”Mă caut pe mine însumi”, asta spun aceia care au depășit faza primară a căutării divinității în exterior. ”Mă caut pe mine însumi”. Este expresia evidentă a dualității, a rupturii interioare, a sciziunii între minte și Ființa fundamentală. Ca și cum în interior ar fi două ființe și una o caută pe cealaltă. Acea parte din noi înșine care nu se găsește pe sine se numește ”ego”. Nu are substanță, pentru că este o construcție mentală. Chiar și o investigație superficială conduce rapid la dezvăluirea inconsistenței sale. Ego este o sumă de amintiri, poziționări, judecăți de valoare, informații, sisteme și mecanisme de gândire, de norme și opinii despre tot felul de lucruri. Cu alte cuvinte, ego nu este altceva decât gândire. Minte. La fel ca o oglindă, reflectă orice experiență. O transformă în informație și o clasează, pentru ca ulterior să poată lua decizii pe baza acelei judecăți. Istoria poziționărilor sale față de realitatea experimentată se transformă în propria sa poveste. În cele din urmă, oglinda uită că este doar o oglindă, doar o suprafață reflexivă a realității. Ajunge să creadă că are o existență proprie și să se întrebe ”cine sunt eu”. Ajunge să se caute ”pe sine”.

Răspunsul la întrebarea ”cine sunt eu” este mereu diferit. Ego este un fel de maestru păpușar, căci articulează personaje interioare în funcție de situații și de calcule complicate. Suntem diferiți în funcție de context. Cu copiii noștri suntem într-un fel, cu șefii în alt fel, cu cei pe care-i iubim într-un fel, cu cei de care ne temem în alt fel. Creăm cele mai diferite roluri, și fiecare dintre acestea are propria sa atitudine și propria sa strategie de supraviețuire. Ego este ca o plastilină care ia forma pe care o consideră potrivită la un anumit moment. Felul în care gândim despre situații, oameni și lume, despre noi înșine și despre tot ce ne înconjoară, determină personajul pe care îl vom contura într-un anumit context. Aceste personaje interioare ocupă scena Conștiinței și se manifestă în dimensiunea liniară a existenței. Devenim personajele noastre interioare. Ele au moduri de a gândi, emoții, atitudini și în cele din urmă se manifestă corporal. Toate sunt articulate fundamental de mintea noastră și de construcția numită Ego.

Se spune că devenim ceea ce gândim, și este, într-un fel adevărat, căci felul în care gândim articulează experiența realității. În mod ironic, hotărâm uneori să gândim ”pozitiv”, adică să cenzurăm din procesele noastre de gândire ceea ce considerăm nepotrivit. Cenzurăm astfel și personajele interioare pe care le manifestăm, dar aceasta nu este o soluție pentru trăirea Adevărului despre noi înșine, pentru că hotărârea este tot a minții. Mintea se cenzurează pe ea însăși și foarte curând se va naște un conflict interior care conduce la dezechilibru. Singura soluție reală este transcenderea spațiului minții și descoperirea naturii mai profunde a ceea ce suntem. Căci mintea nu este decât unul dintre spațiile interioare, e drept, mai rafinat decât cel corporal, dar mai grosier decât cea mai mare parte a Întregului.

Această ”transcendere” a spațiului mental nu este o negare a acestuia, nu este o anihilare a minții, așa cum cred mulți, ci o includere, o reașezare a contextului mai larg al minții. Mintea și copilul său teribil, Ego, sunt părți fundamentale ale Ființei, și interfața cu această dimensiune densă a experienței umane. Anihilarea lor nu numai că nu este posibilă, dar lupta cu propria minte poate conduce la dezechilibre grave. A transcende înseamnă a depăși și a integra, a percepe contextul mai larg. Lucrul cu stările de expansiune ale conștiinței permit explorarea acelui spațiu, mai larg, din care se naște vibrația numită ”minte” și reașezarea minții pe o altă poziție în arhitectura spațiului interior, fără nici o luptă cu aceasta.

Odată cu această reașezare a minții, toate rolurile pe care le jucăm față de ceilalți și, de cele mai multe ori față de noi înșine, își revelează adevărata natură. Poveștile pe care ni le spunem despre noi înșine, evaluările despre trecut, despre noi și despre ceilalți, frica față de viitor și întreaga rătăcire a minții se diminuează. Nu pentru că am fi ”făcut” ceva, ci pentru că percepția noastră este mai largă. Lărgirea percepției despre fenomenele spațiului interior și conştienţa acestora au valoarea unei adevărate eliberări. Este o eliberare din modelele de gândire care ne țin prizonieri în modele de realitate repetitive.

