M-au întristat câteodată Surorile mele

IMAG0705

M-au întristat câteodată surorile mele, Zeiţe dragi trimise de Cer direct în inima mea, amazoane construindu-şi cu trudă trăirea între Cer şi Pământ, sfinţindu-şi paşii cu lacrimile grele ale nopţilor negre ale sufletelor lor.

Uneori eu mi-am întristat Surorile. Pe cea mai bună soră a mea am întristat-o şi cea mai bună soră a mea m-a întristat, poate, câteodată, aşa de mult, încât mi-am simţit şi i-am simţit, direct pe inimă, toate lacrimile noastre curse vreodată, amestecate, timp de mai multe zile-lumină.

Uneori eu mi-am întristat Surorile, alteori ele m-au întristat în chip nedrept, dar Surorile mele sunt flăcări rupte din Soare şi aduse de Cer direct în viaţa mea, în calea mea, în fiinţa mea.  

Şi focul sacru în jurul căruia dansat-am toate împreună, renăscându-ne una pe cealaltă şi pe noi însene, contopindu-ne, şi care ne-a trimis în zbor pe aripi de vultur, ne cheamă mereu, ne aduce mereu mai aproape, şi mai aproape, până ce toate negurile şi hăurile grele ale tristeţilor şi durerilor ancestrale pe care ştim să le purtăm, deseori, cu graţie regală, se vor fi risipit, încetul cu încetul, în neantul din care au venit, iar noi vom rămâne torţe ale iubirii Cereşti, plutind uşor, împreună, pe un drum al puterii din Lumină.

Chiar dacă mi-am întristat Surorile, sau ele m-au întristat pe mine, acelaşi cântec îngeresc îl cântă în cor inimile noastre atunci când ne unim mâinile calde şi trudite în jurul focului sacru ce ne-a fermecat întotdeauna şi ne-a adus iarăşi împreună, cuprinzându-ne iremediabil în dansul lui de flăcări în formă de pene şi scântei în formă de inimă.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

 

Am întâlnit femei din Cer, am întâlnit bărbaţi de pe Pământ

FOTO42

Am întâlnit femei din Cer, şi dulce şi senină ne-a fost apropierea. Surori trimise în chip de prinţese, împărătese, războinice, preotese înţelepte, foste sclave ale propriilor neputinţe închipuite, căutând lumea înlăuntrul lor şi dăruind în jur preschimbarea, răsturnarea, provocarea, explorarea. Minunate întâlniri, cu feluri anume de atingere a inimilor, cu lacrimi din zâmbete, pene de vultur şi scântei de foc sacru.

Am întâlnit bărbaţi de pe Pământ, şi suavă, dulce, furtunoasă, în cumplită şi grea îndrăgostire sau totală neiubire ne-a fost uneori apropierea. Bărbaţi trimişi în chip de falnici cavaleri, cutezători purtători ai nemuririi pământeşti, temători şi obosiţi sub armura grea, dar iuţi şi zburători ca săgeata în înaltul Cerului. Cu ei am descoperit iubirea de foc, iubirea ce doare, iubirea ce leagă şi dezbină, într-o înfrăţire primară, dar esenţială, cu Pământul.

Atunci nu am înţeles.

Am întâlnit femei din Cer ce căutau bărbaţi din Cer, am întâlnit bărbaţi de pe Pământ ce căutau femei de pe Pământ. Şi le-am chemat pe toate şi i-am chemat pe toţi la o mare şi sălbatică Sărbătoare, pe o pajişte cu iarbă răcoroasă, împrejmuită de copaci ireal de albaştri în puterea Lunii, cu stele căzătoare prinse-n norii întunecat-azurii şi dantele de licurici sclipind voios printre frunzele nopţii.

Când dansul s-a încins în jurul focului solemn din mijlocul pajiştei, şi trupurile din Cer dansau pământesc, iar trupurile de pe Pământ dansau îngeresc, într-o contopire atât de înaltă, de sublimă, perfectă şi eternă, Cerul şi Pământul s-au reîndrăgostit, pentru a mia, mia, mia oară, iremediabil, unul de celălalt.

Şi am plecat de la Sărbătoare de mână cu bărbatul meu de pe Pământ, mulţumind Cerului că voi învăţa, în sfârşit, de la bărbatul meu, să împlinesc lucrul pentru care am venit Aici: să fiu din Cer şi să trăiesc pe Pământ. 

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!

În Cer am hotărât să fiu Femeie

Imagine

În Cer am hotărât să fiu Femeie, dulce şi complet limbaj ceresc-pământesc al simţirii, firesc, dar greu deopotrivă, tainic, pătrunzând tot ceea ce este cu precizia, forţa şi graţia unui pilot ce execută cele mai nepământeşti acrobaţii aeriene.

 În Cer am hotărât să fiu Femeie, ca să învăţ pe Pământ taina perfectă a celor mai grele salturi mortale de inimă în inimi, fără precauţii, fără alternative, fără plasă de salvare.

În Cer am hotărât să fiu Femeie, să mă alătur Surorilor mele Cereşti-Pământene în dansul primejdios al Iubirii de Foc, al Iubirii îndreptătoare, al Iubirii senine, blânde, smerite, al Iubirii ce strigă, se zbate şi, cu preţul propriilor răni, dărâmă ziduri, porţi ferecate cu chei pierdute şi date uitării.

În Cer am hotărât să fiu Femeie, să mă alătur Surorilor mele Cereşti-Pământene în dansul primejdios al Iubirii ce-şi ia pe umeri bagaje mai grele si mai dureroase decât un trup firav ar putea îndura, un dans al Iubirii ce oferă, lasă, învaţă, supără, răneşte, alungă, eliberează, aduce, întăreşte şi împreunează.  

Pe Pământ am învăţat Lacrimi de Femeie, grele şi sacre cristale lichide pe cearcănele vineţii ale inimii frânte, ale ochilor întunecaţi privind în gol spre drumurile închise.

În Cer am hotărât să fiu Femeie, pe Pământ am hotărât să fiu femeie, expresie dulce, aspră, blândă, iertătoare, războinică, docilă, sublimă, creatoare şi desăvârşită a veşnic-îndrăgostirii de Iubirea din Cer.

Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!