„Timpul nostru se remarcă prin minunate împliniri în domeniile înţelegerii ştiinţifice şi prin aplicarea tehnică a acestor introspecţii. Cine nu ar fi încântat de asta? Dar să nu uităm că numai cunoaşterea şi abilităţile nu pot conduce umanitatea către o viaţă fericită şi demnă. Umanitatea are toate motivele să-i pună pe cei care proclamă valori şi standarde morale înalte deasupra descoperitorilor adevărului obiectiv. Ceea ce umanitatea datorează personalităţilor ca Buddha, Moise, Iisus valorează pentru mine mai mult decât toate realizările minţii iscoditoare şi constructive.”

                                             Albert Einstein, The Human Side

Am ales să vă împărtăşesc un fragment din cartea „CUM NE SCHIMBĂ DUMNEZEU CREIERUL„, de Andrew Newberg şi Mark Robert Waldman, deoarece conţine una dintre cele opt modalităţi de antrenare a creierului în scopul obţinerii sănătăţii fizice, metale şi spirituale, prezentate de autori. Modalitatea este una extrem de simplă, dar extrem de importantă şi folositoare. În acelaşi timp, prin prezentarea acestui fragment, doresc să aduc în atenţia voastră cartea mai sus amintită, de mare valoare, la a cărei bază stă o vastă cercetare medicală, ştiinţifică şi spirituală, şi al cărei preambul la primul capitol este constituit din cuvintele lui Albert Einstein, redate mai sus.

A cincea modalitate optimă de exersare a creierului

 Căscaţi. Râdeţi dacă vreţi (deşi aţi face mai bine creierului dacă aţi zâmbi), dar după părerea mea profesională, căscatul este unul dintre cele mai straşnic păstrate secrete în neuroştiinţă. Chiar şi colegii mei, care fac la alte universităţi cercetări asupra meditaţiei, relaxării şi reducerii stresului, au trecut cu vederea această puternică unealtă de intensificare neuronală. Căscatul a fost folosit de multe decenii în terapia vocii, ca un mijloc eficient de reducere a hipertensiunii din gât şi a anxietăţii.

Câteva studii recente bazate pe scanarea creierului au arătat cum căscatul induce o activitate neuronală unică în zonele creierului care sunt direct legate de generarea conştiinţei sociale şi crearea sentimentelor de empatie. Una dintre aceste zone este precuneusul, o mică structură ascunsă în cutele lobului parietal. Conform cercetătorilor de la Institutul de Neurologie din Londra, precuneusul pare să joace un rol central în conştiinţă, autoreflecţie şi refacerea memoriei. Precuneusul este stimulat de respiraţia yoga, fapt care ajută la explicarea motivului pentru care diferite forme de meditaţie contribuie la un sentiment sporit de conştiinţă de sine. Este de asemenea una dintre zonele cele mai atinse de afecţiunile bătrâneţii şi problemele de deficit de atenţie, deci este posibil ca dacă vom căsca deliberat să întărim această parte importantă a creierului.

Din aceste motive credem că simplul căscat trebuie integrat în exerciţii şi programe de reducere a stresului, antrenamente de intensificare a memoriei, psihoterapie şi practici spirituale contemplative. Şi deoarece precuneusul a fost asociat recent cu sistemul neuron-oglindă din creier (care ne permite să rezonăm la sentimentele şi comportamentele altora), căscatul ar putea chiar să ajute la intensificarea conştiinţei sociale, compasiunii şi comunicării eficiente cu alţii.

Căscatul este atât de eficient şi de important pentru funcţionarea creierului, încât vă voi cere să citiţi cele treizeci şi patru de studii legate de căscat pe care le-am citat la note (puteţi citi rezumatul şi câteva articole accesând pubmed.gov). De ce sunt atât de insistent? Pentru că dacă v-aş cere să puneţi jos această carte chiar acum şi să căscaţi de zece ori ca să experimentaţi această tehnică fabuloasă, probabil că n-o veţi face. Chiar şi la seminare, după prezentarea cantităţii copleşitoare de dovezi, când ceream oamenilor şă caşte, jumătate din audienţă ezita. Trebuia să îi conving pentru ca să simtă efectele relaxante imediate. Există o prejudecată de neînţeles în societatea noastră, care sugerează că este nepoliticos să caşti şi cei mai mulţi dintre noi am fost învăţaţi aceasta când eram mici.

Ca tânăr student la Medicină, am fost prins odată căscând şi am fost muştruluit de profesor. A spus că nu se cade să apar obosit în faţa pacienţilor, chiar dacă stăteam pe hol, nu în salon. Într-adevăr, căscatul se intensifică atunci când sunteţi obosit şi ar putea fi modalitatea blândă prin care creierul vă spune că ar fi necesar un mic somn de regenerare. Pe de altă parte şi expunerea la lumină vă poate face să căscaţi, sugerând că aceasta este o parte a procesului de trezire.