Roluri sau aspecte

O privire simplă asupra acestor modulări ale energiei interioare, operate de către minte. De pildă, atunci când suntem copii, suntem supuși influenței inerente a părinților noștri, care au propriile lor judecăți de valoare despre experiența umană. Ei se tem de anumite lucruri, au principiile lor, moralitatea lor, codurile lor de conduită, sistemele lor de valori și, mai ales, propria lor experiență de viață care i-a sculptat pe dinăuntru, emoțional și conceptual. Preluăm aceste coduri și norme, care nu sunt altceva decât poziționări față de realitate, și le facem ale noastre. ”Viața este periculoasă, este dură, trebuie să te lupți ca să câștigi, trebuie să muncești din greu ca să ai, niciodată nu e destul pentru toți, oamenii sunt răi, nu poți să ai încredere, trebuie să fii primul, trebuie să fii cel mai bun, trebuie să fii prudent, trebuie să … trebuie să, trebuie să…..”. Părinții noștri la rândul lor au preluat o bună parte din ceea ce sunt, în mod inconștient, de la părinții lor și din alte surse. Astfel se creează conștiința de masă, modelele largi de interacțiune umană, pe cât de inconștiente, pe atât de false ca premise. Ajungem astfel să repetăm la nesfârșit aceste modele de gândire, de emoție, de atitudine și re-creăm la nesfârșit linii trans-generaționale, fără să descoperim vreodată ”cine suntem cu adevărat”. Fie vom semăna cu părinții noștri, fie vom fi ”exact invers decât ei”, nu contează, căci reperele noastre vor mereu aceleași. Și dacă nu sunt părinții, atunci provin din mediul în care ne aflăm. O psihologie a turmei, a ”bunului simț”, care cere să mergem pe cărări bătute, să stăm aliniați la normele de gândire ale masei, să nu ieșim din rând, să fim un bun angajat, un bun soț, o bună soție etc.

Judecățile despre noi înșine, felul în care ne evaluăm în funcție de normele acceptate, vor contura personajele interioare pe care le vom manifesta. Cine sunt aceste personaje? Ascultă-ți vocile interioare, căci mintea ta se află într-un permanent monolog pe nenumărate voci. Vei desluși rapid diferitele personaje, căci în interior este un adevărat teatru. ”Omul bun” și ”ticălosul”, ”judecătorul” și ”salvatorul”, ”moralistul” și ”cel care se îndoiește”, ”victima” și ”călăul”, ”căutătorul de spiritualitate”, ”generosul”, dar și ”cumpătatul”, și multe altele. Fiecare are propriul său teatru interior și propriile sale personaje care se luptă pentru a pune stăpânire pe scena conștiinței. Față de diferitele situații din viață, fiecare are propria sa perspectivă, iar ”judecătorul”, cu greu poate alege atitudinea ”potrivită”. Acest teatru interior este acela care blochează intuiția și percepția mai largă despre realitate, căci nu are alt rost decât de a crea ”strategii” de existență. Toate aceste voci sunt vocile minții.

Fiecare dintre aceste personaje interioare este un răspuns la întrebarea ”cine sunt eu”. Un răspuns experienţial, pentru că personajele se activează în diferite împrejurări sau contexte de experiență. Este o reactivare permanentă și inconștientă a trecutului, care are drept rezultat prelungirea acestui trecut, în viitor și re-crearea acestuia într-o nouă formă.

Adevărata transformare interioară este transcenderea acestor roluri interioare. Primul pas este însă conștientizarea lor. Cum conștientizăm rolurile noastre interioare? Răspunsul în varianta sa condensată este prin practicarea stării de Prezență, prin observarea necontenită a spațiului interior, a corpului și a atitudinilor sale, care nu sunt altceva decât oglindirea în densitate a gândirii și a emoțiilor aferente acesteia. Prezența și observarea conduc la posibilitatea alegerii de a intra într-un anumit rol sau nu, de a-l manifesta sau nu, căci atunci când suntem în perspectiva observatorului nu mai suntem identificați cu rolurile noastre. Suntem liberi.

