În pădure cântat-am întâia oară cântecul nou al sfârşitului de copilărie. Cu soarele-n plete, cu cerul în ochi şi inima neîncepută încă, am alergat pe cai liberi visuri abia născute la umbra unui salcâm mai mare şi mai înţelept decât toată lumea mea.

Cu păsările din pădure ţesut-am împreună o pânză de poveşti, cu fir aurit adus anume de fluturi solari, trimişi în misiune de Zâna Fermecată şi Adevărată. O pânză mare şi întinsă cât toată viaţa mea ce avea să urmeze, ţesută într-un nemaivăzut dans al iubirii şi neuitării, într-un cer azuriu şi plin de promisiuni.  

Şi-n vara aceea în care în pădure cântat-am întâia oară cântecul nou al sfârşitului de copilărie, pânza ţesută în chip fermecat a fost gata, iar eu am plecat cu ea acasa şi în viaţă. M-am înfăşurat în ea, am purtat-o-n fel şi chip, am dansat cu ea, am zburat pe ea, m-am acoperit şi m-am dezvelit de ea, mi-a fost rochie de mireasă, mi-a fost pelerină în vremuri de grele ploi, şi chiar şi acum îmi amintesc uneori de ea, dulce plăsmuire a vremurilor nedevenite încă…

În pădure cântat-am întâia oară cântecul nou al sfârşitului de copilărie şi încă îl mai cânt uneori, cu glas răguşit, încercat, ostenit, dar puternic, uluit de minunea dulce-amară-sărată-îngheţată-haină-mistuitoare-deseori greu curgătoare şi fermecătoare a vieţii întâmplate.

∫^∞Experienced thoughts

Dacă ţi-a plăcut acest articol, dă-mi un Like, abonează-te pentru a primi pe e-mail viitoarele articole, acordă-mi aprecierea ta în număr de steluţe, apasă butoanele Facebook, Google sau Twitter pentru a împărtăşi articolul cu prietenii tăi din reţeaua de socializare pe care o utilizezi, şi/sau acordă un Like paginii https://www.facebook.com/spatiulinimii! De asemenea, trimite-mi un comentariu, dacă îţi face plăcere! Îţi mulţumesc!