiente, dar oamenii vin adesea cu trei scuze ca să nu caşte: „Nu-mi vine”, „Nu sunt obosit” şi, preferatul meu, „Nu pot”. Sigur că puteţi. Tot ceea ce trebuie să faceţi ca să declanşaţi un căscat adânc este să îl mimaţi de şase sau şapte ori. Încercaţi asta acum şi veţi descoperi până la al cincilea căscat fals că se va produce unul real. Dar nu vă opriţi aici, pentru că până la al zecelea sau al doisprezecelea căscat veţi simţi puterea acestui mic truc seducător. Ochii poate vă vor lăcrima, s-ar putea să înceapă să vă curgă nasul, dar vă veţi simţi şi foarte prezent, incredibil de relaxat şi foarte alert. Nu e rău pentru ceva ce nu ia mai mult de un minut.

                            În concluzie:

 

12 Motive esenţiale să căscaţi

1.Stimulează starea de alertă şi concentrarea

2.Optimizează activitatea creierului şi metabolismul

3. Îmbunătăţeşte funcţia cognitivă

4. Îmbunătăţeşte memoria

5. Sporeşte conştiinţa şi introspecţia

6. Scade stresul

7. Relaxează fiecare parte a corpului

8. Îmbunătăţeşte controlul muscular voluntar

9. Intensifică abilităţile atletice

10. Reglează simţul timpului

11. Creşte empatia şi conştiinţa socială

12. Sporeşte plăcerea şi senzualitatea

Despre autori:

Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

Du-te înapoi

Mesajul tău a fost trimis

Avertisment
Avertisment
Avertisment
Avertisment

Avertizare!