Dincolo de roluri

Cine este, în cele din urmă Actorul care-și toarnă energia în toate aceste roluri, mai mult sau mai puțin conștiente. Unii numesc acest palier al propriei Conștiințe, Sine sau Suflet, sau cine mai știe cum. Nu contează. Nu este o chestiune de semantică ci de experiență a unei stări de conștiință expansionate. În Călătoria Inimii numim acest palier de Conștiență ”Maestrul Interior”

Percepția realității și judecata asupra ei, sunt lucruri diferite. Percep un obiect, adică îl simt, îl văd de pildă, și instantaneu mintea se pronunță: ”este cutare lucru” și activează întreaga bază de date despre acel lucru. Dar percepția și judecata sunt diferite. Pentru cea mai mare parte din oameni, sunt un singur proces, pentru că obișnuința de a judeca realitatea experienței este a doua natură. O stare de conștiință extinsă pornește din momentul în care suntem în stare să percepem fără a judeca experiența. Cel care judecă percepția este întotdeauna un rol interior, o parte din noi care are o părere despre orice.

Rămânerea la nivelul percepției realității, fără a o judeca, este o chestiune de exercițiu și de atenție. Are legătură cu capacitatea de a rămâne cu întreaga atenție în spațiul corporal, într-o atitudine deschisă, într-o anumită transparență față de experiență. Pentru mulți exploratori ai conștiinței, această stare de percepție curată, nepoluată de gândire, este o adevărată revelație, deși nu constituie decât primul pas într-o expansiune a conștiinței. Am văzut de multe ori oameni cu lacrimile curgând pe obraji, nu de tristețe, nici de bucurie. Erau ceea ce noi numim ”lacrimile recunoașterii” stării primordiale, care surveneau brusc în momentul în care mintea devenea liniștită, eliberând scena conștiinței. Această stare de Prezență dă accesul la conștientizarea Actorului, a sursei de energie a oricărui personaj interior și creează posibilitatea eliberării de sub dictatura minții.

Căci problema nu este existența minții, ci identificarea compulsivă cu aceasta. Mintea este un instrument fabulos, absolut necesar pentru a funcționa în această realitate, dar identificarea completă cu ea creează dezechilibru. Suntem mai mult decât doar mintea noastră și mai mult decât doar suma personajelor interioare pe care le manifestăm.

A practica această stare de articulare interioară este cheia eliberării.  Tot ceea ce numim Călătoria Inimii se referă la această eliberare interioară de sub dictatura minții și a rolurilor interioare. Dar, în ceea ce privește lucrul terapeutic cu aceste personaje interioare, vârful Călătoriei Inimii este Teatrul Arhetipal, un tip de Călătorie de conștiință care lucrează exact cu aceste modulări interioare ale energiei, pe care le numim roluri sau aspecte ale propriei noastre ființe.

De ce este atât de dificilă eliberarea interioară?

Noi înșine suntem creatorii propriei noastre experiențe despre realitate. Povestea noastră despre noi înșine și rolurile pe care le-am construit sunt propria noastră operă, chiar dacă pare că suntem niște victime ale contextului. Suntem, pur și simplu, obișnuiți să funcționăm într-un anumit fel și să privim realitatea mereu de pe aceleași poziții despre care credem că ne reprezintă cumva. Acesta este ego, care se identifică cu părerile sale despre sine și despre lume. El este creatorul rolurilor și obișnuința este calea prin care se consolidează necontenit. Eliberarea presupune în primul rând un efort de atenție – orientată către interior, și abia apoi claritatea dobândită astfel permite o nouă alegere.

Deslușim deci trei etape: Prezența, Claritatea interioară, și Alegerea unei noi perspective. Nici una dintre aceste trei etape fundamentale nu este ușoară, într-atât de puternică este obișnuința identificării cu mintea.

Eliberarea interioară este un lucru pe care îl puteți face doar în adâncul vostru și depinde exclusiv de voi înșivă. Dar practica Prezenței, exercițiul Clarității interioare și arta Alegerii conștiente a realității pe care o experimentați, acestea pot fi cultivate. Asta face Călătoria Inimii și mai ales Teatrul Arhetipal, destinat exploratorilor care au făcut ceva pași în parcursul lor de transformare interioară și care sunt gata să-și asume Centrul propriei lor realități.

