Eram odată fetiţă la bunica şi nicio grijă pe lumea asta nu aveam.
EA era veşnică, aşa cum era iubirea Ei pentru mine.
Mă creştea ca pe o floare rară şi prezenţa ei umplea întregul Univers.
Niciodată nu am învăţat s-o pierd, nici la un infinit după ce, blândă şi curată, desăvârşită, smerită, a plecat.
Dar ştiu că am fost, suntem şi vom fi, mereu, împreună: Cer şi Pământ, ploaie şi mare, Soare şi iarbă, inimă în inimă, veşnice, Bunică şi nepoată.
∫∞Experienced thoughts
Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!