Căscatul nu numai că vă relaxează – vă aduce cu rapiditate într-o stare de conştiinţă cognitivă. Studenţii cască la curs, nu pentru că profesorul este plictisitor (deşi şi acest lucru vă poate face să căscaţi, încercând să rămâneţi concentrat la discursul monoton), ci pentru că scapă creierul de somnolenţă, ajutându-vă să staţi concentrat asupra unor concepte şi idei importante. El reglează conştiinţa şi sentimentul de sine şi ne ajută să devenim mai introspectivi şi mai conştienţi de sine. Desigur, dacă se întâmplă să vă treziţi în faţa unui profesor monoton, plictisitor, căscatul vă va ajuta să vă menţineţi treaz.

Căscatul vă va relaxa şi vă va aduce într-o stare de veghe alertă mai repede decât orice altă tehnică de meditaţie cunosc şi, deoarece este neurologic contagios, este foarte uşor de învăţat în grup. Una dintre fostele mele studente folosea căscatul pentru a readuce la atenţie consiliul directorilor în mai puţin de şaizeci de secunde. De ce? Pentru că ajută oamenii să îşi sincronizeze comportamentul cu alţii.

Căscatul, ca mecanism de alertare, apare în primele douăzeci de săptămâni de la naştere. El ajută la reglarea ritmurilor circadiene ale nou-născuţilor şi, deci, căscatul ar trebui să ajute petrecăreţul de până în zori şă îşi reseteze ceasul intern al creierului. Căscatul ar putea de asemenea să uşureze disconfortul provocat de altitudinile mari.

Deci ce anume se află înapoia mecanismului care face din căscat o unealtă atât de esenţială? Pe lângă activarea precuneusului, reglează temperatura şi metabolismul creierului. […]

Numeroase neurochimicale sunt implicate în experienţa căscatului, inclusiv dopamina, care activează producerea de oxitocină în hipotalamus şi hipocamp, zone esenţiale pentru activarea memoriei, controlul voluntar şi reglarea temperaturii. Aceşti neurotransmiţători reglează plăcerea, senzualitatea şi relaţiile dintre indivizi, deci dacă vreţi şă vă sporiţi intimitatea şi să staţi împreună cu partenerul dumneavoastră, atunci căscaţi împreună. Alte neurochimicale şi molecule implicate în căscat sunt acetilcolina, oxidul nitric, glutamatul, GABA, serotonina, ACTH, MSH, hormonii sexuali şi peptidele. De fapt, este greu să găsim o altă activitate care să influenţeze atât de multe funcţii ale creierului.

Sfatul nostru este simplu. Căscaţi cât de mult puteţi într-o zi: când vă confruntaţi cu o problemă dificilă la lucru, când vă pregătiţi să mergeţi la culcare şi ori de câte ori simţiţi mânie, anxietate sau stres. Căscaţi înainte să aveţi o discuţie importantă, căscaţi înainte să daţi un test şi căscaţi în timp ce meditaţi sau vă rugaţi pentru că vă va intensifica experienţa spirituală.

Căscatul conştient are nevoie de puţină practică şi disciplină pentru a trece de inhibiţiile sociale inconştiente, dar oamenii vin adesea cu trei scuze ca să nu caşte: „Nu-mi vine”, „Nu sunt obosit” şi, preferatul meu, „Nu pot”. Sigur că puteţi. Tot ceea ce trebuie să faceţi ca să declanşaţi un căscat adânc este să îl mimaţi de şase sau şapte ori. Încercaţi asta acum şi veţi descoperi până la al cincilea căscat fals că se va produce unul real. Dar nu vă opriţi aici, pentru că până la al zecelea sau al doisprezecelea căscat veţi simţi puterea acestui mic truc seducător. Ochii poate vă vor lăcrima, s-ar putea să înceapă să vă curgă nasul, dar vă veţi simţi şi foarte prezent, incredibil de relaxat şi foarte alert. Nu e rău pentru ceva ce nu ia mai mult de un minut.

                            În concluzie:

Despre autori:

Andrew Newberg este doctor în medicină, profesor asociat la Departamentul de Radiologie şi Psihiatrie al Spitalului Universităţii Pennsylvania şi profesor adjunct la Departamentul de Studii Religioase. Este fondatorul şi directorul Centrului pentru Spiritualitate şi Minte şi directorul Centrului pentru Studii Integrate de Spiritualitate şi Neuroştiinţă al Universităţii Pennsylvania. Este board-certified în medicină internă, medicină nucleară şi cardiologie nucleară. A publicat pe ste o suta de articole, eseuri, capitole de cărţi, lucrări. O prezentare generală a lucrărilor sale poate fi văzută la http://www.andrewnewberg.com.

Mark Robert Waldman este cercetător asociat  al Centrului pentru Spiritualitate şi Minte, Universitatea Pennsylvania, autor a nouă cărţi şi antologii în domeniile psihologiei şi creativităţii şi a unor lucrări profesionale publicate în jurnale din întraga lume. Deţine specializări în dinamici de cuplu şi terapii bazate pe conştienţă. O prezentare generală a cercetării şi workshop-urilor sale poate fi văzută la http://www.markrobertwaldman.com.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!