În mod paradoxal pentru liniaritatea minții, teatrul interior al aspectelor este tocmai punctul de plecare în această explorare magică. Cu cât un aspect a fost mai mult trăit și exprimat, cu atât forța sa vitală este mai mare și cu atât pare că este mai dificil de depășit. Și totuși, tendința de a canaliza puterea interioară a Creatorului într-un anumit personaj interior îl face pe acesta mai vizibil, mai evident și mai ușor de identificat. Cu alte cuvinte, cu cât un rol interior este mai puternic, cu atât este mai evident și cu atât se manifestă în aspecte mai diferite și mai multiple ale vieții. Cele mai puternice roluri, numite de noi și Roluri Centrale, se regăsesc pretutindeni în experiența de viață, în relațiile cu cvasi-totalitatea oamenilor din preajma noastră. Paradoxal, aceasta este poarta către Conștiența Actorului sau a Maestrului Interior.

Catharsis prin Teatru

În Călătoria numită Teatru Arhetipal noi am creat contextul de Conștiență și de energie necesar pentru a intra în starea de Prezență. Această stare se caracterizează printr- o atenție centrată în interior, în spațiul corporal, prin transparență a percepției și mai ales prin deschidere față de orice stimul din mediul de experiență. În această stare, spațiul mintal este perfect liniștit, transparent, nemodulat, ca o apă clară. Gândirea este un potențial nemanifestat. Am putea gândi în orice moment, dar nu o facem.

Din această stare de Prezență care, ca orice stare poate fi amplificată prin practica de grup, explorăm arhitectura interioară a rolurilor noastre. Un rol sau un aspect are întotdeauna manifestări în diferitele planuri ale ființei. În mare, este constituit dintr-un mod de a gândi realitatea – și deci de a o limita. Modul de a gândi generează un anumit complex emoțional care tinde să se repete în situații similare de viață. Aceleași tipuri de frică se manifestă adică, în contexte asemănătoare. Gândirea și emoția tind să configureze apoi o anumită atitudine interioară, mereu aceeași, și care, în cele din urmă determină o postură corporală, un mod de a ne mișca în această lume. Un rol deci, se manifestă în cel puțin patru planuri de densitate ale ființei.

Teatrul Arhetipal este o experiență care face evidentă această arhitectură interioară, acest mod de a exista înlăuntrul nostru și care se manifestă în exterior, creând realitatea așa cum o experimentăm. Explorăm mecanismele de construcție și de-construcție ale experienței realității. Gesturile corporale, energetice, emoționale și în cele din urmă mentale se revelează ca fiind propria noastră creație și obiect al unei posibile alegeri. Pentru a conștientiza rolul și întreaga sa articulare interioară, Teatrul Arhetipal îngroașă trăsăturile rolului, îi forțează limitele, până când întreaga construcție interioară a acestuia își revelează natura iluzorie. Cum facem acest lucru? Ei bine, asta ține de magia acestei Călătorii și este subiectul unei experiențe directe, căci nu poate fi rostit în cuvinte fără a fi distorsionat!

Rolul face implozie, literalmente. Se prăbușește în sine însuși și pare că ceva moare în interiorul ființei. Într-un fel chiar așa este. Ceea ce moare este convingerea interioară că suntem acel rol. În fapt, nu este decât prăbușirea unei butaforii care permite o renaștere a aceluiași spațiu interior. Atunci când acest proces interior se petrece într-un cerc de explorare conștientă a ființei, forța procesului este enormă, căci prăbușirea interioară se reflectă în ceea ce se petrece pe ”scena” exterioară a grupului. Puterea acestui catharsis este greu de pus în cuvinte, dar mai ușor de imaginat pentru aceia dintre voi, dragi exploratori ai conștiinței, care ați pășit deja pe Calea Maestrului Interior.

Rolurile sunt rezultate ale unei îndelungate experiențe inconștiente, condensate sub forma unor mecanisme interioare. Și tot experiența directă este aceea care le poate conduce către disoluție în modul cel mai eficient.

Orice vindecare este o vindecare de trecut

Odată prăbușit eșafodajul rolurilor interioare, spațiul ființei se arată așa cum este: eliberat de tensiune, transparent, liniștit. Ca o foaie de hârtie de pe care a fost șters orice semn și care așteaptă să fie scrisă din nou. De data aceasta în mod conștient, atent. Este etapa Clarității după care orice alegere este posibilă. Inclusiv aceea de a reconstrui in anumit rol, dar de pe o bază a Conștienței. De pildă, energia furiei sau a mâniei poate fi direcționată către un rol al acțiunii conștiente în dimensiunea liniară și astfel, devine o ”furie creatoare”, alimentând acțiunea conștientă.

