Din ploi erau ochii mei odată, nu demult, când toamna călca brutal peste vara şi soarele meu.

Din picături sărate ca marea îmi era inima odată, nu demult, când vântul schilodea copacii şi-mi fura toate frunzele şi toţi pescăruşii.

Dar într-o seară care muşca deja din lumina verii mele, un pescăruş obosit şi rătăcit a poposit în grădina mea întunecată de toamnă. Nu ştiam ce să fac, aşa că l-am poftit înăuntru, i-am pregătit o baie călduţă şi sărată în care am adăugat spumă de mare, ceva nisip şi scoici adunate de prin toate verile mele, am aşezat o lumină caldă dintr-un vechi lampadar auriu, i-am pregătit o masă cu bucate alese pentru gustul lui de pescăruş, şi am aşteptat.

În timp ce mă gândeam că poate vara nu-i doar o plăsmuire de anotimp venind şi plecând în ritmul derulării anotimpurior, i-am văzut ochii sclipind de bucurie, s-a-nălţat în cer, a coborât în picaj spre apa inspumată, a plutit pe deasupra-i, s-a înfruptat din bucatele pregătite anume, mi-a zâmbit cu ochii lui de pescăruş şi şi-a luat zborul, lăsându-mă cu vara ce mi-o dăruise în mijlocul toamnei.

Nu a mai trecut pe la mine de atunci, sau poate a mai fost dar nu m-a găsit acasă, dar dacă ar veni în toiul toamnei, m-ar găsi cu vara şi cu soarele meu încălzind frunzele verzi, cu briza sărată în nări şi inima plină de multe veri ce vor să fie.

∫^∞Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!