Ceea ce a dispărut este numai povestea, trecutul a cărui energie era codată într-un anumit mecanism interior. Identificarea cu povestea, cu trecutul, menține blocate energii imense ale Ființei. Dar când identificarea se spulberă, toată acea energie pe care am investit-o în sertarele noastre interioare, este eliberată. Senzația de vitalitate enormă care urmează unei asemenea eliberări de trecut va însoți pe cel care explorează, timp de săptămâni. Propria noastră energie, pe care o credeam pierdută pentru totdeauna, se întoarce acasă, la Creatorul său. La sursă.

De mii de ani, Teatrul este cunoscut de umanitate ca o artă vindecătoare pentru Suflet. În timpurile primordiale, teatrul vindecării era practicat în Templu, iar actorii acestui teatru erau femeile și bărbații Templului. Această vindecare a trecutului și a poveștii avea un caracter sacru, ritualic, iar cei care participau la un asemenea ritual se vindecau de propriul lor trecut, retrăindu-l dintr-o nouă perspectivă.

Același lucru se întâmplă în lucrul cu stările de conștiință extinsă în general și cu Teatrul Arhetipal în special. Călătoria Inimii reia străvechea artă experiențială a lucrului conștient cu conținuturile adânci ale conștiinței, cu rolurile și aspectele, și le transformă, prin Conștiență și prin exprimare în ceva cu totul nou. Teatrul arhetipal păstrează caracterul vindecător al vechilor teatre mistice, dar pătrunde în spații care n-au fost nicicând accesibile Umanității, ca acum.

În cele din urmă, orice vindecare nu este altceva decât o redobândire a Conștienței fundamentale a Ființei, care se recunoaște creator al oricărei experiențe, fără însă să devină prizonierul acesteia. Parcursul redobândirii conştienţei este unul posibil exclusiv prin experiență. Orice rămânere la o evaluare mentală și verbală a aspectelor interioare nu va conduce decât la solidificarea acestora. De aceea Teatrul Arhetipal, care este experiență pură a acestor dimensiuni, are o eficiență extremă în ceea ce privește dizolvarea diferitelor identificări interioare cu povești, traumatice sau nu. Este un demers de ”arheologie interioară”. Orice experiență am trăit vreodată, în această viață sau în altele, a sculptat basoreliefuri interioare în spațiile mentale, emoționale, energetice și acestea se manifestă fizic. Nu există altă libertate, decât libertatea interioară. Ea nu poate fi obținută printr-o rupere bruscă și definitivă a lanțurilor pe care ni le-am pus singuri, ci este un proces care necesită atenție, prezență permanentă, un proces care se prelungește în viața de fiecare zi a fiecăruia. Altfel, tot ceea ce este descoperit într-o asemenea călătorie magnifică, se pierde a doua zi, atunci când pierdem starea de Prezență.

Teatrul Arhetipal este poate cea mai avansată abordare a Călătoriei Inimii. S-a născut din experiența directă a stărilor de conștiință extinsă și din conexiunea noastră cu cele mai profunde straturi ale propriei ființe, explorate în sesiunile ultimilor ani de lucru. Teatrul Interior al aspectelor nu este decât începutul marelui proces  de conștientizare al Teatrului Cosmic din care facem toți parte. În ultimă instanță, aici, în dimensiunea densă a existenței, jucăm teatru. Suntem într-un fel de workshop pentru ființele spirituale care suntem, un workshop de încarnare care are ca ultim scop, experimentarea stării de densitate și propria transformare interioară prin intermediul acestei experiențe.

Călătoria aceasta este vindecătoare pentru că permite schimbarea perspectivei asupra identității pe care ne-am asumat-o și relativizarea ei. Este cea mai importantă formă de eliberare interioară.

Prima sesiune de Teatru Arhetipal se va desfășura la Pârâul Rece, Predeal, 27-27 octombrie 2013. Detalii AICI

Iată și câteva dintre Cărțile Maestrului Interior care se referă lucrul cu aspectele, și care v-ar putea interesa:

Gempo Roshi – Minte vastă, inimă profundă

Byron Brown – Suflet nemărginit, eliberarea de judecătorul interior 

Byron Katie – Iubește ceea ce este